Curs valutar
  • EUR
    20.1574
    0%
  • USD
    18.1762
    0%
  • RUB
    0.2193
    0%
  • RON
    3.7710
    0%
  • UAH
    0.4001
    0%

Toate știrile

14 noiembrie 2026

Un judecător și un avocat, deferiți justiției pentru trafic de influență

21 Mart. 2025, 08:53
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
21 Mart. 2025, 08:53 // Actualitate //  Realitatea.md

Un judecător și un avocat au fost deferiți justiției pentru trafic de influență, după ce procurorii au finalizat urmărirea penală. Cauza penală a fost inițiată în octombrie 2023, de către Procuratura Generală, fiind stabilită competența Procuraturii Anticorupție.

„Conform informațiilor obținute în urma investigațiilor, în octombrie 2023, judecătorul, i-ar fi declarat avocatului că are influență asupra unui coleg de-al său și îl poate determina să adopte o decizie favorabilă pe marginea cererii depuse de către avocat în interesul unui client de-al său. Astfel, pentru a realiza influența promisă, judecătorul ar fi primit de la avocat mijloace bănești în cuantum neconcretizat, bani care ar fi fost transmiși în biroul judecătorului.

Învinuiții nu și-au recunoscut vinovăția, iar cauza penală a fost trimisă pentru examinare în fond, la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani”, comunică Procuratura Anticorupție (PA).

Pentru infracțiunea săvârșită, legea prevede pedeapsă sub formă de amendă în mărime de la 150.000 la 200.000 lei sau cu închisoare de la 2 la 7 ani cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Notă: O persoană acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată până când se dovedește vinovăția printr-o hotărâre judecătorească definitivă.

Realitatea Live

14 Nov. 2026, 19:16
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
14 Nov. 2026, 19:16 // Slider //  Ana Panaguța

Cele trei lacuri din Parcul-Pădure „Râșcani” din Capitală au fost populate cu 1.000 de kilograme de pește. Acțiunea a avut loc astăzi și este ultima de acest fel organizată de municipalitate în această toamnă.

Potrivit primarului general al Capitalei, Ion Ceban, în urma acestei intervenții au fost populate cu pește toate lacurile municipale din Chișinău.

Edilul susține că măsura are drept scop menținerea curățeniei lacurilor, protejarea viețuitoarelor acvatice și păstrarea unui mediu sănătos în zonele verzi ale orașului. Acțiunea a fost organizată și la propunerea pescarilor.

În ultimii ani, Parcul-Pădure „Râșcani” a trecut prin mai multe lucrări de modernizare. Au fost amenajate alei, terenuri de joacă și zone de relaxare, au fost reabilitate faleza și scările de acces, iar pentru persoanele cu mobilitate redusă a fost construită o rampă.

Ion Ceban a anunțat că lucrările de amenajare vor continua, inclusiv prin reabilitarea altor alei din parc.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!