Ministrul Mihai Popșoi a comentat criticile apărute în spațiul public cu privire la inițiativa ce prevede indemnizații lunare de până la 700 de euro pentru copiii diplomaților. Potrivit șefului de la Externe, suma care se propune pentru a fi restituită constituie 500 de euro pe lună, ci nu 700. Declarația a fost făcută marți, 23 iulie, în cadrul comisiei parlamentare politică externă, acolo unde a prezentat raportul asupra activității MAE pentru ultimii doi ani.
În același timp, potrivit notei informative publicată pe site-ul Parlamentului, document votat de deputați în prima lectură la ședința din 18 iulie curent, suma indicată este 700.

În discursul susținut în Parlament, Mihai Popșoi a declarat că practica de a oferi indemnizații copiilor diplomaților este una pe larg răspândită în serviciul diplomatic al altor state, inclusiv în România.
„Copiii diplomaților nu au ales să meargă cu părinții lor în misiunile unde părinții lor apără interesul național al statului nostru. Copiii diplomaților nu au ales azi să învețe într-o școală cu predarea în limba maghiară, mâine să vină să învețe încă un an, doi cu predarea în limba română, după care să meargă să învețe într-o școală cu predarea în limba estoniană sau în limba suedeză. Vă imaginați ce efect au asupra unui copil aceste schimbări? Diplomații noștri nu își permit să achite studiile în școli private. Atunci când o treime sau jumătate din indemnizația pe care o primești trebuie să o dai pe plata grădiniței, numărul de doritori de a merge în aceste misiuni, foarte complicate și foarte importante, se reduce vertiginos. Și suntem nevoiți să trimitem în aceste misiuni diplomați care nu au familie, care nu au copii, sau a căror copii deja au atins vârsta majoratului. Și reducem din randamentul și din capacitatea diplomației noastre.
Avizul Guvernului pentru acest proiect de lege specifica clar că urmează să fie amendat în a doua lectură, pentru a clarifica vârsta până la care copiii diplomaților vor fi eligibil pentru acest sprijin. Vârsta e de 18 ani și nicidecum vârsta inițială, care era mai mare. La fel, suma agreată de Guvern și de Ministerul Finanțelor a fost de 500 de euro, și nu 700, așa cum s-a vehiculat în spațiu public”, a precizat Mihai Popșoi.
„În bătăliile politice din Republica Moldova mereu am încercat să evităm implicarea copiilor în politică. Acum, însă, cu mare regret, constatăm că unii, care sunt portavoci ale Kremlinului, dar și alții, care se pretind pro-europeni, au început a diviza copiii”, a mai adăugat șeful de la Externe.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Menționăm că Renato Usatîi a criticat dur inițiativa guvernării, precizând că proiectele care vizează dezvoltarea copiilor și tinerilor nu trebuie să fie făcute selectiv.
O opinie similară a avut și fostul premier Ion Chicu. Liderul PDCM a scris pe Facebook următoarele: „Faptul că această lege intră în vigoare cu 8 luni înainte de a fi votată (e scris în proiectul votat de PAS, că legea intră în vigoare la 1 ianuarie 2024) trădează disperarea grupării criminale PAS de a falsifica alegerile în diasporă cu prețul a milioane de lei, luați din bugetul de stat”.

