Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    0%
  • USD
    18.0365
    0%
  • RUB
    0.2239
    0%
  • RON
    3.7602
    0%
  • UAH
    0.3960
    0%

Toate știrile

01 noiembrie 2026

UPDATE VIDEO 18+ Focuri de armă într-o universitate din Rusia! Imagini cu studenți care sar peste geamuri

20 Sept. 2021, 10:40
 // Categoria: În Lume // Autor:  Realitatea.md
20 Sept. 2021, 10:40 // În Lume //  Realitatea.md

VIDEO +18 Momentul în care tânărul care a ucis 8 oameni într-o universitate din Perm este împușcat. A rămas în viață

UPDATE 12:43 Atacatorul este în viață. Acesta este internat în spital în stare gravă după ce a fost împușcat în regiunea toracică și membre. Universitatea de stat din Perm și-a șters postarea conform căreia Timur Bekmansurov a fost omorât. 

UPDATE 12:02 Tânărul care a deschis focul la Universitatea de Stat din Perm a murit pe loc, scrie RBC-Perm cu referire la guvernatorul regional. Serviciul de presă al universității a raportat, de asemenea, că atacatorul a fost „lichidat”.

Totuși, într-o ultimă instanță, serviciul de presă al Comitetului de anchetă a anunțat că în timpul arestării, tânărul a opus rezistență și a fost rănit.

UPDATE 11.38 24 de victime beneficiază de asistență medicală, dintre care 19 au fost rănite cu arma de foc. 

UPDATE 11.27 Președintele Federație Ruse, Vladimir Putin, a fost informat despre atacul din Perm. Șeful statului a transmis condoleanțe profunde celor care și-au pierdut persoanele dragi ca urmare a tragediei.

Imagini rupte din filmele americane au fost surprinse în această dimineață la Universitatea de stat din Perm, Rusia. Potrivit presei ruse, o persoană necunoscută a tras focuri de armă în unul dintre blocurile instituției. Există victime, decese, scrie presa națională.

Luni, o persoană necunoscută a intrat în clădirea universității și a deschis focul. O parte dintre studenți s-au baricadat în sălile de clasă ale universității. Unii studenți au sărit pe fereastră. Oamenii legii sunt la fața locului, scrie TASS.

În urma atacului, cinci persoane au fost omorâte, iar șase rănite.

Poliția anunță că tânărul a opus rezistență în momentul reținerii.

Realitatea Live

31 Oct. 2026, 20:05
 // Categoria: Slider // Autor:  Valentina Buza
31 Oct. 2026, 20:05 // Slider //  Valentina Buza

Mii de soldați din lut, așezați în formație de luptă și pregătiți să-și protejeze împăratul pentru eternitate, reprezintă una dintre cele mai spectaculoase descoperiri arheologice din lume. Timp de decenii, specialiștii au studiat chipurile, armele și tehnicile folosite la construirea Armatei de teracotă din China. Acum, o cercetare aduce în prim-plan un detaliu aproape invizibil, păstrat timp de peste două milenii: amprentele celor care au modelat statuile.

Potrivit publicației IFLScience, acestea sugerează că la realizarea impresionantei armate nu au lucrat doar bărbați adulți, ci și femei și copii.

Descoperirea schimbă perspectiva asupra unuia dintre cele mai ambițioase proiecte din China antică. Cercetătorii au analizat urmele degetelor rămase accidental în lutul umed, înainte ca statuile să fie arse. Rezultatele oferă indicii despre oamenii obișnuiți care au contribuit la construirea monumentului dedicat primului împărat al Chinei, Qin Shi Huang.

Studiul, publicat în revista Journal of Cultural Heritage, a analizat 79 de amprente păstrate pe 36 de statui din complexul funerar. Cercetătorii au folosit măsurători ale distanțelor dintre crestele papilare și un model statistic pentru a estima vârsta și sexul persoanelor care ar fi lăsat urmele.

Rezultatele sunt surprinzătoare. Aproximativ 45% dintre amprente au fost atribuite statistic bărbaților adulți, 32,7% femeilor adulte, iar 22,3% copiilor sub 15 ani. În perioada dinastiei Qin, această vârstă reprezenta pragul legal al maturității.

Descoperirea sugerează că atelierele imperiale ar fi putut include categorii de muncitori mult mai diverse decât se presupunea. Femeile și copiii ar fi participat la modelarea statuilor, alături de meșteșugari experimentați, iar cei mai tineri ar fi putut îndeplini roluri de ajutoare sau ucenici.

Totuși, procentele nu reprezintă proporția exactă a muncitorilor. Un singur meșteșugar putea lăsa mai multe amprente, în timp ce alte persoane puteau să nu lase nicio urmă vizibilă. În plus, dimensiunile crestelor papilare se suprapun între anumite categorii de vârstă și sex, iar arderea lutului poate modifica măsurătorile.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Amprentele descoperite pe statuile din Armata de teracotă sunt importante deoarece oferă o legătură directă cu oamenii care au realizat monumentul. Spre deosebire de inscripțiile oficiale, care documentează în special conducătorii și marile proiecte imperiale, aceste urme aparțin unor persoane ale căror nume au rămas necunoscute.

Cercetătorii consideră că analiza unui număr mai mare de amprente, provenite din diferite zone ale complexului, ar putea clarifica organizarea atelierelor și distribuția sarcinilor între lucrători.

Metoda demonstrează și cât de utile pot fi tehnicile moderne pentru reinterpretarea descoperirilor arheologice. Analizele statistice, măsurătorile precise și comparațiile dintre artefacte pot scoate la iveală informații pe care cercetările tradiționale nu le puteau identifica.

Astfel, una dintre cele mai mari realizări artistice și inginerești ale Antichității începe să dezvăluie nu doar povestea conducătorului pentru care a fost creată, ci și identitatea probabilă a celor care au făcut-o posibilă.