Curs valutar
  • EUR
    20.1352
    -0.076%
  • USD
    17.5585
    0.0461%
  • RUB
    0.2087
    -0.0479%
  • RON
    3.8234
    -0.1072%
  • UAH
    0.3919
    -0.0766%

Toate știrile

23 septembrie 2026

VIDEO „Afacere” cu droguri condusă de un deținut, destructurată. Patru membri ai grupării, plasați în arest

13 Dec. 2021, 11:00
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
13 Dec. 2021, 11:00 // Societate //  Realitatea.md

O grupare infracțională specializată în contrabanda și comercializarea drogurilor de tip pastile Ecstasy și Subutex, condusă de un deținut al Penitenciarului nr.15 Cricova, a fost destructurată de oamenii legii. Mai exact, în luna noiembrie – decembrie, ofițerii de investigație, prin investigator sub acoperire, au efectuat o achiziție de control, fiind procurate 500 de  pastile Ecstasy.

„Au fost întreprinse acțiuni pentru identificarea locurilor de păstrare a drogurilor, precum și a tuturor persoanelor implicate în afacerea ilegală. Ulterior, au fost reținute cinci persoane cu vârsta cuprinsă între 17 și 35 ani, originare din raionul Cantemir. Minorul avea rolul de distribuire a drogurilor (vânzare), ceilalți fiind complici care acționau la indicația organizatorului (asigurau transportarea, depozitarea drogurilor)”, se arată în nota informativă a Poliției.

Așadar, s-a dovedit că organizatorul și liderul grupării infracționale era un deținut al Penitenciarului nr.15 Cricova, care își ispășește pedeapsa pentru comiterea unor infracțiuni similare. 

„La data de 9 decembrie 2021, polițiștii în comun cu angajații ANP au efectuat percheziții în Penitenciarul nr.15, precum și pe alte adrese care erau utilizate pentru păstrarea drogurilor. Urmare a tuturor acțiunilor desfășurate, Poliția a ridicat peste 5000 de pastile Ecstasy și Subutex, valoarea cărora este estimată la peste 2 milioane de  lei, o pastilă fiind comercializată între 250 și 500 de lei”.

În cadrul investigațiilor, polițiștii au stabilit că drogurile erau expediate camuflat de către un alt membru al grupului  din țările Uniunii Europene, la moment stabilit temporar cu domiciliul în Germania.  

„Un membru al grupului infracțional, o femeie, a fost influențată de către deținut să acționeze în interesul acestuia, fiind responsabilă de colectarea banilor proveniți din vânzarea drogurilor, precum și plasarea drogurilor în ascunzișuri. Cei patru suspecți au primit mandat de arest pe un termen de 30 zile”.

Dacă le va fi demonstrată vinovăția, aceștia riscă închisoare de la 7 la 15 ani.

În continuare pe acest caz, urmează să fie solicitat suportul autorităților competente din Germania, pentru documentarea și reținerea tuturor persoanelor care organizau expedierea drogurilor spre Republica Moldova.

Realitatea Live

Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Cel mai mare magazin Linella din țară s-a deschis pe Calea Ieșilor
Cel mai mare magazin Linella din țară s-a deschis pe Calea Ieșilor
Primul Sprint Kood Moldova s-a încheiat. Începe formarea unei noi generații de specialiști tech
Primul Sprint Kood Moldova s-a încheiat. Începe formarea unei noi generații de specialiști tech
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
ADMA – accelerează investițiile, dezvoltă agricultura
ADMA – accelerează investițiile, dezvoltă agricultura
23 Sept. 2026, 21:18
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
23 Sept. 2026, 21:18 // Slider //  Ana Panaguța

Companiile aeriene „tradiționale” vor majora prețurile biletelor de avioane cu aproximativ 20% în vara anului 2027, a anunțat miercuri directorul Ryanair, Michael O’Leary. O’Leary a spus că, în ceea ce privește compania pe care o conduce, prețurile nu vor crește, deși kerosenul s-a scumpit, scrie antena3.ro.

CEO-ul Ryanair a anticipat și că multe companii aeriene vor intra în faliment sau vor fi preluate de altele, mai mari, iar piața va fi concentrată în jurul câtorva companii aeriene mari, din cauza costurilor ridicate cu combustibilul pentru aeronave.

„Companiile aeriene care înregistrează în prezent pierderi vor intra în faliment. Acest lucru va accelera consolidarea sectorului aerian european în jurul a patru mari companii aeriene: BA (British Airways), Lufthansa, Air France și Ryanair”, a spus el.

La nivel global, companiile aeriene s-au străduit să absoarbă șocul costurilor în creștere ale combustibilului. airBaltic, de exemplu, este cea mai recentă companie care a anunțat că intră în procedură de insolvență.

În același timp, Ryanair și-a redus proiecția privind numărul de pasageri transportați, de la 216 milioane la 214 milioane, pentru anul fiscal 2027. Compania plănuiește să limiteze capacitatea, în încercarea de a reduce impactul cantității reduse de combustibil pentru avioane pentru care compania nu s-a protejat împotriva fluctuațiilor de preț.

O’Leary a spus că Ryanair se află într-o poziție suficient de puternică pentru a traversa alte provocări asociate prețurilor ridicate ale kerosenului.

„Majoritatea companiilor aeriene aveau prețurile combustibilului acoperite prin contracte de hedging până în vara lui 2026 și, prin urmare, absorbim șocul reprezentat de prețurile mult mai mari ale petrolului din această vară. Niciunul dintre noi nu va putea absorbi aceste prețuri mult mai mari ale petrolului anul viitor… iar costurile vor fi transferate sub forma unor suprataxe pentru combustibil și a unor tarife aeriene mai mari”, le-a spus el jurnaliștilor.

Șeful Ryanair a declarat că el nu va introduce o suprataxă pentru combustibil, dar „cu siguranță companiile aeriene tradiționale o vor face vara viitoare.”

O’Leary a mai spus că se așteaptă ca mai multe companii aeriene să dea faliment, adăugând că Ryanair este deja în discuții cu aeroporturile îngrijorate că o nouă serie de falimente ale companiilor aeriene va duce la reducerea capacității.

„Sper foarte mult ca prețurile combustibilului pentru avioane să crească mai rapid anul viitor, deoarece acest lucru va accelera ritmul în care alte companii aeriene vor intra în faliment”, a spus el, adăugând că se așteaptă ca tarifele altor operatori să crească cu 10%-20% vara viitoare.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!