Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    0%
  • USD
    18.0365
    0%
  • RUB
    0.2239
    0%
  • RON
    3.7602
    0%
  • UAH
    0.3960
    0%

Toate știrile

31 octombrie 2026

VIDEO Bătrânii din nordul țării stau pe întuneric. Oamenii spun că au deconectat aproape toate electrocasnicele

16 Nov. 2022, 18:09
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
16 Nov. 2022, 18:09 // Societate //  Realitatea.md

Îngrijorați de facturile mari, dar și de criza energetică cu care se confruntă țara noastră, tot mai mulți moldoveni spun că economisesc lumina. Locuitorii din nordul țării au deconectat mai toate electrocasnicile, iar bătrânii stau mai mult în întuneric, scrie nordnews.md.

„Când amurgește merg la culcare și nu am nevoie de lumină. Aseară s-a stins lumina pe la ora 16.00, iar pe la 17.00 a fost reconectată. Îmi este indiferent dacă este sau nu”.

„Totul am deconectat. Nu avem bani cu ce plăti. Am deconectat și cazanul. Nu avem nici bani pentru a ne cumpăra lemne de foc”.

„Stăm fără lumină, doar seara o conectăm”.

„Stingem lumina pentru că înțelegem cum stau lucrurile în țară. Procedăm așa cum ne spune conducerea țării. Ne bucurăm că au grijă de noi. Ne dorim pace în lume”, au spus locuitorii din satul Corlăteni.

Primarul susține că are grijă ca iluminatul stradal să fie conectat în intervalul orelor 18:00 – 21:00, doar cu o mică excepție.

„Avem locuitori care lucrează în tura de noapte la o întrprindere din Bălți. Pentru ei, conectăm lumina la ora 00:15 – până la 01:00, când revin acasă”, a declarat Veaceslav Bold, primarul s. Corlăteni.

Iar primarul municipiului Bălți, acuzat că nu prea face economii la curentul electric, declară că orașul se pregătește pentru sărbătorile de iarnă. Iată de ce, unele ghirlande au fost conectate.

„Cu privire la ghirlande, eu le-am spus să le verifice pentru a fi pregătiți. Avem ghirlande defecte. Pentru a le verifica trebuie să le conectăm. Vom face economii, dar atmosfera sărbătorilor de iarnă este importantă. Nu le vom anula, dar le vom întâlni frumos”, a declarat Nicolai Grigorișin.

Acum o săptămână, vicepremierul Andrei Spînu a anunțat că, grație eforturilor comune, R. Moldova a reușit să reducă consumul cu 57% la gaz și cu 14,25% la electricitate în luna octombrie, comparativ cu aceeași lună a anului trecut.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

31 Oct. 2026, 19:20
 // Categoria: Slider // Autor:  Valentina Buza
31 Oct. 2026, 19:20 // Slider //  Valentina Buza

Inginerii de la Massachusetts Institute of Technology (MIT) au construit un robot extrem de subțire, care se deplasează prin apă folosind celule musculare vii activate cu ajutorul luminii. Dispozitivul are un corp flexibil și două înotătoare, iar cercetătorii îi pot controla direcția prin iluminarea separată a acestora.

Experimentul, descris în Advanced Functional Materials, demonstrează că țesutul muscular crescut în laborator poate genera suficientă forță pentru a pune în mișcare un robot de dimensiuni foarte mici. Tehnologia ar putea fi folosită în viitor pentru explorarea mediilor acvatice fragile, unde echipamentele rigide riscă să provoace daune.

Robotul dezvoltat de echipa MIT are o structură flexibilă din gel, aproximativ cât un baton de gumă de mestecat. Corpul său este prevăzut cu două înotătoare, fiecare acoperită cu un strat de celule musculare mai subțire decât un fir de păr uman.

Celulele au fost modificate genetic pentru a se contracta atunci când sunt expuse la lumină. Prin activarea lor, cercetătorii pot pune în mișcare înotătoarele, care împing apa și propulsează dispozitivul înainte.

Iluminarea separată a celor două părți permite și schimbarea direcției. Dacă lumina este îndreptată către o singură înotătoare, aceasta se mișcă independent de cealaltă. Atunci când ambele sunt activate, robotul poate înota folosindu-le simultan.

În cadrul experimentelor, echipa a demonstrat că dispozitivul se poate deplasa și poate vira într-un labirint subacvatic simplu. La viteza maximă, robotul parcurge aproximativ de patru ori lungimea propriului corp într-un minut. Ritmul este lent în comparație cu cel al unui înotător de performanță, dar arată că un strat foarte subțire de țesut muscular poate asigura propulsia necesară deplasării prin apă.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

La ce ar putea fi folosiți roboții care înoată cu mușchi vii

După optimizarea structurii, cercetătorii au montat țesutul muscular pe cele două înotătoare ale robotului și l-au testat într-un vas Petri umplut cu apă. O sursă de lumină deplasată manual a permis activarea selectivă a mușchilor și ghidarea dispozitivului printre obstacole.

Deocamdată, viteza redusă reprezintă una dintre limitele proiectului. Echipa intenționează să modifice forma corpului pentru a obține o deplasare mai rapidă. Experimentul urmărește în primul rând să demonstreze că un robot bidimensional, foarte subțire, poate înota folosind exclusiv contracțiile unui strat de țesut muscular viu.

Pe termen lung, astfel de dispozitive ar putea fi adaptate pentru monitorizarea mediilor acvatice sau pentru explorarea unor locuri în care echipamentele convenționale ar putea afecta organismele și structurile fragile. Țesuturile vii răspund la stimuli și au capacități de regenerare care ar putea deveni utile în dezvoltarea unor noi sisteme robotice, deși aplicarea practică a acestor proprietăți necesită cercetări suplimentare.