La sfârșitul lunii noiembrie, oamenii legii au desfășurat simultan percheziții în Moldova și Ucraina. Potrivit PCCOCS este vorba de 14 percheziții la cinci figuranți în Cahul și Chișinău, care ar avea legături cu grupurile criminale din regiunea transnistreană și alte 30 de percheziții la nouă persoane în regiunea Odesa.
Perchezițiile au avut loc în cadrul unui dosar pornit de Procuratura Generală (PG) în 2016, pentru crearea și conducerea unei organizații criminale, cu grupuri infracționale active în regiunea transnistreană. Cei cinci figuranți din Moldova ar avea legături cu aceste grupuri, precum și cu liderul lor din Ucraina.
Recent, oamenii legii au depistat comunicarea membrilor grupului infracțional cu liderul lor. Bărbatul în vârstă de 56 de ani urmează să fie anunțat în căutare de autoritățile din Ucraina. Totodată, procurorii de la PCCOCS urmează să le atribuie figuranților vizați de perchezițiile din Republica Moldova statutul procesual-penal.
Acțiunile s-au desfășurat în urma schimbului de informaţii prin intermediul EUROPOL cu autoritățile din Ucraina.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Oamenii legii au stabilit că ucraineanul în vârstă de 56 de ani, prin acord prealabil cu un grup de persoane, a creat o organizație criminală cu legături inter-regionale, care a activat pe teritoriul orașului Odessa și ar avea tangențe infracționale cu lumea interlopă din Moldova, din stânga Nistrului.
Potrivit informațiilor, bărbatul ar fi implicat în organizarea crimelor la comandă, estorcare de bani, vânzări de droguri, contrabandă cu arme și muniții, atacuri raider, torturi și răpiri de oameni din mediul de afaceri etc.
În timpul perchezițiilor au fost ridicate mai multe corpuri delicte precum mărfuri, bonuri de creanță, timbre de pre-livrare, evidență contabilă, contracte de activități economice comune și autovehicule, precum și arme și muniții deținute ilegal.
Urmărirea penală continuă, sub conducerea procurorilor PCCOCS, în vederea stabilirii tuturor aspectelor infracționale investigate.