Comediantul Vlad Sliusarenco, cunoscut în mediul online drept și „Valera Otcat”, își exprimă speranța că în anii care urmează domeniul de stand-up comedy în țara noastră va evolua spre o nouă etapă, o etapă în care comedianții vor fi apreciați pentru munca pe care o fac. De asemenea, acesta sper că în viitor, cei care fac stand-up comedy să fie remunerați pe măsură. Vlad Sliusarenco mai declară că își dorește ca oamenii să meargă la show-uri de stand-up și ulterior să bea bere, ci nu invers.
„Noi vom fi cotați. Oameni se vor uita nu ca la niște… care stau acolo și vorbesc. Noi mâncăm dar el… Niște oameni la care vin, oameni cumpără bilet pentru a mă vedea pe mine sau pe celălalt, oameni publici, oameni deștepți. Pentru mine este foarte important să râdă un om de 35 de ani care a făcut facultate, nu un copilandru care a venit să bea bere. Eu vreau să vină la stand-up și ulterior să bea bere, nu invers. Să fim apreciați la justa valoare. Să fim luați în seamă. Să-ți dai seama că eu m-am străduit, am lucrat, am trecut prin perioade grele când erau 3-4 oameni la show. Să apreciezi această muncă. Ascultă-mă. Pentru mine este important să mă asculți”, a declarat Vlad Sliusarenco în cadrul Titania Podcast realizat de către Tania Însurățelu.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Totodată, Vlad Sliusarenco a venit și cu câteva recomandări pentru cei care sunt la început de drum sau își doresc să încerce stand-up comedy.
„Nu încercați să plagiați pe cineva. Este ok să te inspiri… dar continuă tu. Lucrează la delivery. Fii autentic. Folosește mai puține cuvinte necenzurate”, a mai afirmat Vlad Sliusarenco.
Urmărește întregul podcast mai jos:

