Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0%
  • USD
    17.9200
    0%
  • RUB
    0.2197
    0%
  • RON
    3.7663
    0%
  • UAH
    0.3945
    0%

Toate știrile

08 noiembrie 2026

Vezi această LISTĂ, înainte de a porni în Republica Moldova! A fost introdusă o condiție chiar și pentru cei vaccinați

27 Dec. 2021, 07:02
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
27 Dec. 2021, 07:02 // Actualitate //  Realitatea.md

Din data de 27 decembrie 2021, se vor aplica noi măsuri de prevenire şi control a infecției COVID-19, la traversarea frontierei de stat pe sensul de intrare în Republica Moldova. Astfel, persoanele -care vin în țară şi s-au aflat, în ultimele 14 zile, în una sau mai multe ţări din zona roșie, inclusiv prin tranzit – vor fi obligate să prezinte rezultatul negativ al testului PCR COVID-19.

Decizia a fost luată în cadrul celei mai recente ședințe a Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică (CNESP), prezidată de prim-ministra Natalia Gavrilița.

Lista statelor din zona roșie este actualizată o dată la șapte zile. Spre exemplu, pentru perioada până pe 2 ianuarie 2022 este cea de mai jos.

Testul trebuie efectuat cu cel mult 72 ore înaintea îmbarcării, în cazul persoanelor care călătoresc cu mijloace de transport în comun, sau înaintea intrării pe teritoriul Republicii Moldova, în cazul celor care călătoresc cu mijloace de transport propriu.

Va trebui efectuat atât de persoanele nevaccinate, cât și de cele vaccinate.

Cetățenii care nu au vizitat țările din zona roșie vor putea intra în continuare în Republica Moldova, fără restricții cu prezentarea unuia din următoarele documente: certificatul de vaccinare, testul PCR sau rapid negativ sau concluzia medicală confirmativă în cazul persoanelor care au suportat COVID-19.

Cei care nu dețin actele respective vor fi  obligați să respecte regimul de izolare pentru o durată de 14 zile.

Realitatea Live

07 Nov. 2026, 19:35
 // Categoria: Societate // Autor:  Daniela Baranovschi
07 Nov. 2026, 19:35 // Societate //  Daniela Baranovschi

Un beci istoric ar putea deveni atracție turistică în orașul Leova, după ce a fost descoperit în timpul lucrărilor de reconstrucție a trotuarelor. Intrarea în construcția subterană va fi conservată, iar pavajul va fi montat pe o placă provizorie din beton, astfel încât spațiul să poată fi păstrat și pus ulterior în valoare.

Anunțul a fost făcut sâmbătă, 7 noiembrie, de primarul orașului Leova, Alexandru Bujorean. Edilul a precizat că, după coordonarea cu Agenția Națională Arheologică, locul ar putea fi amenajat pentru a deveni un nou obiectiv turistic al orașului.

Menționăm că nu este prima descoperire de acest fel în Leova. Anul trecut, o altă construcție subterană a fost identificată în zona centrală a orașului, după prăbușirea unei plăci de beton în apropierea Casei de Cultură. La fața locului, specialiștii Agenției Naționale Arheologice au constatat că este vorba despre o pivniță boltită, construită din cărămidă, cu o vechime de peste 150 de ani.

Construcția include, pe lângă încăperea principală, o galerie descendentă care duce spre un nivel inferior. Potrivit arheologilor, structura este specifică pivnițelor și cramelor folosite în trecut pentru păstrarea alimentelor sau a butoaielor cu vin.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!