Curs valutar
  • EUR
    20.0250
    0.0509%
  • USD
    17.2265
    0.025%
  • RUB
    0.1996
    0.3006%
  • RON
    3.8140
    0.0996%
  • UAH
    0.3876
    0.258%

Toate știrile

08 septembrie 2026

Un concurs CSM eșuat: 2 judecători au participat. Unul cunoscut pentru pute în sistem, altul pentru colecție de mașini

05 Oct. 2021, 10:14
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
05 Oct. 2021, 10:14 // Societate //  Realitatea.md

Concursul pentru suplinirea funcției vacante de vicepreședinte al Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, a eșuat. La el și-au depus dosarele de participare doi candidați. Este vorba despre judecătorul Roman Pascari și judecătorul Grigore Manoli. Niciunul nu a întrunit numărul necesar de voturi din partea membrilor Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) la ședința de marți, 5 octombrie curent. Ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco, a avut o serie de întrebări la ei.

Ministrul Sergiu Litvinenco a amintit că Roman Pascari este cunoscut spațiului public pentru o încheiere recentă care a nemulțumit lumea. Judecătorul a interzis SA „Apă-Canal” debranșarea firmei „Slavena Lux” SRL de la sistemul public cu alimentare cu apă și canalizare. O solicitare în acest sens fusese anterior făcută de către reprezentanții primăriei capitalei, din cauza faptului că întreprinderea respectivă revarsă ape uzate în canalizarea publică, acesta fiind motivul mirosului neplăcut din oraș.

Asta a fost în toamna anului trecut și atunci primarul capitalei, Ion Ceban, a exclamat că „pute în sistemul judecătoresc”.

În cadrul ședinței CSM, Roman Pascari a explicat că, la acea etapă procesuală, argumentele erau întemeiate, dar a recunoscută că Curtea de Apel Chișinău a dispus casarea încheierii sale.

În continuare, când celălalt candidat, judecătorul Grigore Manoli, a luat cuvânt de la tribuna CSM, ministrul Sergiu Litvinenco a avut întrebări cu privire la declarația sa de avere și interese personale. „Indicați o colecție impresionantă de mașini. Sunt toate ale dvs.?”

„Câteva automobile în declarația de avere și interese personale actualizată nu se mai regăsesc. Volkswagen Golf a fost înstrăinat. Mercedesul a fost folosit până în ianuarie 2021. Celelalte automobile se explică prin faptul că o perioadă de 6 ani m-am ocupat cu antreprenoriatul”, a răspuns judecătorul.

Într-un final, după deliberare, președintele interimar al CSM, Dorel Musteață, a anunțat că niciunul din cei doi candidați nu a reușit să acumuleze numărul necesar de voturi pentru a fi înaintați în funcție. Decizia este cu drept de atac la Curtea de Apel Chișinău.

Realitatea Live

Wall Street Journal a publicat clasamentul companiilor cel mai bine pregătite pentru viitor. Află cine a intrat în top
Wall Street Journal a publicat clasamentul companiilor cel mai bine pregătite pentru viitor. Află cine a intrat în top
Cărucioare accesibile în magazinul Mamico: top modele și prețuri
Cărucioare accesibile în magazinul Mamico: top modele și prețuri
Peste 7 600 de site-uri ilegale și sute de milioane la buget. ASP explică lupta cu operatorii neautorizați
Peste 7 600 de site-uri ilegale și sute de milioane la buget. ASP explică lupta cu operatorii neautorizați
Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
Aceeași apă. Trăită altfel. Gura Căinarului te invită să o redescoperi într-un ambalaj nou
Aceeași apă. Trăită altfel. Gura Căinarului te invită să o redescoperi într-un ambalaj nou
Un teren sufocat de anvelope abandonate, curățat în urma unei intervenții voluntare a A.P. Moldcontrol
Un teren sufocat de anvelope abandonate, curățat în urma unei intervenții voluntare a A.P. Moldcontrol
E plăcut să primești: Orange le oferă clienților bonusuri la alegere, direct din My Orange
E plăcut să primești: Orange le oferă clienților bonusuri la alegere, direct din My Orange
08 Sept. 2026, 22:17
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
08 Sept. 2026, 22:17 // Slider //  Ana Panaguța

Republica Moldova a achiziționat peste 75% din consumul planificat de gaze naturale pentru anul gazier 2026–2027. Anunțul a fost făcut de ministrul Energiei, Dorin Junghietu, în cadrul emisiunii „În Context” de la Moldova 1.

Potrivit ministrului, aproximativ 25% din necesarul de gaze urmează să fie procurat în regim flexibil, în funcție de variațiile consumului și de evoluția prețurilor de pe bursă. O parte dintre aceste volume ar urma să fie cumpărată prin tranzacții spot.

Dorin Junghietu a precizat că, pe lângă volumele deja achiziționate de Energocom, Republica Moldova dispune și de stocuri de securitate. Este vorba despre aproximativ 50 de milioane de metri cubi de gaze rămase din anul trecut, depozitate în instalații subterane din România și Ucraina. Acestea urmează să fie suplimentate cu încă aproximativ 8 milioane de metri cubi.

În același timp, furnizorii de gaze trebuie să constituie stocuri comerciale în baza obligațiilor stabilite de Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE). Potrivit ministrului, pentru acest an, obligațiile de stocare pentru toți furnizorii din Republica Moldova însumează aproximativ 140 de milioane de metri cubi.

Junghietu a menționat că Energocom trebuie să-și îndeplinească obligațiile de achiziție și stocare până la 1 noiembrie 2026. Din totalul volumelor necesare, aproximativ 96–97% ar urma să revină Energocom pentru a fi procurate prin diferite mecanisme.

Evoluția de pe piețele internaționale rămâne extrem de volatilă, prețurile de referință înregistrând majorări chiar pe parcursul aceleiași zile de tranzacționare.

Ministerul Energiei monitorizează zilnic cotațiile europene și un exemplu simplu arată că, în dimineața zilei de astăzi, prețul a început cu 73.6 euro per megawatt-oră, acesta fiind prețul de referință la bursa olandeză TTF, iar la ora 17:00, acest preț a ajuns deja la 75.1 euro per megawatt-oră.

Începând cu 1 septembrie 2026, gazul natural s-a scumpit cu aproape 41% în R. Moldova. Astfel, consumatorii achită un tarif de 20 de lei și 30 de bani pentru un metru cub, cu cinci lei și 88 de bani mai mult decât până la sfârșitul verii.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!