O armă neletală și muniții au fost ridicate în cadrul controlului vamal. Cazul a fost documentat de funcționarii postului vamal Giurgiulești 1, după ce au supus verificărilor, pe sensul de intrare în țară, un autoturism de model „Mercedes E220”, condus de un cetățean străin în vârstă de 52 de ani.
Inițial, bărbatul a declarat că transportă doar lucruri personale și nu deține alte bunuri pasibile declarării.
„În rezultatul controlului fizic detaliat, în torpedou a fost depistat un pistol semi-automat cu gaz, de model „Zoraki 917”, iar în cotieră se afla și încărcătorul armei, cu 14 cartușe, nedeclarate autorității vamale”, se arată în comunicatul Serviciului Vamal.
Drept urmare, bunurile au fost ridicate și sunt pasibile confiscării speciale, iar persoana riscă să fie sancționată contravențional.

