Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0%
  • USD
    17.9200
    0%
  • RUB
    0.2197
    0%
  • RON
    3.7663
    0%
  • UAH
    0.3945
    0%

Toate știrile

07 noiembrie 2026

Vadim Ceban: Republica Moldova a plătit Gazprom-ului suma datorată pentru gazele naturale consumate în luna aprilie

20 Apr. 2022, 20:11
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
20 Apr. 2022, 20:11 // Societate //  Realitatea.md

Republica Moldova a plătit grupului rus Gazprom întreaga sumă datorată pentru gazele naturale consumate în luna aprilie, a declarat miercuri preşedintele Consiliului de Administraţie al companiei Moldovagaz, Vadim Ceban, informează Reuters.

În luna octombrie 2021, Moldovagaz şi Gazprom au prelungit pentru cinci ani acordul de furnizare de gaze naturale. În conformitate cu prevederile noului contract, Gazprom cere ca plata pentru gazele naturale livrate să fie făcută în avans până la data de 20 a fiecărei luni. Tot potrivit termenilor contractului, preţul este stabilit în fiecare lună şi depinde de preţurile spot la gaze naturale şi petrol.

Potrivit unor informaţii publicate la începutul acestei luni, Republica Moldova va plăti în aprilie un preţ de 1.193 de dolari pentru o mie de metri cubi de gaze naturale livrate de Rusia. Comparativ, în luna martie, Republica Moldova a plătit un preţ de 547,26 de dolari pentru fiecare mie de metri cubi de gaze naturale livrate de Rusia.

Miercuri, Vadim Ceban a informat pe social media că Moldovagaz a transferat suma de 69,5 milioane de dolari către Gazprom pentru gazele naturale livrate în perioada martie-aprilie.

„Compania nu are datorii pentru livrările curente de gaze naturale”, a adăugat Ceban, conform Agerpres.

Contractul din luna octombrie între Moldovagaz şi Gazprom a fost semnat pe fondul continuării discuţiilor cu privire la datoria istorică a Republicii Moldova pentru livrările anterioare de gaze naturale, datorie estimată de partea rusă la 709 milioane de dolari. Oficialii moldoveni au declarat în toamna anului trecut că Guvernul de la Chişinău şi Gazprom au convenit să efectueze un audit cu privire la datoria istorică în 2022 şi să negocieze un calendar de rambursare a datoriei. Însă, procedura de audit a fost îngheţată, după ce Rusia a invadat Ucraina la 24 februarie.

O serie de oficiali moldoveni au declarat recent că autorităţile de la Chişinău au cerut Gazprom să amâne termenul limită pentru audit cu 10-12 luni, dar până acum nu au primit un răspuns de la grupul rus.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

07 Nov. 2026, 14:02
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
07 Nov. 2026, 14:02 // Slider //  Daniela Baranovschi

Vicepremierul și ministrul de externe italian Antonio Tajani a anunțat sâmbătă pe platforma X că a fost victima unor hackeri, semnalează AFP.

„De câteva zile, infractorii informatici distribuie datele mele personale pe dark web și încearcă să obțină alte informații, expunându-mă astfel unor noi amenințări și intimidări. Ei îmi implică și familia și sunt dispuși să plătească pentru a obține mai multe detalii despre mine și despre cei apropiați”, a spus el, transmite Agerpres.

Tajani a adăugat că motivul atacurilor este susținerea Italiei pentru Ucraina, „apărarea libertății unui stat suveran, luarea de poziție clară în favoarea democrației și a independenței unei acțiuni”.

AFP reamintește că guvernul de la Roma sprijină Kievul atât umanitar, cât și militar.

Ministrul a afirmat în urma atacurilor din partea ascunsă a internetului cunoscută ca „dark web” că „reacția mea este foarte simplă: în niciun caz nu mă voi lăsa intimidat”.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!