Un strat de gheață cu o grosime de peste 1,5 km s-a topit în Groenlanda în urmă cu 416.000 de ani, în timpul unei perioade de încălzire naturală moderată a climei, ceea ce indică faptul că aceasta este mai vulnerabilă decât se așteaptă la schimbările climatice actuale, potrivit unui studiu.
Topirea acestei calote de gheață a dus la o creștere semnificativă a nivelului apei, care amenință acum regiunile de coastă.
Această descoperire științifică infirmă credința încetățenită conform căreia cea mai mare insulă din lume era o fortăreață de gheață care a rezistat timp de 2,5 milioane de ani.
„Dacă vrem să înțelegem viitorul, trebuie să înțelegem trecutul”, a declarat pentru AFP Paul Bierman, profesor la Universitatea din Vermont (nord-estul Statelor Unite), care a co-dirijat studiul publicat în revista Science.
Studiul se bazează pe examinarea unei carote de gheață extrasă la 1.390 de metri de la suprafață în nordul Groenlandei de către o echipă de cercetători de la Camp Century, o bază militară americană secretă în anii 1960.
Acest eșantion, lung de peste 3 metri și conținând pământ și pietre, fusese uitat într-un congelator și a fost redescoperit în 2017. Cercetătorii au fost surprinși să descopere că, pe lângă sedimente, conținea resturi de frunze și mușchi, o dovadă irefutabilă că solul a fost cândva liber de gheață.
Groenlanda verde
Deși oamenii de știință au fost privați de acest eșantion prețios pentru o lungă perioadă de timp, această omisiune a fost într-un fel „providențială”, deoarece metodele de datare a sedimentelor utile în acest caz au fost dezvoltate doar recent, explică profesorul Bierman.
Una dintre acestea, datarea prin luminescență, permite acum oamenilor de știință să dateze ultima expunere la soare a mineralelor îngropate. Un studiu al carotei de gheață recuperate a arătat că unele sedimente antice au fost cândva expuse la lumină – ceea ce implică faptul că gheața care le acoperă astăzi nu a fost acolo la început.
„Mai mult, pentru a avea plante, ai nevoie de lumină”, subliniază Tammy Rittenour, de la Universitatea de Stat din Utah, care a participat și ea la studiu, în legătură cu descoperirea de reziduuri de frunze și mușchi.
Tehnica de datare prin luminescență a făcut posibilă datarea sfârșitului perioadei fără gheață, în timp ce un alt procedeu, care a evaluat izotopii de cuarț, a putut determina începutul acesteia.
Aceste tehnici au permis să se stabilească faptul că sedimentele au fost expuse la lumină timp de mai puțin de 14.000 de ani și, prin urmare, că Groenlanda a fost liberă de gheață în această perioadă.
Regiunile de coastă sunt amenințate
Eșantionul prelevat la Camp Century a fost luat la puțin sub 1.300 de kilometri de Polul Nord, iar studiul arată că întreaga regiune ar fi fost acoperită de vegetație. Aceasta a avut loc în timpul unei perioade de încălzire naturală, cunoscută sub numele de perioadă interglaciară, când temperaturile erau similare cu cele de astăzi și între +1°C și +1,5°C mai mari decât în epoca preindustrială.
Modelele dezvoltate de cercetători au arătat că creșterea nivelului mării cauzată la acea vreme de topirea acestei calote de gheață ar fi fost cuprinsă între 1,5 și 6 metri.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Aceste estimări sugerează că toate regiunile de coastă ale lumii, în care sunt concentrate astăzi multe centre mari de populație, riscă astfel să fie scufundate în secolele următoare. Joseph MacGregor, un specialist în climă de la NASA care nu a fost implicat în studiu, notează că perioada interglaciară care a dus la această topire necunoscută până acum a durat zeci de mii de ani.
