Astăzi, 12 ianuarie, clădirea fostei Școli medii nr. 3 din sectorul Botanica a fost inspectată de primarul Chișinăului, Ion Ceban și directorul instituției, Nadia Cristea. Școala a fost transmisă în gestiune Liceului Teoretic „Pro Succes”, unde, la moment, se finalizează lucrările de reparație capitală. Evenimentul a fost transmis live pe RLIVE.MD.
„Trebuie să vă spun că acum un an și jumătate, când am venit aici, era situația foarte gravă. Atunci am decis că vom face evaluarea pe întreaga rețea a instituțiilor educaționale din municipiul Chișinău. După ce au fost făcute aceste evaluări, revizuirea bugetelor, am decis ca școala să existe în termen cât se poate de scurt și noi facem tot posibilul ca la 1 septembrei, școala să fie dată în exploatare, copiii să vină la clasele lor de studii. Dorim să fie o școală de tip nou, o școală model, o școală în care vor fi integrate persoanele cu nevoi speciale. Este prima instituție din municipiul Chișinău, în ultimii 30 de ani de zile care se reîntoarce pentru municipiul Chișinău în asemenea formulă!”, a declarat edilul Capitalei, Ion Ceban.
În 2012, Gimnaziul Numărul 3 a fost închis, deoarece era frecventat de prea puţini elevi. După aproape 10 ani, muncitorii au găsit-o într-o stare deplorabilă. Elevii claselor primare vor rămâne acolo, iar cei mai mari vor trece în noua clădire. Școala va fi dată în exploatare pe 1 septembrie.


