Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    0%
  • USD
    18.0365
    0%
  • RUB
    0.2239
    0%
  • RON
    3.7602
    0%
  • UAH
    0.3960
    0%

Toate știrile

31 octombrie 2026

Un judecător, condamnat la 10 ani de închisoare pentru corupere pasivă. S-a ales și cu amendă

30 Apr. 2024, 17:16
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
30 Apr. 2024, 17:16 // Societate //  Realitatea.md

Un judecător în cadrul Judecătoriei Drochia a fost condamnat la 7 ani de închisoare, cu amendă de 160 mii de lei şi privat de dreptul de a ocupa anumite funcţii publice timp de 10 ani, pentru comiterea infracțiunii de corupere pasivă. Cauza penală respectivă a fost pornită în februarie 2016 de Procuratura Anticorupție (PA) în baza unui denunț, fiind instrumentată de către ofițerii Direcției Generale Teritoriale Nord a Centrului Național Anticorupție (CNA).

„Potrivit materialelor, la începutul lunii aprilie 2010, judecătorul a acordat petiționarei o consultație privată referitoare la căile şi modul de revendicare în instanță a dreptului de proprietate asupra bunului imobil ce constituia obiectul unui litigiu dintre ea şi concubinul său.

În cadrul acestei discuții judecătorul i-a comunicat că o va ajuta să-şi recupereze casa şi va aranja modalitatea prin care dosarul civil să-i fie repartizat lui, urmând ca detaliile să le discute ulterior. Tot atunci, acesta a pretins şi a primit de la femeie 200 de euro „pentru consultație”.

La scurt timp, în cadrul următoarei întâlniri, magistratul i-a comunicat petiționarei că va examina cazul şi va adopta o hotărâre în favoarea ei, în schimbul sumei de 6200 de euro.

În aprilie 2014, femeia a transferat, din Italia, pe numele magistratului, suma integrală solicitată, pe care ultimul a ridicat-o şi a primit-o de la o instituție bancară”, se arată în comunicatul emis de Procuratura Generală (PG).

Acuzatorii de stat spun că prin sentință din 26 ianuarie 2018, judecătorii din cadrul Judecătoriei Soroca, sediul Central au recunoscut vinovat inculpatul de comiterea infracțiunii de corupere pasivă, stabilindu-i o pedeapsă sub formă de închisoare pe un termen de 7 ani, cu amendă de 160 mii lei şi cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții publice pe un termen de 10 ani.

„Procurorii au contestat cu apel sentința, în rezultat, prin decizia Curții de Apel Bălți din 16 aprilie 2019, a fost admis apelul procurorilor, casată parțial sentința Judecătoriei Soroca, sediul Central din 26 ianuarie 2018, cu pronunțarea unei noi hotărâri prin care pedeapsa stabilită de instanța de fond judecătorului a rămas fără schimbări, însă de către instanța de apel în temeiul art. 106 Cod penal a fost confiscată suma mitei pretinse. Atât apărarea, cât și acuzatorii de stat nefiind de acord cu decizia instanței de apel, au contestat hotărârea emisă la 16 aprilie 2019 cu recurs în Curtea Supremă de Justiție.

Prin decizia Curții Supreme de Justiție din 23 ianuarie 2020, au fost admise recursurile ordinare a apărării și acuzatorilor de stat, casată decizia Curții de Apel Bălți din 16 aprilie 2019 și cauza penală de învinuire a judecătorului a fost remisă instanței de apel pentru rejudecare de un alt complet de judecată.

Prin decizia colegiului penal al Curții de Apel Bălți din 30 aprilie 2024, apelurile avocatului și inculpatului au fost respinse și admis apelul acuzatorului de stat și casată parțial sentința Judecătoriei Soroca, sediul Central din 26 ianuarie 2018, cu pronunțarea unei noi hotărâri prin care judecătorului condamnat i-a fost stabilită pedeapsa sub formă de 10 ani închisoare, cu amendă în mărime de 10000 unități convenționale –  200 mii lei și cu privarea de a ocupa funcții publice și de demnitate publică timp de 10 ani”, potrivit procurorilor.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Potrivit PG, totodată a fost dispusă confiscarea din contul inculpatului cu trecerea forțată și gratuită în proprietatea statului, a sumei de  6400 euro sau echivalentul în lei la momentul executării, cu menținerea sechestrului aplicat pe mijloacele bănești de 2600 dolari SUA și de 1150 euro, ridicate de la inculpat, pentru asigurarea confiscării speciale și pedepsei penale de amendă.

Potrivit deciziei, termenul de executare a pedepsei penale cu închisoare urmează a fi calculată din data reținerii, după expirarea căilor ordinare de atac.

Decizia este susceptibilă de a fi pusă în executare din momentul adoptării, dar poate fi atacată cu recurs la Curtea Supremă de Justiție în termen de 2 luni de la comunicarea deciziei integrale poate fi contestată cu apel la Curtea de Apel Chișinău în termen de 15 zile.

Realitatea Live

31 Oct. 2026, 12:20
 // Categoria: Slider // Autor:  Valentina Buza
31 Oct. 2026, 12:20 // Slider //  Valentina Buza

La 8 noiembrie 2026, Republica Moldova va marca Ziua Mondială a Turismului Vitivinicol – World Wine Tourism Day 2026, prin activități dedicate promovării vinului, turismului, gastronomiei, patrimoniului și destinațiilor locale.

Inițiativa ZMTVV2026 – Moldova, coordonată de Asociația Patronală a Industriei Turismului din Republica Moldova – APIT, urmărește să transforme această zi într-o platformă națională de promovare a Republicii Moldova ca destinație vitivinicolă europeană autentică, sustenabilă și competitivă.

Programul profesional central va avea loc la Castel Mimi și Vinăria Asconi, reunind reprezentanți ai autorităților publice, industriei turismului și sectorului vitivinicol, mediului academic, organizațiilor profesionale și partenerilor internaționali.

În paralel, APIT lansează un apel național către vinării, operatori turistici, pensiuni, restaurante, ghizi, organizații profesionale, structuri de dezvoltare locală și ceilalți actori din turism, vin și gastronomie să organizeze propriile activități și să invite publicul să descopere Moldova vitivinicolă pe 8 noiembrie.

De la vinărie la destinație turistică

ZMTVV2026 promovează o abordare în care turismul vitivinicol înseamnă mai mult decât vizitarea unei crame și degustarea vinului.

Vinul poate deveni nucleul unei experiențe turistice complexe, care conectează gastronomia, patrimoniul cultural, cazarea, ghidajul, transportul, producătorii locali, comunitățile rurale și experiențele autentice ale destinației.

Obiectivul este dezvoltarea unor produse turistice integrate, atractive și comercializabile atât pentru piața internă, cât și pentru vizitatorii internaționali.

„Turismul vitivinicol trebuie să însemne mai mult decât o degustare la vinărie. Trebuie să conecteze vinul cu destinația, gastronomia, patrimoniul, comunitățile locale și industria turismului. Obiectivul este ca Moldova să transforme aceste resurse într-un produs turistic competitiv și vandabil internațional”, declară Sergiu Manea, Președintele APIT și Coordonatorul Platformei Naționale pentru Turism.

Green & Ecological Wine Tourism

Una dintre componentele centrale ale programului profesional va fi masa rotundă: „Green & Ecological Wine Tourism: From Sustainability to Competitive Tourism Products”

  • Castel Mimi
  • 8 noiembrie 2026
  • 11:00–11:45

Dialogul va aborda dezvoltarea turismului verde și sustenabil, cooperarea dintre industria vinului și industria turismului, integrarea vinăriilor în produse turistice, rolul comunităților locale și creșterea competitivității destinației Moldova.

Programul de la Castel Mimi și Vinăria Asconi reprezintă componenta profesională centrală a ZMTVV2026.

Apel către vinării și industria turismului

APIT încurajează vinăriile și organizațiile din toate regiunile Republicii Moldova să marcheze 8 noiembrie prin propriile programe
destinate publicului:

• tururi și vizite speciale la vinării;
• degustări și experiențe gastronomice;
• zile ale porților deschise;
• excursii și trasee vitivinicole;
• programe culturale și experiențe locale;
• oferte și pachete turistice speciale;
• colaborări între vinării, pensiuni, restaurante, ghizi și agenții de turism.

Vinăriile și organizațiile participante sunt încurajate să promoveze activ aceste programe și să invite cât mai mulți locuitori ai Republicii Moldova, turiști și vizitatori străini să participe la activitățile organizate pe 8 noiembrie.

APIT și Platforma Națională pentru Turism – PNT vor contribui la promovarea inițiativelor comunicate de participanți, reunindu-le sub identitatea comună ZMTVV2026 – Moldova.

Organizațiile care pregătesc activități pentru această zi sunt invitate să transmită APIT informațiile privind programul, locația, condițiile de participare și modalitatea de rezervare la adresa office@apit.md.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

8 noiembrie – descoperim Moldova prin vin

Obiectivul ZMTVV2026 este ca Ziua Mondială a Turismului Vitivinicol să fie vizibilă în cât mai multe localități și regiuni ale Republicii Moldova, iar publicul să poată alege dintre multiple experiențe și destinații.

Pe 8 noiembrie, descoperim Moldova prin vin, gastronomie, patrimoniu și experiențe autentice.

Prin mobilizarea comună a industriei vinului și a industriei turismului, această zi poate deveni o sărbătoare națională a turismului vitivinicol și un instrument de promovare a Republicii Moldova pe piața internă și internațională.

APIT a inițiat marcarea la nivel național a Zilei Mondiale a Turismului Vitivinicol în Republica Moldova în 2021, iar ediția din 2026 continuă dezvoltarea dimensiunii profesionale și naționale a inițiativei.