Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    -0.1737%
  • USD
    18.0365
    -0.2861%
  • RUB
    0.2239
    -0.3126%
  • RON
    3.7602
    -0.0585%
  • UAH
    0.3960
    -0.1768%

Toate știrile

30 octombrie 2026

Usatîi are așteptări mari: Întreaga echipă guvernamentală ar trebui să plece în demisie

09 Feb. 2023, 08:41
 // Categoria: Politica // Autor:  Redacția Realitatea
09 Feb. 2023, 08:41 // Politica //  Redacția Realitatea

Cabinetul de miniștri condus de Natalia Gavrilița trebuie să plece pentru că și-a demonstrat incapacitatea de a guverna țara. O spune fostul primar de Bălți, Renato Usatîi care se arată convins că Partidul Nostru pe care îl conduce se va regăsi în viitorul Parlament și pune creșterea în sondaje a Partidului Politic „Șor” pe seama greșelilor comise de guvernare și pe situația financiară precară a unei părți din populație, notează ipn.md.

Renato Usatîi spune că întreaga echipă guvernamentală ar trebui să plece în demisie, întrucât mulți dintre actualii miniștri sunt incapabili de a gestiona crizele suprapuse cu care se confruntă Republica Moldova.

„În afară de câțiva miniștri, Popescu, Spatari, care a plecat, șeful CFM – Oleg Tofilat, care fac treabă, restul Guvernului trebuie să plece. M-aș bucura dacă Marcel Spatari s-ar întoarce într-o nouă formulă, cu un nou prim-ministru. Astăzi acest Guvern trebuie să plece pentru că și-a demonstrat incapacitatea de a gestiona situația. Da, suntem alături de un război oribil în Ucraina provocat de Rusia, suntem în criză economică și socială, dar nu se fac nici lucrurile elementare pentru care nu avem nevoie de bani”, a spus Renato Usatîi în cadrul emisiunii „Secretele puterii” de la JurnalTV.

Fostul primar de Bălți a explicat fenomenul creșterii în sondaje a Partidului Politic „Șor” prin faptul că formațiunea exploatează situația financiară precară a oamenilor pentru a câștiga capital politic.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Potrivit ultimului sondaj de opinie publică prezentat de echipa „WatchDog”, dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare anticipate, 11,3% dintre respondenți ar vota pentru Partidul „Șor”.

„Partidul „Șor” este unicul partid căruia i-a crescut de trei ori rezultatul de la ultimele alegeri. Dar asta este problema celor care guvernează sau vor guverna. Oamenii sunt săraci, chinuiți, care n-are cărbuni, care n-are o pâine. Dar ei ( Partidul „Șor”) dacă nu vor cheltui bani, în viitorul Parlament nu vor ajunge și la ultimele alegeri abia au intrat cu 5%. Astăzi Dodon nu mai cheltuie bani în teritoriu, Plahotniuc nu-i. Unicul partid care împrăștie bani în teritoriu este Partidul „Șor”. Toate sondajele arată că Partidul Nostru are 3,5%. Eu știu că pornesc de la 3% și în curând veți vedea o schimbare radicală și Partidul Nostru va fi în viitorul Parlament”, a mai spus Renato Usatîi.

La 19 ianuarie Renato Usatîi și-a anunțat revenirea în politică și restartarea formațiunii politice Partidul Nostru. La alegerile parlamentare anticipate din iulie 2021, blocul electoral „Renato Usatîi” a obținut 4,1% din sufragii, număr insuficient de voturi pentru a accede în Parlament.

Realitatea Live

29 Oct. 2026, 22:44
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
29 Oct. 2026, 22:44 // Slider //  Ana Panaguța

Guvernul își propune să reducă cheltuielile pentru reparații, mobilier, tehnică de calcul, transport și evenimente, dar și să limiteze angajările în sectorul public. De asemenea, vor fi revizuite premiile și bonusurile acordate angajaților din instituțiile finanțate de la bugetul de stat. Declarațiile au fost făcute de ministra Finanțelor, Victoria Belous, în cadrul emisiunii „Cutia neagră” de la TV8.

Potrivit ministrei, autoritățile analizează fiecare categorie de cheltuieli pentru a identifica economii, fără a afecta instituțiile care dispun deja de finanțare limitată sau obligațiile stabilite prin lege.

„Ne punem semnul de întrebare dacă putem renunța la unele cheltuieli sau nu”, a explicat Victoria Belous.

Printre măsurile avute în vedere se numără reducerea cheltuielilor pentru încălzire și combustibil, limitarea achizițiilor de mobilier și tehnică de calcul, precum și cumpărarea mijloacelor de transport doar în cazuri strict necesare. De asemenea, anul viitor este planificat un buget mai mic pentru concerte.

Ministra a precizat că vor fi reevaluate și cheltuielile pentru evenimente și proiecte care nu au fost asumate sau aprobate oficial, precum și necesitatea dezvoltării unor sisteme informaționale.

Optimizările vizează instituțiile finanțate din bugetul de stat, inclusiv ministerele, Parlamentul și Președinția. Primăriile își gestionează independent bugetele, a menționat oficiala.

Angajările, limitate, iar structurile instituțiilor vor fi revizuite

O altă măsură ține de reducerea cheltuielilor de personal. Potrivit Victoriei Belous, mai multe ministere au primit sarcina de a elabora planuri de reducere a numărului de angajați.

Ministra a subliniat că măsura nu presupune concedierea directă a salariaților, ci o gestionare mai strictă a posturilor vacante și a necesității de a menține sau ocupa anumite funcții.

De exemplu, instituțiile ar putea să nu prelungească activitatea angajaților după atingerea vârstei de pensionare sau să reevalueze necesitatea unor noi angajări. Totodată, în cazul reorganizărilor, structurile instituțiilor vor fi analizate pentru a stabili dacă fiecare funcție este justificată.

„Fiecare persoană angajată trebuie să fie motivată dacă trebuie sau nu să fie angajată în sectorul public”, a declarat ministra.

Premiile și bonusurile, de asemenea, revizuite

Victoria Belous a mai spus că, încă din primele zile de activitate ale actualului Guvern, a fost dată indicația de a reduce sau elimina premiile și alte bonusuri acordate angajaților din sectorul public.

Potrivit ministrei, această măsură este în curs de aplicare, iar autoritățile examinează inclusiv acordarea premiilor anuale și a celor unice.

În ceea ce privește economiile obținute până acum în urma optimizărilor, ministra nu a prezentat o cifră exactă în declarația citată, menționând însă că au fost limitate angajările și extinderea schemelor de personal.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!