Curs valutar
  • EUR
    20.1352
    -0.076%
  • USD
    17.5585
    0.0461%
  • RUB
    0.2087
    -0.0479%
  • RON
    3.8234
    -0.1072%
  • UAH
    0.3919
    -0.0766%

Toate știrile

23 septembrie 2026

VEȘTI BUNE! De astăzi, se reia alimentarea cu apă în Bălți, Soroca, Sîngerei și Florești

19 Mart. 2026, 11:37
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Cătălina Boico
19 Mart. 2026, 11:37 // Actualitate //  Cătălina Boico

Premierul Alexandru Munteanu anunță vești bune! De astăzi, 19 martie, se reia alimentarea cu apă în Bălți, Soroca, Sîngerei și Florești.

„Am luat această decizie în baza ultimelor analize, care confirmă că apa este în limite sigure pentru consum. Sănătatea oamenilor a fost și rămâne prioritatea noastră”, a declarat Munteanu.

Totodată, prim-ministrul le-a mulțumit cetățenilor pentru răbdare în aceste zile, le-a mulțumit și echipelor din teren care au lucrat fără oprire pentru ca oamenii să aibă apă.

„Intervențiile de la stația Cosăuți și din localități au dat rezultate. Alimentarea este reluată etapizat, cu control strict la fiecare etapă. Filtrele instalate rămân în funcțiune, iar echipele rămân în teren pentru monitorizare continuă și intervenție rapidă, dacă va fi necesar.

Astăzi merg în regiunea de nord, pentru a verifica personal situația și pentru a mă asigura că lucrurile funcționează corect pentru fiecare comunitate. Rămânem alături de oameni și intervenim imediat dacă va fi nevoie”, a adăugat Munteanu.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Amintim că autoritățile din Republica Moldova au instituit, duminică, 15 martie 2026, stare de alertă de mediu pentru o perioadă de 15 zile în bazinul râului Nistru, după depistarea unei unde de poluare cu produse petroliere, care a afectat mai multe sectoare ale fluviului.

Substanța petrolieră a fost observată la suprafața apei în data de 10 martie, iar imediat au fost inițiate intervenții și prelevate probe pentru a determina natura acesteia și riscurile asociate. Starea de alertă vizează mai multe unități administrativ-teritoriale din bazinul Nistrului, inclusiv raioanele Drochia, Soroca, municipiul Bălți, Sîngerei, Florești, Șoldănești, Telenești, Rezina, Călărași, Orhei, Dubăsari, municipiul Chișinău, Criuleni, Anenii Noi și Tighina, precum și localități din stânga Nistrului și parțial din raioanele Briceni, Edineț, Ocnița, Dondușeni, Rîșcani, Glodeni, Fălești, Ungheni, Nisporeni, Strășeni, Hîncești, Ialoveni, Cimișlia, Căușeni și Ștefan Vodă.

Ulterior, pe data de 18 martie 2026, ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, a anunțat evoluții pozitive privind calitatea apei în râul Nistru, după perioada critică generată de poluarea cu produse petroliere. Măsurătorile efectuate de-a lungul râului indicau o ameliorare constantă a situației pe întreg segmentul monitorizat, de la Naslavcea până la zona Vadul lui Vodă.

Situația pe Nistru se îmbunătățește: autoritățile iau în calcul reluarea alimentării cu apă în mai multe raioane

Realitatea Live

Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Cel mai mare magazin Linella din țară s-a deschis pe Calea Ieșilor
Cel mai mare magazin Linella din țară s-a deschis pe Calea Ieșilor
Primul Sprint Kood Moldova s-a încheiat. Începe formarea unei noi generații de specialiști tech
Primul Sprint Kood Moldova s-a încheiat. Începe formarea unei noi generații de specialiști tech
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
ADMA – accelerează investițiile, dezvoltă agricultura
ADMA – accelerează investițiile, dezvoltă agricultura
23 Sept. 2026, 16:54
 // Categoria: Slider // Autor:  Realitatea.md
23 Sept. 2026, 16:54 // Slider //  Realitatea.md

Gazele naturale s-ar putea scumpi din nou în Republica Moldova. S.A. „Energocom” a depus astăzi, 23 septembrie, la Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) o solicitare de ajustare a prețurilor reglementate pentru furnizarea gazelor naturale. Tariful final ar putea ajunge la peste 26 de lei.

Solicitarea vine după creșterea semnificativă a prețurilor gazelor pe piața europeană. Potrivit Energocom, de la ultima cerere de ajustare, depusă la 15 iulie 2026, piața europeană a gazelor a crescut cu 42,15%.

La aprobarea tarifelor actuale, pentru perioada august-decembrie 2026 a fost luat în calcul un preț mediu de procurare de aproximativ 56,25 euro/MWh. Între timp, cotațiile TTF au depășit 75 de euro/MWh, iar Energocom estimează pentru octombrie un nivel de aproximativ 76,6 euro/MWh, cu valori comparabile și în noiembrie și decembrie.

Cât ar putea costa gazul

În cererea transmisă ANRE, prețurile propuse, fără TVA, sunt:

18.744 lei/1.000 m³ – la punctele de intrare în rețeaua de transport;
19.331 lei/1.000 m³ – la punctele de ieșire din rețeaua de transport;
19.727 lei/1.000 m³ – la ieșirea din rețelele de distribuție de presiune înaltă;
20.796 lei/1.000 m³ – la ieșirea din rețelele de distribuție de presiune medie;
24.305 lei/1.000 m³ – la ieșirea din rețelele de distribuție de presiune joasă.

Pentru consumatorii casnici, tariful relevant este cel de la presiune joasă. Dacă se aplică TVA de 8%, prețul de 24.305 lei/1.000 m³ ajunge la 26.249,40 lei/1.000 m³, adică aproximativ 26,25 lei pentru un metru cub.

Prin urmare, dacă ANRE va aproba integral propunerea Energocom, consumatorii casnici ar putea ajunge să plătească circa 26,25 lei/m³, cu TVA inclus.

Energocom susține că majorarea este determinată de creșterea costurilor de procurare și de factori externi, inclusiv tensiunile geopolitice din Orientul Mijlociu, reducerea livrărilor de gaze naturale lichefiate, nivelul stocurilor europene și concurența pentru gazele disponibile între Europa și piețele asiatice.

Ultima majorare a tarifului la gaz în Moldova a avut loc la 1 septembrie 2026. Astfel, în prezent consumatorii achită 20,30 lei pentru un metru cub (inclusiv TVA), majorarea fiind de aproximativ 41% (sau aproape 6 lei/m³) față de prețul anterior de 14,42 lei/m³.