Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0%
  • USD
    17.9200
    0%
  • RUB
    0.2197
    0%
  • RON
    3.7663
    0%
  • UAH
    0.3945
    0%

Toate știrile

07 noiembrie 2026

VIDEO Chicu: Decizia CSE de a prelungi autorizația de mediu pentru Uzina Metalurgică de la Rîbnița – ilegală

04 Oct. 2022, 20:46
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Ursu Ana
04 Oct. 2022, 20:46 // Actualitate //  Ursu Ana

Decizia Comisiei Situații Excepționale de a prelungi cu încă o lună autorizația de mediu pentru Uzina Metalurgică de la Rîbnița este una ilegală, iar Procuratura ar trebui să se autosesizeze în acest sens. Declarația a fost făcută de ex-premierul și președintele Partidului Dezvoltării și Consolidării Moldovei Ion Chicu în cadrul emisiunii Rezoomat cu Ileana Pîrgaru de la RliveTV.

„În primul rând această decizie este ilegală. CSE nu are dreptul să facă derogări de la lege. Eu înțeleg că în biroul domnului Spînu așa se judecă, dar noi avem hotărârea Curții Constituționale din iunie 2020 unde scrie foarte clar că chiar și în condițiile stării de urgență, ramurile puterii nu interferează una în domeniile altora. Noi avem parlament care să facă modificări în lege. Procuratura trebuie să se autosesizeze pentru că au făcut mai multe modificări de acest gen”, a declarat Chicu.

Amintim că, la 30 septembrie curent, CSE a prelungit cu încă o lună autorizația de mediu pentru Uzina Metalurgică de la Rîbnița, în schimbul oferirii unui preț mai mic la furnizarea energiei electrice pe teritoriu malului drept al Nistrului.

Ulterior, pe 3 octombrie, Președintele Platformei Demnitate și Adevăr, Dinu Plîngău, a depus un denunț pe modul emiterii autorizației de mediu de către Comisia Situații Excepționale (CSE).

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Plîngău afirmă că, denunțul vizează „acțiunile ilegale ale membrilor Comisiei pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova, materializate prin dispozițiile emise în perioada declarării stării de urgență pe teritoriul țării de prelungire în mod repetat a autorizației de mediu privind gestionarea deșeurilor și a autorizației de emisie a poluanților în atmosferă de la surse fixe, eliberate pentru SATD ,,Uzina Metalurgică Moldovenească”.

Realitatea Live

07 Nov. 2026, 17:43
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
07 Nov. 2026, 17:43 // Slider //  Daniela Baranovschi

Cinci persoane au fost ucise și aproximativ 12 au fost rănite, inclusiv polițiști, în urma unui atac armat produs în Piața Principală din Cracovia, Polonia. Un bărbat a intrat cu mașina în piață și a început să tragă la întâmplare asupra oamenilor, potrivit poliției din regiunea Małopolska. Atacatorul a fost împușcat de forțele de ordine și transportat la spital, potrivit BBC, transmite Euronews.

Atacul a avut loc în jurul orei locale 15:00, într-una dintre cele mai aglomerate zone din centrul orașului Cracovia.

Potrivit unui comunicat publicat pe platforma X de poliția din Małopolska, un bărbat a pătruns cu autoturismul în Piața Principală și a început „să tragă în oameni la întâmplare din mașina sa”.

În urma atacului, cinci persoane și-au pierdut viața, iar aproximativ 12 au fost rănite, printre acestea numărându-se și ofițeri de poliție.

Autoritățile au anunțat ulterior că atacatorul a fost împușcat de polițiști și transportat la spital.

Operațiune de amploare a poliției în centrul Cracoviei

Imediat după producerea atacului, serviciile de urgență au intervenit în Piața Principală, iar autoritățile locale le-au cerut locuitorilor să evite zona.

„S-au tras focuri de armă în Piața Principală. Serviciile de urgență sunt deja la fața locului. Poliția desfășoară, de asemenea, o operațiune pe strada Dietla”, a transmis municipalitatea din Cracovia într-un mesaj publicat pe rețelele de socializare.

Polițiștii au început cercetările pentru a stabili circumstanțele în care s-a produs atacul.

Primele informații apărute în presa poloneză indicau două persoane decedate și zece rănite. Ulterior, poliția din Małopolska a anunțat că bilanțul a crescut la cinci morți și aproximativ 12 răniți. Deocamdată, motivul atacului nu a fost stabilit.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!