Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    -0.1737%
  • USD
    18.0365
    -0.2861%
  • RUB
    0.2239
    -0.3126%
  • RON
    3.7602
    -0.0585%
  • UAH
    0.3960
    -0.1768%

Toate știrile

30 octombrie 2026

Un tânăr, implicat în transportul migranților spre frontiera cu România, a fost reținut. Câți bani cerea?

04 Feb. 2026, 15:03
 // Categoria: Societate // Autor:  Cătălina Boico
04 Feb. 2026, 15:03 // Societate //  Cătălina Boico

Un moldovean de 26 de ani, membru al unui grup infracțional specializat în migrație ilegală, a fost reținut în municipiul Chișinău în timp ce intenționa să părăsească teritoriul Republicii Moldova. Acesta avea rolul de a identifica și organiza transportarea migranților către zona de frontieră cu România.

Victimele grupării s-au dovedit a fi doi cetățeni din Bangladesh, în vârstă de 36 și, respectiv, 31 de ani. Aceștia au fost prinși în noaptea de 29 decembrie 2025, în proximitatea localității Zagarancea din raionul Ungheni, în timp ce se deplasau spre râul Prut.

„Din declarațiile celor doi cetățeni străini a reieșit că, odată ajunși la destinație, urmau să achite câte o mie de euro fiecare pentru traversarea ilegală a frontierei de stat. De menționat că cercetările detaliate au scos la iveală faptul că suspectul este implicat și într-un alt caz similar, documentat de polițiștii de frontieră din cadrul Direcției regionale Vest, în luna noiembrie 2025.

Tânărul, în vârstă de 26 de ani, a fost reținut pentru 72 de ore, iar ulterior instanța de judecată a dispus aplicarea măsurii arestului preventiv pentru 30 de zile. Acesta este cercetat penal pentru comiterea infracțiunii de organizare a migrației ilegale în interesul unui grup criminal organizat, infracțiune ce prevede pedeapsa cu închisoare de la 5 la 12 ani și amendă de la 6.000 la 8.000 de unități convenționale”, transmite Poliția de Frontieră.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive, persoana vizată beneficiază de prezumția nevinovăției. Cercetările continuă în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor și identificării tuturor persoanelor implicate în activitatea infracțională.

Realitatea Live

30 Oct. 2026, 07:38
 // Categoria: Slider // Autor:  Ursu Ana
30 Oct. 2026, 07:38 // Slider //  Ursu Ana

Republica Moldova intenționează să procure, în comun cu Armata Română, camioane militare produse de compania italiană IDV (Italian Defense Vehicles), prin intermediul programului european SAFE. Un acord în acest sens urmează să fie semnat în cadrul vizitei pe care ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, o va efectua luni, în România.

Anunțul a fost făcut de oficial la o emisiune de la Jurnal TV. Nosatîi a precizat că va avea o întrevedere cu noul ministru român al Apărării, în cadrul căreia va fi semnat acordul de cooperare în domeniul militar.

„Sunt camioane pe care ne dorim să le avem în dotarea Armatei Naționale,  pentru a înlocui acele modele vechi care le-am moștenit de la Armata Sovietică. Vor fi folosite în interesul de instruire”, susține Nosatîi.

Deocamdată, nu au fost anunțate numărul camioanelor care urmează să fie cumpărate, valoarea contractului sau termenul în care acestea vor ajunge în Republica Moldova.

Vizita ministrului Anatolie Nosatîi la București este programată pentru 2 noiembrie, unde urmează să se întâlnească cu omologul său român, Ștefan-Radu Oprea.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!