Deputații moldoveni se convoacă în ședință plenară joi, 21 octombrie curent, cu o ordine de zi pe care se află cel puțin nouă subiecte. Colegii de la RLIVE.MD și RLIVE TV o vor transmite în direct. La fel, vor transmite în direct și declarațiile parlamentarilor care vor ieși la tribuna de presă.
Potrivit ordinii de zi, vor fi supuse votului în plen opt proiecte de lege care vizează: regimul armelor și al munițiilor cu destinație civilă; instituirea unor măsuri pe perioada stării de urgență în sănătate publică; antreprenoriat și întreprinderi; contractul de finanțare dintre Republica Moldova și Banca Europeană de Investiții; regimul străinilor; avocatură; Regulamentul Parlamentului.
Totodată, va fi examinată moțiunea simplă înregistrată de deputații Blocului Comuniștilor și Socialiștilor (BCS) asupra politicilor Ministerului Justiției în domeniul justiției. Este așteptat să vină în plen ministrul Sergiu Litvinenco.
Această agendă este preliminară, pentru că de regulă deputații Parlamentului o votează la începutul ședinței și pot veni cu suplimentări. Propunerile de subiecte noi trebuie însă să întrunească majoritate de voturi.
Ședința Parlamentului Republicii Moldova va începe la ora 11:00.
