Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    0%
  • USD
    18.0365
    0%
  • RUB
    0.2239
    0%
  • RON
    3.7602
    0%
  • UAH
    0.3960
    0%

Toate știrile

01 noiembrie 2026

Vaccinarea în Moldova! Timp de câteva zile, circa 140 de mii de persoane și-au administrat doza booster

25 Ian. 2022, 15:46
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
25 Ian. 2022, 15:46 // Societate //  Realitatea.md

Ministerul Sănătății informează că, în perioada 17 – 23 ianuarie 2022 (săptămâna 3) au fost înregistrate 20 428 de cazuri de COVID-19, dintre care 2 375 în regiunea transnistreană. Incidența a constituit 548 de cazuri la 100 mii populație înregistrând o creștere cu peste 135 % față de săptămâna 2 din anul 2022 și cu circa 8,8 ori comparativ cu luna trecută.

Conform informațiilor, în perioada menționată au fost înregistrate 115 cazuri de infectare în rândul gravidelor. Numărul cazurilor de infectare în rândul copiilor a crescut, de la 724, în săptămâna 2, la 2 811 în a treia săptămână a anului 2022.

Totodată, în perioada 17 ianuarie – 23 ianuarie 2022 s-a stabilit cod roșu în 30 de teritorii, iar cod portocaliu în 6 teritorii cu o incidență de la 207 la 239 de cazuri la 100 mii populație.

În perioada 17 ianuarie – 23 ianuarie curent au fost notificate 78 de decese.

„Menționăm că, secții cu paturi pentru pacienții cu COVID-19 rămân desfășurate în 30 de instituții medico-sanitare publice. Media zilnică a pacienților spitalizați, în perioada 17 ianuarie – 23 ianuarie curent, a constituit 1 706 persoane, mai mult față de săptămâna precedentă cu peste 73%. Fondul de paturi destinat pacienților cu COVID-19 a înregistrat o creștere de circa 84% comparativ cu a doua săptămână a anului 2022”, se arată în nota informativă a Ministerul Sănătății.

Procesul de vaccinare împotriva COVID – 19

În perioada 17 ianuarie – 23 ianuarie curent au fost vaccinate 45 723 de persoane, cu circa 12% mai mult față de a doua săptămână din 2022 și cu circa 15% mai puțin comparativ cu luna precedentă. Doza booster a fost administrată la 139 969 de persoane.

Acoperirea națională cu o doză în populația generală constituie peste 30%, iar cu schemă completă – aproximativ 29%, în total fiind administrate 1 885 336 de doze de vaccin.

Cea mai înaltă rată de vaccinare cu schema completă se înregistrează în mun. Chișinău – 45% și Soroca – 33%, iar cea mai redusă acoperire vaccinală se atestă în UTA Găgăuzia 18%, Sîngerei și Leova -20%.

De menționat că, Republica Moldova a recepționat, în total, 2 722 440 de doze de vaccin împotriva COVID-19.

Vaccinarea împotriva COVID-19 este gratuită și recomandată de toate instituțiile de sănătate la nivel național și internațional, fiind o metodă eficientă pentru a opri pandemia.

Realitatea Live

31 Oct. 2026, 20:05
 // Categoria: Slider // Autor:  Valentina Buza
31 Oct. 2026, 20:05 // Slider //  Valentina Buza

Mii de soldați din lut, așezați în formație de luptă și pregătiți să-și protejeze împăratul pentru eternitate, reprezintă una dintre cele mai spectaculoase descoperiri arheologice din lume. Timp de decenii, specialiștii au studiat chipurile, armele și tehnicile folosite la construirea Armatei de teracotă din China. Acum, o cercetare aduce în prim-plan un detaliu aproape invizibil, păstrat timp de peste două milenii: amprentele celor care au modelat statuile.

Potrivit publicației IFLScience, acestea sugerează că la realizarea impresionantei armate nu au lucrat doar bărbați adulți, ci și femei și copii.

Descoperirea schimbă perspectiva asupra unuia dintre cele mai ambițioase proiecte din China antică. Cercetătorii au analizat urmele degetelor rămase accidental în lutul umed, înainte ca statuile să fie arse. Rezultatele oferă indicii despre oamenii obișnuiți care au contribuit la construirea monumentului dedicat primului împărat al Chinei, Qin Shi Huang.

Studiul, publicat în revista Journal of Cultural Heritage, a analizat 79 de amprente păstrate pe 36 de statui din complexul funerar. Cercetătorii au folosit măsurători ale distanțelor dintre crestele papilare și un model statistic pentru a estima vârsta și sexul persoanelor care ar fi lăsat urmele.

Rezultatele sunt surprinzătoare. Aproximativ 45% dintre amprente au fost atribuite statistic bărbaților adulți, 32,7% femeilor adulte, iar 22,3% copiilor sub 15 ani. În perioada dinastiei Qin, această vârstă reprezenta pragul legal al maturității.

Descoperirea sugerează că atelierele imperiale ar fi putut include categorii de muncitori mult mai diverse decât se presupunea. Femeile și copiii ar fi participat la modelarea statuilor, alături de meșteșugari experimentați, iar cei mai tineri ar fi putut îndeplini roluri de ajutoare sau ucenici.

Totuși, procentele nu reprezintă proporția exactă a muncitorilor. Un singur meșteșugar putea lăsa mai multe amprente, în timp ce alte persoane puteau să nu lase nicio urmă vizibilă. În plus, dimensiunile crestelor papilare se suprapun între anumite categorii de vârstă și sex, iar arderea lutului poate modifica măsurătorile.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Amprentele descoperite pe statuile din Armata de teracotă sunt importante deoarece oferă o legătură directă cu oamenii care au realizat monumentul. Spre deosebire de inscripțiile oficiale, care documentează în special conducătorii și marile proiecte imperiale, aceste urme aparțin unor persoane ale căror nume au rămas necunoscute.

Cercetătorii consideră că analiza unui număr mai mare de amprente, provenite din diferite zone ale complexului, ar putea clarifica organizarea atelierelor și distribuția sarcinilor între lucrători.

Metoda demonstrează și cât de utile pot fi tehnicile moderne pentru reinterpretarea descoperirilor arheologice. Analizele statistice, măsurătorile precise și comparațiile dintre artefacte pot scoate la iveală informații pe care cercetările tradiționale nu le puteau identifica.

Astfel, una dintre cele mai mari realizări artistice și inginerești ale Antichității începe să dezvăluie nu doar povestea conducătorului pentru care a fost creată, ci și identitatea probabilă a celor care au făcut-o posibilă.