Curs valutar
  • EUR
    20.1505
    0.1459%
  • USD
    17.5504
    0.0632%
  • RUB
    0.2088
    0.1916%
  • RON
    3.8275
    0.1437%
  • UAH
    0.3922
    -0.102%

Toate știrile

22 septembrie 2026

Victor Osipov rămâne în arest preventiv: „Voi merge cu acest proces până la CtEDO”

09 Mai 2026, 09:17
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
09 Mai 2026, 09:17 // Societate //  Realitatea.md

Fostul vicepremier pentru reintegrare, Victor Osipov, rămâne în arest preventiv în dosarul în care este acuzat de abuz în serviciu pentru deschiderea magazinelor duty-free din regiunea transnistreană. Curtea de Apel Centru a menținut decizia luată de magistrații Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana.

Avocaul Victor Muntean spune că este vorba de un nou act de injustiție, deoarece apărarea a prezentat probe care l-ar disculpa pe fostul oficial. În plus, respingerea solicitării lui Osipov de a participa personal la ședința de judecată reprezintă, potrivit apărătorilor, o încălcare a drepturilor sale procesuale.

Într-o declarație transmisă prin intermediul apărătorilor, Osipov susține că normele vizate de dosar au fost elaborate în 2015 pe baza unei inițiative existente deja în Guvern și adoptate prin vot colegial, nu la decizia sa individuală. Mai mult, fostul vicepremier afirmă că el însuși a sesizat instituțiile statului după ce au apărut suspiciuni de fraudă și a inițiat un proiect de lege pentru anularea normelor respective.

„Totul pornește de la faptul că m-am ocupat la Guvern, în martie 2015, de pregătirea și propunerea unor norme speciale pentru extinderea rețelei de magazine duty-free. Inițiativa era în Guvern până la venirea mea și este bine documentată. A fost o acțiune poate discutabilă, dar perfect legală”, susține Osipov.

Mai mult, fostul vicepremier afirmă că el însuși a sesizat instituțiile statului după ce au apărut suspiciuni de fraudă și a inițiat un proiect de lege pentru anularea normelor respective.

„Paradoxal, sunt arestat într-o anchetă penală pe care tot eu am cerut-o încă în septembrie 2015″, afirmă Osipov.

Acesta neagă orice legătură cu grupările criminale menționate în dosar și anunță că va contesta decizia la Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

„Eu sunt rezilient, voi merge cu acest proces până la CtEDO. Dar calitatea proastă a justiției și fundalul ei politic nu e doar problema mea, ci e problema  Republicii Moldova și a Uniunii Europene care riscă și aici o surpriză de tip georgiană din cauza că încălzește la sân “incompetența moldovenească””.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Ex-viceprim-ministru pentru Reintegrare Victor Osipov și fostul deputat Vladimir Andronachi au fost reținuți într-un dosar legat de deschiderea magazinelor duty-free în regiunea transnistreană, fiind plasați pe 26 martie în arest preventiv pentru 30 de zile. Schema infracțională ar fi început din 2015.

Planul ar fi funcționat în perioada 2015–2019 și a provocat prejudicii de peste 4 miliarde de lei. Conform procurorilor, în țară erau introduse mărfuri accizabile, inclusiv țigări, fără plata taxelor necesare. În acest scop s-a modificat legea, ceea ce a permis declararea livrărilor ca fiind comerț în regim duty-free pentru regiunea transnistreană.

Realitatea Live

Primul Sprint Kood Moldova s-a încheiat. Începe formarea unei noi generații de specialiști tech
Primul Sprint Kood Moldova s-a încheiat. Începe formarea unei noi generații de specialiști tech
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
ADMA – accelerează investițiile, dezvoltă agricultura
ADMA – accelerează investițiile, dezvoltă agricultura
Până la 30% cashback pentru antreprenori: Mastercard Business de la Moldindconbank oferă noi avantaje
Până la 30% cashback pentru antreprenori: Mastercard Business de la Moldindconbank oferă noi avantaje
Wall Street Journal a publicat clasamentul companiilor cel mai bine pregătite pentru viitor. Află cine a intrat în top
Wall Street Journal a publicat clasamentul companiilor cel mai bine pregătite pentru viitor. Află cine a intrat în top
21 Sept. 2026, 22:43
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
21 Sept. 2026, 22:43 // Slider //  Ana Panaguța

Viceprimarul Chișinăului Victor Pruteanu pune sub semnul întrebării necesitatea stării de urgență, susținând că aceasta permite autorităților să adopte decizii într-un timp mai scurt, fără parcurgerea tuturor procedurilor parlamentare obișnuite. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Ora Expertizei” de la Jurnal TV.

Potrivit lui Pruteanu, în condițiile în care guvernarea deține majoritatea parlamentară, deciziile pot fi adoptate prin procedurile legislative existente, fără a recurge la mecanisme specifice stării de urgență.

„De ce se face stare de urgență? Motivul este că Guvernul, în această perioadă, foarte repede ia decizii, fără ca să treacă toată procedura prin Parlament”, a declarat viceprimarul.

Pruteanu susține că, odată cu instituirea stării de urgență, procedurile și timpul necesar pentru adoptarea unor decizii sunt reduse.

„Atunci când există o stare de urgență, aceste proceduri devin automat mai puține. Putem lua decizii foarte rapid”, a afirmat acesta.

În același context, Pruteanu a criticat și declarațiile recente ale președintei Maia Sandu privind situația și procedurile de luare a deciziilor, afirmând că nu a identificat soluții concrete.

Precizăm că, Republica Moldova se confruntă cu o situație critică în domeniul energetic și hidrologic, iar autoritățile urmează să instituie stare de urgență în aceste domenii. Anunțul a fost făcut de președinta Maia Sandu, după ședința Consiliului Național de Securitate, convocat pentru a analiza riscurile înaintea sezonului rece.

Șefa statului a declarat că Republica Moldova este puternic dependentă de importuri, într-un moment în care piețele internaționale sunt afectate de creșterea prețurilor și de problemele de aprovizionare. Potrivit Maiei Sandu, prețul de referință al gazelor pe piața europeană a depășit 83 de euro/MWh, echivalentul a aproximativ 1.000 de dolari pentru 1.000 de metri cubi. În același timp, cotațiile la motorină au trecut de 1.500 de dolari pentru o tonă, pe fondul reducerii disponibilității produselor petroliere.

Alertă în Moldova! Președinta anunță stare de urgență în energetică și hidrologie