Curs valutar
  • EUR
    20.1773
    -0.0927%
  • USD
    17.9274
    -0.7642%
  • RUB
    0.2192
    -1.0493%
  • RON
    3.7751
    -0.1271%
  • UAH
    0.3937
    -0.508%

Toate știrile

05 noiembrie 2026

Unul dintre cei mai bogați oameni se aventurează să-și doneze miliardele de dolari celor mai sărace comunități din lume

25 Mai 2025, 20:02
 // Categoria: Economie // Autor:  Realitatea.md
25 Mai 2025, 20:02 // Economie //  Realitatea.md

Bill Gates a afirmat la începutul lunii mai că-şi va dona aproape întreaga avere personală în următoarele două decenii, precizând că cele mai sărace comunităţi din lume vor primi circa 200 de miliarde de dolari prin intermediul fundaţiei sale, într-un moment când guvernele reduc drastic ajutoarele internaţionale.

Miliardarul în vârstă de 69 de ani, cofondatorul companiei Microsoft şi filantrop, a spus că accelerează planurile de a-şi dona averea şi de a închide Fundaţia Gates pe 31 decembrie 2045.

”Oamenii vor spune tot felul de lucruri despre mine după ce mor, dar sunt hotărât să fac astfel încât afirmaţia ‘a murit bogat’ să nu fie unul dintre ele”, a scris Gates într-un articol publicat pe pagina sa de internet. ”Sunt prea multe probleme urgente de rezolvat ca eu să păstrez resurse care ar putea fi utilizate pentru a-i ajuta pe oameni”.

Gates, care aduce astfel o critică implicită la adresa preşedintelui Donald Trump pentru tăierea ajutoarelor internaţionale, spune că doreşte să contribuie astfel încât nou-născuţii, copiii şi mamele să nu mai moară din cauze prevenibile, să fie eradicate boli precum poliomielita, malaria, pojarul, să fie redusă sărăcia.

”Nu se ştie dacă cele mai bogate ţări ale lumii vor continua să-i ajute pe cei mai săraci”, a adăugat el, menţionând tăieri de fonduri din partea principalilor donatori, printre care şi Regatul Unit şi Franţa.

Gates a mai spus că, în ciuda sumelor mari pe care le deţine fundaţia sa, progresul nu va fi posibil fără sprijin guvernamental.

Filantropul a apreciat reacţia la tăierea fondurilor pentru Africa, unde unele guverne au realocat fonduri, dar a spus că, spre exemplu, poliomielita nu va fi eradicată în lipsa finanţării Statelor Unite.

Gates a făcut acest anunţ cu prilejul celei de-a 25-a aniversări a Fundaţiei, înfiinţată în anul 2000 alături de fosta soţie, Melinda French Gates, cărora li s-a alăturat ulterior investitorul Warren Buffett.

”Am parcurs un drum lung de la momentul când, pe când eram doar un puşti, am înfiinţat o companie software alături de prietenul meu din liceu”, a spus el.

De la înfiinţare, Fundaţia a făcut donaţii de 100 de miliarde de dolari, contribuind la salvarea a milioane de vieţi şi susţinând iniţiative precum alianţa pentru vaccinuri Gavi, Fondul Global de luptă împotriva SIDA, tuberculozei şi malariei.

Fundaţia se va închide după ce va cheltui circa 99% din averea sa personală, a spus Gates. Iniţial, fondatorii au estimat că activitatea fundaţiei se va încheia în deceniile de după moartea acestora.

Gates, a cărui avere este în prezent evaluată la circa 108 miliarde de dolari, se aşteaptă ca fundaţia să cheltuiască aproximativ 200 de miliarde de dolari până în 2045, suma finală depinzând de pieţele financiare şi de inflaţie.

Fundaţia este deja un important jucător în domeniul sănătăţii globale, cu un buget anual care va ajunge la 9 miliarde de dolari în 2026.

Fundaţia a fost criticată pentru puterea şi influenţa supradimensionate pe care le exercită în acest domeniu fără responsabilitatea necesară, inclusiv de Organizaţia Mondială a Sănătăţii.

La rândul lui, Bill Gates a fost subiectul unor teorii ale conspiraţiei, în special în timpul pandemiei de COVID-19.

Gates a vorbit cu preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, de mai multe ori în ultimele luni despre importanţa unei investiţii continue în sănătatea globală.

”Sper că şi alţi oameni bogaţi vor înţelege cât de mult pot accelera progresul pentru comunităţile sărace ale omenirii dacă îşi amplifică ritmul şi amploarea donaţiilor pentru că este o modalitate extrem de plină de impact de a oferi societăţii ceva în schimb”, a mai scris Gates.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

05 Nov. 2026, 21:11
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
05 Nov. 2026, 21:11 // Slider //  Ana Panaguța

„Noul plan de apărare al NATO ar include atacuri adânci în teritoriul rusesc. Comandanții spun că armele de precizie cu rază lungă de acțiune sunt cruciale pentru a descuraja Moscova să atace alianța”. Este titlul unui articol din Wall Street Journal care abordează noile strategii ale Alianței Atlantice în fața riscului de atacuri din partea Federației Ruse, scrie mediafax.ro.

„Războaiele din Ucraina și Orientul Mijlociu obligă NATO să își regândească contra-strategiile împotriva unui atac rusesc, inclusiv luând în considerare posibilitatea de a ataca adânc în teritoriul rus”.

În iunie, ofițeri superiori și oficiali din întreaga Organizație a Tratatului Atlanticului de Nord s-au reunit pentru primul Simpozion privind Atacul Adânc.

Accentul se pune pe descurajare: dacă Rusia ia în considerare acțiuni împotriva Alianței Atlantice, trebuie să știe că poate primi un răspuns pe teritoriul său, cum ar fi vizarea bazelor militare, a depozitelor de arme și a centrelor de comandă.

Raportul Wall Street Journal continuă: „Descurajarea forțelor convenționale ale Kremlinului necesită acum o prevenție mai activă sau, în termeni militari, «negare»”. Asta implică nu doar bombardarea trupelor care ar putea trece peste graniță, ci și lovirea bazelor militare, a depozitelor de aprovizionare și a instalațiilor industriale din spatele liniei frontului, pe teritoriul rusesc”.

Comandantul Suprem Aliat din Europa, Alexus Grynkewich, este, de asemenea, citat, explicând că NATO, în cazul unui atac rusesc, nu numai că va opri ofensiva, dar va distruge și structurile sale de sprijin.

Utilizarea armelor nucleare nu este prevăzută, în timp ce un general polonez, Ireneusz Nowak, explică faptul că lecția războiului din Ucraina ne arată că nu este suficient să ne apărăm de o invazie, ci că este necesar și să contraatacăm.

Potrivit lui Nowak, mesajul trebuie să fie clar: nu faceți nimic prostesc, pentru că vă putem pedepsi. Nowak adaugă: „Dar pentru a fi credibili, trebuie să avem aceste capacități”.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!