Curs valutar
  • EUR
    20.1574
    0%
  • USD
    18.1762
    0%
  • RUB
    0.2193
    0%
  • RON
    3.7710
    0%
  • UAH
    0.4001
    0%

Toate știrile

14 noiembrie 2026

(VIDEO) CEC a AMÂNAT examinarea subiectului privind deschiderea secțiilor de vot în stânga Nistrului

10 Iun. 2021, 16:09
 // Categoria: Alegeri // Autor:  Realitatea.md
10 Iun. 2021, 16:09 // Alegeri //  Realitatea.md

Comisia Electorală Centrală a amânat în ședința de astăzi examinarea modificării hotărârii CEC din 5 iunie „Cu privire la organizarea secțiilor de votare pentru alegătorii din localitățile din stânga Nistrului (Transnistria), municipiul Bender şi unele localități ale raionului Căușeni în cadrul alegerilor parlamentare anticipate din data de 11 iulie”.

Decizia a fost luată cu puțin timp în urmă la CEC. Propunerea a venit din partea membrului CEC, Vadim Filipov, care a declarat că subiectul nu poate fi examinat în ședința de astăzi întrucât în instanța de judecată există litigiul privind controlul legalității acestei decizii.

Este vorba de sesizarea depusă de Platforma DA și Alianța pentru Unirea Românilor la Curtea Supremă de Justiție, după ce Curtea de Apel a declarat inadmisibilă sesizarea concurenților electorali care au atacat în instanța decizia CEC cu privire la deschiderea secțiilor de votare în regiunea Transnistreană.

Cinci membri au votat PRO, iar un alt membru a votat împotrivă.

Hotărârea va fi examinată săptămâna viitoare.

Amintim că, săptămâna trecută, CEC a decis să deschidă trei secții de vot, una – în comuna Corjova din raionul Dubăsari, două – în municipiul Bender, localități cu regim sporit de securitate, necontrolate efectiv de către autoritățile constituționale ale Republicii Moldova.

Serviciul de Informații și Securitate a venit cu o notă critică la adresa acestei decizii a CEC, precizând că, există riscul apariției unor indici de periclitare a bunei desfășurări a alegerilor parlamentare anticipate.

Precizăm că, pentru cetățenii cu drept de vot din localitățile din stânga Nistrului Comisia Electorală Centrală a decis organizarea a 44 secții de votare la alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie curent.

Realitatea Live

14 Nov. 2026, 16:35
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
14 Nov. 2026, 16:35 // Slider //  Ana Panaguța

Buletinele de vot pentru alegerile regionale din Găgăuzia, care vor avea loc duminică, 15 noiembrie, au fost distribuite organelor electorale inferioare și verificate conform procedurilor stabilite. Acestea sunt pregătite pentru ziua scrutinului.

Potrivit autorităților electorale, la Î.S. „Combinatul Poligrafic din Chișinău” a fost distrusă matrița folosită la tipărirea buletinelor pentru alegerea deputaților în Adunarea Populară a Găgăuziei și a Guvernatorului (Bașcanului). Totodată, au fost nimicite și buletinele de vot rebutate în procesul de tipărire.

Aceste măsuri au fost luate pentru a asigura securitatea materialelor electorale și integritatea procesului de votare.

Duminică, 15 noiembrie, alegătorii din UTA Găgăuzia sunt așteptați la urne pentru a-și alege deputații în Adunarea Populară și Bașcanul.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!