Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    0%
  • USD
    18.0365
    0%
  • RUB
    0.2239
    0%
  • RON
    3.7602
    0%
  • UAH
    0.3960
    0%

Toate știrile

01 noiembrie 2026

Va ajunge războiul din Ucraina și în Moldova? Ministrul Apărării de la Chișinău sparge tăcerea

04 Aug. 2022, 10:06
 // Categoria: Societate // Autor:  Victoria Laur
04 Aug. 2022, 10:06 // Societate //  Victoria Laur

Din canalele oficiale de comunicare, autoritățile Republicii Moldova au recepționat informații precum că Rusia nu are planuri militare pentru Republica Moldova. Ministrul Apărării de la Chișinău, Anatolie Nosatîi, a făcut declarațiile într-un interviu acordat pentru Agora, precizând că fiecare dintre instituțiile statului trebuie să depună eforturi și să se pregătească de eventuale crize, inclusiv economice, umanitare și energetice.

Șeful Apărării a punctat că distanța față de linia frontului asigură stabilitate. Conform lui, deocamdată pericolul unei eventuale agresiuni militară față de țara noastră nu există.

„Cetățenii Republicii Moldova actualmente trebuie să fie în siguranță. Forțele rusești desfășoară acțiuni de luptă în sud-estul Ucrainei, o distanță care ne asigură stabilitate”, susține el.

Ministrul a comentat și declarațiile oficialilor ruși, care au criticat livrarea echipamentelor militare către Moldova, menționând că occidentalii au alte scopuri decât „asigurarea păcii și stabilității”. Nosatîi a punctat că afirmațiile Moscovei sunt contradictorii, însă conform lui orice mesaj are anumite scopuri.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

„Mesajele oficialilor ruși le aparțin și cred că au o argumentare de ce s-au expus astfel. Vedeți că ele sunt puțin contradictorii. Dar trebuie, încă odată, să accentuăm că nu vorbim despre înarmare, dar despre modernizarea Armatei, ceea ce a și fost confirmat de către Dmitri Peskov. Dezvoltarea capabilităților de apărare sunt bazate pe acoperirea suficientă a necesităților de echipamente și armamente, pentru îndeplinirea celor trei misiuni la care m-am referit”, a conchis el.

După invazia Rusiei în Ucraina, au apărut scenarii precum că Moscova vrea să controleze Marea Neagră și că ar intenționa să creeze coridor spre Transnistria. Atât Chișinăul, cât Kievul și Tiraspol punctau că pericolele sunt minime, însă oficialii din țara vecină declarau că sunt pregătiți să intervină în regiunea separatistă în cazul unei solicitări din partea guvernării noastre.

Autoritățile constituționale reiterau de fiecare dată că soluționarea conflictului transnistrean și reîntregirea țării se va face pe cale pașnică. Separatiștii, însă, menționau că își doresc independență și aderare la Rusia.

Fiind recent într-o vizită oficială la București, Maia Sandu dezvăluia că Republica Moldova se pregătește chiar și pentru cele mai pesimiste scenarii, fiind întrebată de jurnaliștii români despre eventuala escaladare a situației în stânga Nistrului. „În situația în care Rusia va încerca să atace Republica Moldova, evident că vom cere ajutor”, afirma ea.

Realitatea Live

01 Nov. 2026, 18:40
 // Categoria: Societate // Autor:  Ana Panaguța
01 Nov. 2026, 18:40 // Societate //  Ana Panaguța

Puține lucruri de pe Pământ au rezistat atât de mult timp în fața schimbărilor. În timp ce clădirile istorice și invențiile care au marcat evoluția omenirii ne atrag atenția, există și minuni ale naturii pe lângă care trecem uneori fără să le cunoaștem povestea, scrie antena3.ro.

Copacii se numără printre cele mai longevive forme de viață de pe planetă. De-a lungul mileniilor, au oferit umbră, adăpost și oxigen, devenind repere ale unor locuri și martori tăcuți ai istoriei. Unii dintre ei au supraviețuit mii de ani, încă dintr-o perioadă în care civilizația arăta cu totul altfel.

Dar unde se află cel mai bătrân copac din lume și care este secretul longevității sale?

Methuselah, pinul care a supraviețuit timp de milenii

În Munții Albi din California, Statele Unite, crește unul dintre cei mai vechi copaci cunoscuți de pe Pământ. Este un pin din specia Great Basin bristlecone pine, botezat Methuselah, după personajul biblic Matusalem, bunicul lui Noe, despre care Biblia spune că a trăit 969 de ani.

Copacul a fost descoperit în anii 1950 de cercetătorul Edmund Schulman și a devenit celebru pentru vârsta sa impresionantă. Este considerat cel mai bătrân copac individual, care nu face parte dintr-o colonie de arbori conectați prin același sistem de rădăcini, a cărui longevitate a fost confirmată prin metode științifice.

Methuselah nu este însă singurul exemplar remarcabil din această zonă. În apropiere se află un alt pin, al cărui nume nu a fost făcut public și despre care cercetătorii au stabilit că ar putea fi chiar mai vechi.

Câți ani are cel mai bătrân copac din lume?

Vârsta copacilor poate fi stabilită prin analizarea inelelor de creștere, fiecare dintre acestea oferind indicii despre un an din viața arborelui.

În cazul lui Methuselah, au fost prelevate probe în 1957. Ulterior, dendrocronologul Tom Harlan, de la Laboratorul de Cercetare a Inelelor Arborilor al Universității din Arizona, a comparat inelele de creștere și a confirmat că arborele are peste 4.800 de ani.

În 2009, același cercetător a analizat și o probă mai veche, prelevată de Edmund Schulman dintr-un alt pin din Munții Albi, înainte de moartea acestuia. Proba provenea de la un copac viu, rămas fără nume, despre care s-a estimat că are peste 5.000 de ani. Acesta ar putea fi, așadar, cel mai bătrân arbore viu individual a cărui vârstă a fost verificată.

Înainte ca Methuselah să fie recunoscut drept unul dintre cei mai bătrâni arbori vii din lume, recordul îi era atribuit pinului Prometheus, din statul Nevada. Copacul a fost tăiat în 1964 de Donald Rusk Currey, un doctorand care studia istoria climatică a regiunii. Analiza ulterioară a inelelor de creștere a arătat că arborele avea aproximativ 4.900 de ani, existând estimări potrivit cărora ar fi putut depăși 5.000 de ani. Circumstanțele tăierii rămân controversate, iar dispariția sa este considerată unul dintre cele mai cunoscute exemple ale pierderii unui exemplar natural excepțional în urma unei intervenții umane.

Numele Prometheus provine din mitologia greacă, de la titanul care le-ar fi oferit oamenilor focul.

De ce este ținut secret locul în care se află Methuselah?

Pădurea Ancient Bristlecone Pine se găsește în Munții Albi din California și adăpostește exemplare de pini care au supraviețuit timp de milenii.

Cu toate acestea, poziția exactă a lui Methuselah și a copacului despre care se crede că este și mai vechi a fost păstrată secretă. Măsura a fost luată pentru a preveni deteriorarea arborilor, vandalismul sau alte intervenții care le-ar putea pune în pericol existența.

Timp de decenii, nici măcar fotografiile care ar fi permis identificarea cu ușurință a exemplarelor nu au fost distribuite pe scară largă. În 2021, însă, imagini apărute online au făcut ca localizarea lui Methuselah să devină mai ușor de identificat.

Importanța protejării arborilor cu valoare istorică a revenit în atenția publicului și după un incident petrecut în Marea Britanie.

În septembrie 2023, celebrul sicomor din Sycamore Gap, comitatul Northumberland, a fost tăiat intenționat. Copacul, vechi de aproximativ 300 de ani, devenise un reper cunoscut, aflat într-o depresiune naturală a terenului, lângă Zidul lui Hadrian.

În 2025, doi bărbați, Daniel Graham și Adam Carruthers, au fost condamnați la câte patru ani și trei luni de închisoare pentru tăierea ilegală a arborelui și deteriorarea Zidului lui Hadrian, monument protejat și inclus în patrimoniul mondial UNESCO.

Care este secretul longevității acestor copaci?

Pinii din specia Great Basin bristlecone pine sunt considerați printre cei mai longevivi arbori de pe planetă. Ei cresc în regiunile montane înalte din California, Nevada și Utah, în condiții care ar fi dificile pentru multe alte specii.

Secretul longevității lor este legat tocmai de mediul neprielnic în care se dezvoltă. Temperaturile scăzute, solurile sărace și condițiile aspre încetinesc considerabil creșterea copacilor.

Ritmul lent de dezvoltare contribuie la formarea unui lemn foarte dens, care îi ajută să reziste mai bine putrezirii, insectelor și ciupercilor. Astfel, deși cresc în condiții dificile și pot avea un aspect aparent fragil, acești arbori reușesc să supraviețuiască mii de ani.

Longevitatea lor este o dovadă a modului în care unele specii se adaptează mediului și rezistă în fața unor schimbări care se desfășoară pe perioade mult mai lungi decât o viață omenească.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!