Curs valutar
  • EUR
    20.1303
    -0.227%
  • USD
    18.0881
    -0.0835%
  • RUB
    0.2246
    -0.089%
  • RON
    3.7624
    -0.2552%
  • UAH
    0.3967
    -0.0252%

Toate știrile

29 octombrie 2026

VIDEO Amenințările cibernetice și informaționale, tema unui club de presă desfășurat la Chișinău

29 Mai 2024, 12:14
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
29 Mai 2024, 12:14 // Actualitate //  Realitatea.md

Jurnaliști și reprezentanți ai instituțiilor guvernamentale au purtat un dialog despre accesul la date deschise în contextul atacurilor cibernetice, dar și cum protejăm Guvernarea Deschisă împotriva amenințărilor cibernetice și informaționale, în cadrul unui club de presă, desfășurat la Chișinău.

Creșterea numărului de atacuri cibernetice ridică îngrijorări privind securitatea sistemelor informaționale guvernamentale din Republica Moldova, autoritățile întreprind măsuri pentru a preveni și anihila aceste amenințări, accentuând că este necesară o vigilență sporită și o colaborare strânsă cu partenerii internaționali pentru a proteja infrastructura digitală critică a țării.

În context, participanții la eveniment au abordat strategiile de gestionare a incidentelor cibernetice în cadrul instituțiilor guvernamentale, provocările și soluțiile pentru securizarea platformelor digitale guvernamentale.

Secretarul de Stat al Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării, Cătălina Plinschi a subliniat că o mare parte a atacurilor provine din Rusia, iar autoritățile se așteaptă la o intensificare a acestora în perioada electorală.

În același context, șefa Serviciului răspuns la incidente cibernetice din cadrul I.P. „Serviciul Tehnologia Informației și Securitate Cibernetică”, Cristina Jovmir a menționat că, actualmente, zilnic sunt înregistrate 30-40 de tentative de acces neautorizat la sistemele guvernamentale, vizând perturbarea accesului cetățenilor la servicii publice esențiale.

Directorul Agenției de Guvernare Electronică, Andrei Prisacar a dat asigurări că autoritățile lucrează continuu pentru a identifica și implementa soluții menite să garanteze securitatea datelor și a platformelor digitale.

La rândul său, directorul adjunct al Agenției pentru Securitate Cibernetică, Ion Vintila a precizat că, în prezent instituția își consolidează capacitățile, iar Legea privind securitatea cibernetică a Republicii Moldova, adoptată pe 2 mai 2023 și care va intra în vigoare la 1 ianuarie 2025, are menirea să sporească reziliența la amenințările hibride.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Clubul de presă cu genericul „Guvernarea deschisă și securitatea informațională – noțiuni compatibile?” a fost organizat de Agenția de Guvernare Electronică (AGE), în parteneriat cu programul USAID Reforme Instituționale și Structurale (MISRA) și Asociația Presei Independente, la inițiativa Cancelariei de Stat. De asemenea, acțiunea a avut loc în contextul Săptămânii Guvernării Deschise (OpenGovWeek – OGW), marcată anual la nivel mondial în ultima săptămână a lunii mai și a avut drept scop conștientizarea importanței utilizării în siguranță a datelor deschise și a serviciilor publice digitale, în contextul riscurilor cibernetice și informaționale.

Realitatea Live

29 Oct. 2026, 22:05
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
29 Oct. 2026, 22:05 // Slider //  Ana Panaguța

Circa 50.000 de angajați din sectorul public din Republica Moldova primesc în prezent salariul minim pe economie, de 6.300 de lei. Aceștia activează în domenii precum educația timpurie, administrația publică locală, sănătatea, poliția și cultura. Potrivit ministrei Finanțelor, Victoria Belous, angajații cu venituri mici vor beneficia de cele mai mari creșteri salariale în procente, începând de anul viitor. Declarația a fost făcută în cadrul emisiunii „Cutia neagră” de la TV8.

Ministra a mai precizat că, pe lângă cei circa 50.000 de angajați care primesc salariul minim de 6.300 de lei, mulți alți angajați din sectorul public au salarii lunare mai mici de 15.000 de lei.

„Avem foarte mulți funcționari publici cu salarii foarte mici. Aici vorbim de circa 50.000 de oameni care au un salariu minim pe economie, de 6.300 de lei”, a declarat Victoria Belous.

Potrivit acesteia, majorările salariale vor varia în funcție de categoria profesională. Un asistent social ar putea primi cu aproximativ 2.000 de lei mai mult, în timp ce pentru un soldat este prevăzută o creștere de aproximativ 2.400 de lei, iar pentru un polițist – de circa 2.600 de lei.

Belous a menționat că și alte categorii de angajați, inclusiv bucătarii și lucrătorii din domeniul asistenței sociale, vor beneficia de majorări semnificative, care, în unele cazuri, vor depăși 20%.

„Această creștere mare în procent o vor avea persoanele cu salarii foarte mici”, a explicat ministra.

În cadrul aceleiași discuții, Victoria Belous a vorbit și despre majorările salariilor persoanelor aflate în cele mai înalte funcții în stat. Referindu-se la salariul președintei Republicii Moldova, ministra a precizat că proiectul de lege prevede creșterea acestuia de la aproximativ 22.300 de lei brut la 55.000 de lei.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!