Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

VIDEO Bunuri de peste 28 000 lei, furate dintr-un apartament din Chișinău. Poliția are doi suspecți

23 Oct. 2024, 14:41
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
23 Oct. 2024, 14:41 // Societate //  Realitatea.md

Doi bărbați de 32 și 48 de ani din Chișinău au fost arestați pentru 30 de zile, după ce ar fi comis un furt dintr-un apartament din sectorul Centru al Capitalei. Poliția spune că a fost sesizată de proprietarul locuinței, un bărbat de 35 de ani, care a comunicat că din locuința sa au fost sustrase mijloace bănești și bunuri materiale. Prejudiciul material cauzat a fost estimat la 28 800 de lei.

„În cadrul acțiunilor întreprinse, polițiștii au stabilit că suspecții au pătruns în locuință pe timp de zi, prin culegere de chei. În urma măsurilor speciale de investigație, suspecții au fost identificați și reținuți.

Oamenii legii au depistat asupra lor o parte din bunurile sustrase, dar și un pistol pneumatic fără acte permisive, cartușe și pachețele de tip zip-lock cu substanțe asemănătoare drogurilor”, se arată în comunicatul Poliției Naționale.

Conform legislației în vigoare, persoanele culpabile de asemenea infracțiune riscă închisoare de până la 4 ani.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

06 Nov. 2026, 07:45
 // Categoria: Slider // Autor:  Realitatea.md
06 Nov. 2026, 07:45 // Slider //  Realitatea.md

Unul dintre cei mai importanți creatori pe care i-a dat Moldova cinematografiei mondiale, Emil Loteanu, ar fi împlinit azi 90 de ani de la naștere. Grupul Media Realitatea lansează „Săptămâna Loteanu în Moldova”, un proiect cultural dedicat vieții și operei marelui regizor.

Evenimentul de lansare va avea loc azi, 6 noiembrie, la Cineplex Loteanu, unde publicul va putea urmări documentarul „Viața lui Loteanu”, realizat în regia lui Max T. Ciorbă, dar și una dintre cele mai cunoscute pelicule semnate de Emil Loteanu – „Lăutarii”.

La eveniment sunt așteptați oameni de cultură și artă, precum și toți cei care vor să redescopere creația regizorului care a dus numele Moldovei pe marile ecrane ale lumii.

Programul include și lansarea unei cărți-album dedicate vieții și creației lui Emil Loteanu, precum și prezentarea unei monede comemorative.

Proiectul „Săptămâna Loteanu în Moldova” va continua pe parcursul următoarelor zile, când Realitatea TV va difuza, în fiecare seară, de la ora 21:00, patru filme emblematice ale regizorului: „Lăutarii”, „Tandra și gingașa mea fiară”, „Șatra” și „Ana Pavlova”.

Prin acest demers, Grupul Media Realitatea își propune să readucă opera lui Emil Loteanu în atenția publicului și să ofere noilor generații ocazia de a descoperi un nume care a devenit parte a patrimoniului cinematografic universal.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!