Curs valutar
  • EUR
    20.1616
    0.1577%
  • USD
    18.1049
    0.8788%
  • RUB
    0.2185
    0.8238%
  • RON
    3.7719
    0.1405%
  • UAH
    0.3994
    1.2268%

Toate știrile

12 noiembrie 2026

Un primar PLDM a apărut pe materialele electorale ale PDM! Primul cere sancționarea formațiunii

31 Mai 2021, 17:50
 // Categoria: Alegeri // Autor:  Realitatea.md
31 Mai 2021, 17:50 // Alegeri //  Realitatea.md

Primarul satului Măgdăcești, raionul Criuleni, Liuba Cojocaru, membru al Partidului Liberal Democrat, ar fi apărut pe mai multe materiale electorale ale Partidului Democrat distribuite alegătorilor. Despre această nelegiuire anunță membrii PLDM.

Într-o postare pe Facebook, responsabilii PLDM susțin că au depus în acest sens o contestație la Comisia Electorală Centrală.

„Partidul Liberal Democrat din Moldova a depus o contestație la Comisia Electorală Centrală, prin care solicită obligarea Partidului Democrat din Moldova să înlăture imediat materialele electorale care conțin imagini cu primarul satului Măgdăcești, r. Criuleni, doamna Liuba Cojocaru. Este ilegală utilizarea materialelor promoționale care conțin imagini explicite a unei persoane fără acordul acesteia”, anunță PLDM.

În postare, membrii formațiunii au precizat că Liuba Cojocaru este membru PLDM de peste 10 ani și dispune de protecția partidului și a organelor sale de conducere în fața atacurilor și presiunilor politice de orice fel, iar realizările la care se face referință în pliantul PDM nu au nimic în comun cu acesta, fiind rezultatul exclusiv al administrației publice locale.

Amintim că Partidul Liberal Democrat din Moldova a anunțat anterior că va susține Partidul Acțiune și Solidaritate în alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie 2021.

Realitatea Live

12 Nov. 2026, 12:21
 // Categoria: Slider // Autor:  Vlada Ciorici
12 Nov. 2026, 12:21 // Slider //  Vlada Ciorici

Municipiul Sighișoara se numără printre cele mai frumoase destinații urbane de pe continent, ocupând locul 70 în clasamentul „Top 100 cele mai frumoase orașe din Europa” pentru anul 2026, realizat de platforma Worldworthy, a anunțat, miercuri, primarul orașului, Ioan-Iulian Sîrbu, conform Agerpres.

Potrivit informațiilor transmise de edil, poziționarea orașului în acest top internațional reflectă evaluările reale ale turiștilor.

„Aprecierea are la bază recenziile vizitatorilor, mențiuni în ghiduri internaționale și presă, dar și informații publice, analizate și verificate de echipa editorială. Potrivit Worldworthy, includerea nu se plătește, iar un loc în clasament nu poate fi cumpărat”, a precizat Ioan-Iulian Sîrbu, pe Facebook.

Primarul Sighișoarei a subliniat că această recunoaștere internațională se datorează, în egală măsură, comunității locale și ospitalității locuitorilor față de cei care vizitează cetatea medievală.

„Sighișorenii au partea lor în această poveste. Felul în care primim oamenii, cum le vorbim despre oraș și ce le recomandăm să descopere contează. Energia orașului o dăm noi”, a adăugat Sîrbu.

Edilul consideră că includerea în clasamentul Worldworthy 2026 reconfirmă statutul Sighișoarei ca unul dintre cele mai apreciate repere turistice și culturale din România, la nivel european.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!