Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    0%
  • USD
    18.0365
    0%
  • RUB
    0.2239
    0%
  • RON
    3.7602
    0%
  • UAH
    0.3960
    0%

Toate știrile

31 octombrie 2026

VIDEO Cererea avocaților primarului din Boldurești, respinsă. Bărbatul care a tamponat mortal un minor rămâne în arest

04 Mart. 2024, 15:05
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
04 Mart. 2024, 15:05 // Actualitate //  Realitatea.md

Nicanor Ciochină, primarului satului Boldurești, Nisporeni, care în seara de 19 februarie a tamponat mortal un adolescent de 14 ani, rămâne în arest preventiv.

Cererea de eliberare pe care au cerut-o avocații edilului de la Boldurești a fost respinsă de judecători, astfel acesta va rămâne după gratii, transmite PROTV.

Pentru Realitatea.md, Emil Gaitur, purtătorul de cuvânt al Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) a declarat că și „Procurorii PCCOCS își mențin argumentele formulate pentru menținerea arestului preventiv aplicat față de învinuit”.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Accidentul tragic a avut loc luni seara, 19 februarie, în localitatea Boldurești, raionul Nisporeni. Șoferul, care ulterior s-a constatat că era primarul localității, a tamponat mortal un minor de 14 ani și a fugit de la fața locului. Ulterior s-a stabilit că primarul localității se afla la volanul mașinii de serviciu și a încercat să ascundă urmele impactului. Miercuri, 21 februarie, acesta a fost reținut.

La scurt timp a fost identificat și un complice al primarului satului Boldurești, un medic stomatolog. Oamenii legii spun că „acesta l-a ajutat (n.r pe primar) cu găsirea unei mașini identice cu cea implicată în accident”.

După ce în spațiul public au apărut informații precum că primarul de Boldurești și ex-șef IP Nisporeni, Nicanor Ciochină, ar fi fost ajutat de către un factor de decizie din cadrul Procuraturii raionale Nisporeni ca să ducă în eroare ancheta în cazul copilului de 14 ani lovit mortal pe o stradă din satul Boldurești, Consiliul Superior al Procurorilor a anunțat că s-a autosesizat pe acest caz.

Joi, 22 februarie, Procurorii Procuraturii pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale (PCCOCS) au depus demers de aplicare a arestului preventiv pentru 30 de zile în privința acestuia. În aceeași zi, Nicanor Ciochină a fost plasat în arest preventiv pentru un termen de 30 zile.

Arestul preventiv este executat în Penitenciarul nr. 13 din Chișinău.

Avocatul primarului, Dumitru Buliga, declara că clientul său „se află într-o stare de sănătate foarte precară și nu este în stare să discute detalii despre cele întâmplate”. Totodată, avocatul a subliniat faptul că probele publicate de către poliție nu le consideră mijloace de probă.

Un copil de 14 ani, tamponat mortal la Nisporeni! Șoferul a fugit de la locul accidentului

Realitatea Live

31 Oct. 2026, 16:05
 // Categoria: Societate // Autor:  Valentina Buza
31 Oct. 2026, 16:05 // Societate //  Valentina Buza

Circa 1.200 de kilograme de puiet de pește au fost eliberate astăzi, 31 octombrie, în lacul din Pădurea-Parc „Dumitru Rîșcanu”, din sectorul Rîșcani al Capitalei. Primarul Ion Ceban a precizat că este a treia intervenție de acest fel, după cele organizate în parcurile „La Izvor” și „Valea Trandafirilor”.

Totodată, în această dimineață, alte 750 de kilograme de puiet de pește au fost eliberate în lacul de pe strada Albișoara.

Potrivit edilului, Pădurea-Parc „Dumitru Rîșcanu” a trecut prin lucrări ample de reabilitare și modernizare. Au fost amenajate terenuri de joacă pentru copii, terenuri sportive, alei și faleze în jurul lacului.

De asemenea, au fost instalate un nou sistem de iluminat public, camere de supraveghere și mobilier urban, iar zona a fost completată cu un spațiu de plajă.

Ion Ceban afirmă că municipalitatea continuă investițiile în protejarea și întreținerea parcurilor și lacurilor din Chișinău.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!