Procuratura Anticorupție anunță că a expediat în instanța de judecată cauza penală de învinuire a unui procuror din cadrul Procuraturii raionului Orhei, ultimul fiind acuzat de comiterea coruperii pasive, falsificarea probelor în procesul penal și fals în acte publice.
„Urmărirea penală pe prezenta cauză a fost pornită în luna iunie 2022, la plângerea unei locuitoare a raionului Orhei, care avea statut de învinuit într-o cauză penală și care a comunicat organului de urmărire penală că avocatul său pretinde suma de 10 000 euro pentru a fi transmiși ulterior procurorului de caz, pentru ca acesta să-i recalifice faptele infracționale incriminate, astfel încât aceste acțiuni să permită ulterior adoptarea unei soluții de încetare a urmăririi penale în temeiul Legii cu privire la amnistie”.
În procesul documentării faptelor infracționale sesizate s-a stabilit implicarea directă în comiterea infracțiunilor și a procurorului din cadrul Procuraturii raionului Orhei, care conducea urmărirea penală pe caz, faptul dat condiționând pornirea urmăriri penale în privința acestuia de către Procurorul General.
„Potrivit materialelor cauzei penale, procurorul a pretins, acceptat și primit sumă de 10 000 euro de la avocat în luna iulie 2022. Suma respectivă a fost transmisă de denunțător către avocat sub controlul procurorilor anticorupție și ofițerilor SPIA al MAI în două tranșe, una de 7 000 euro și a doua de 3 000 euro. Așadar, urmare a activităților de urmărire penală efectuate și a măsurilor speciale de investigații, la 16 septembrie 2022, avocatul a fost reținut imediat după ce a obținut o decizie favorabilă de la procuror și respectiv, după ce a acceptat a doua tranșă a mitei în sumă de 3000 de euro. Tot in aceeași zi au fost efectuate percheziții la birourile de serviciu și la domiciliile procurorului și avocatului vizat”.
În vederea reparării prejudiciului cauzat prin infracțiuni și eventualei achitări a amenzii, la caz au fost aplicate sechestre pe bunurile imobile și mobile ale procurorului și avocatului în valoare de peste 1,3 mln lei.
Învinuiții nu își recunosc vinovăția, iar cauza penală a fost deferită justiției, fiind expediată în Judecătoria Orhei.
Dacă va fi găsit culpabil de comiterea infracțiunilor de corupție nominalizate, procurorul riscă o pedeapsă cu închisoarea de la 7 la 15 ani, o amenda de 400 000 la 500 000 lei, și privarea de drept de a ocupa anumite funcții publice pe un termen de la 10 la 15 ani. În cazul avocatului, legea prevede o pedeapsă de la 6 la 12 ani de închisoare, amendă în mărime de la 300 000 la 400 000 lei.
Republica Moldova pregătește o reformă amplă a companiilor de stat, care va aborda inclusiv problemele din procesul de privatizare. Reforma urmează să fie prezentată în câteva săptămâni și va include măsuri menite să asigure mai multă transparență în valorificarea patrimoniului public. Declarațiile au fost făcute de ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Claudiu Năsui, la emisiunea „Punctul pe Azi”, de la TVR Moldova.
Potrivit ministrului, una dintre problemele actualului sistem este numărul mare de condiții impuse cumpărătorilor, care pot reduce atractivitatea activelor scoase la vânzare. Năsui a dat drept exemplu hotelul Zarea din Chișinău, pentru care s-a încercat de două ori organizarea unei licitații de privatizare, fără ca vreun cumpărător să se prezinte.
Oficialul consideră că, atunci când o proprietate nu atrage participanți la licitație, autoritățile ar trebui să verifice dacă prețul stabilit reflectă valoarea reală a activului.
„Când încerci deja a doua oară să vinzi un lucru și nu se prezintă nimeni la prețul pe care îl ofertezi, îți pui întrebarea: oare chiar e evaluat corect?”, a declarat Claudiu Năsui.
Ministrul a mai spus că experiența altor state, inclusiv a României, arată că impunerea unor condiții numeroase în procesul de privatizare poate diminua prețul oferit de investitori. În opinia sa, procedurile ar trebui să fie cât mai simple, iar accentul să fie pus pe obținerea unui preț competitiv și pe organizarea unor licitații deschise.
Totodată, Năsui a afirmat că autoritățile intenționează să utilizeze și mecanismele Bursei pentru valorificarea activelor valoroase sau a companiilor mari de stat. Potrivit lui, tranzacțiile bursiere permit o mai mare transparență, prin reflectarea cererii și ofertei și prin identificarea clară a cumpărătorilor și vânzătorilor.
Întrebat cum va fi prevenită vânzarea patrimoniului public la prețuri subevaluate sau în condiții care să favorizeze anumite grupuri de interese, ministrul a insistat asupra necesității unor proceduri transparente și a unor condiții cât mai clare.
Năsui a precizat că reforma pregătită de minister nu se va limita la privatizări punctuale, ci va urmări soluționarea sistemică a problemelor legate de administrarea și valorificarea companiilor de stat.
Folosim cookie-uri și tehnologii similare pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră, a analiza traficul site-ului și a asigura funcționalitatea Realitatea.md. Puteți alege ce tipuri de cookie-uri permiteți. Puteți accepta toate cookie-urile, respinge cookie-urile neesențiale sau vă puteți gestiona preferințele.
Funcționale
Always active
Aceste cookie-uri permit site-ului să rețină preferințele utilizatorului și să ofere funcționalități îmbunătățite și personalizate.
Preferences
The technical storage or access is necessary for the legitimate purpose of storing preferences that are not requested by the subscriber or user.
Statistice
Aceste cookie-uri ne ajută să înțelegem modul în care vizitatorii utilizează site-ul și să îmbunătățim conținutul și funcționalitatea acestuia.The technical storage or access that is used exclusively for anonymous statistical purposes. Without a subpoena, voluntary compliance on the part of your Internet Service Provider, or additional records from a third party, information stored or retrieved for this purpose alone cannot usually be used to identify you.
Marketing
Aceste cookie-uri sunt utilizate pentru afișarea și măsurarea publicității, precum și pentru personalizarea conținutului publicitar în funcție de interesele utilizatorului.