Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0%
  • USD
    17.9200
    0%
  • RUB
    0.2197
    0%
  • RON
    3.7663
    0%
  • UAH
    0.3945
    0%

Toate știrile

07 noiembrie 2026

Un nou acord al Moldovei cu FMI va presupune condiții mai aspre, economist

27 Iul. 2021, 19:58
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
27 Iul. 2021, 19:58 // Actualitate //  Realitatea.md

Un nou acord negociat între Republica Moldova și Fondul Monetar Internațional (FMI) ar presupune condiții ceva mai dure. Asta pentru că Moldova a înregistrat multe carențe la capitolul reforme. De această părere este economistul Viorel Gârbu, informează Realitatea.md.

„FMI de principiu va semna acord cu R. Moldova, atâta timp cât există disponibilitate din partea guvernului. Problemele vor fi parte a acestui acord. Deci, toate problemele care sunt critice din punctul de vedere al acestei organizații vor fi menționate în acord și monitorizate. Deci, nu e o problemă pentru FMI să semneze un acord cu R. Moldova, doar că clauzele, condiţionalităţile vor fi mai aspre sau mai puțin aspre, în funcție de modul în care FMI va percepe situația din R. Moldova”, a declarat Viorel Gârbu pentru Radio Europa Liberă.

Sursa face referință și la consilierul prezidențial pentru economie, Veaceslav Negruța, care afirmă că dialogul cu FMI urmează să fie reluat săptămânile viitoare, după învestirea unui nou Guvern.

„În anul bugetar 2021, e nevoie de acord cu FMI din două considerente: e nevoie și de acest semnal de undă verde pentru cei care sunt în așteptarea de politici coerente economice, financiare și sociale, dar e nevoie și de componenta financiară, pentru finanțarea deficitului bugetar al anului 2021. La fel, nu exclud că, în contextul deciziilor recente ale conducerii FMI, să existe acces și la finanțările speciale, prin Drepturi Speciale de Tragere (DST), ce ar însemna în cazul R. Moldova în jur de 400 de milioane”, a menționat Veaceslav Negruța.

Aceste păreri vin în contextul în care zilele trecute a fost publicat un raport al FMI cu privire la situația din țara noastră. În raport se specifica faptul că deși au fost mici progrese pe domeniul supravegherii bancare, economia Moldovei a fost grav afectată de problemele statului de drept, ale combaterii spălării banilor și finanțării terorismului, precum și urmare a corupției.

Realitatea Live

07 Nov. 2026, 13:15
 // Categoria: Slider // Autor:  Realitatea.md
07 Nov. 2026, 13:15 // Slider //  Realitatea.md

Un accident rutier în care ar fi fost implicate patru automobile s-a produs sâmbătă, 7 noiembrie, în orașul Cricova. În urma impactului, unul dintre vehicule a ieșit de pe carosabil și a ajuns într-un copac, fiind grav avariat, potrivit imaginilor publicate pe rețelele sociale. La fața locului au intervenit polițiștii.

Din secvențele video distribuite online se observă că impactul a fost puternic, însă, potrivit internauților, nicio persoană nu și-ar fi pierdut viața. Deocamdată, nu sunt cunoscute circumstanțele exacte în care s-a produs accidentul.

Jurnaliștii Realitatea au solicitat informații suplimentare de la Poliție, însă până la publicarea știrii nu au primit un răspuns.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!