Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0%
  • USD
    17.9200
    0%
  • RUB
    0.2197
    0%
  • RON
    3.7663
    0%
  • UAH
    0.3945
    0%

Toate știrile

07 noiembrie 2026

VIDEO Cum a reușit un bărbat, dându-se drept Elon Musk, să obțină peste jumătate de milion de dolari de la o femeie

27 Nov. 2024, 19:06
 // Categoria: Economie // Autor:  Elena Putregai
27 Nov. 2024, 19:06 // Economie //  Elena Putregai

O întâmplare mai puțin obișnuită a luat prin surprindere comunitatea din Bradenton, un oraș din Florida. Asta după ce un bărbat a fost arestat, iar motivul este incredibil. Potrivit presei din străinătate, Jeffrey Moynihan Jr., un bărbat în vârstă de 56 de ani, s-a dat drept Elon Musk pe internet și a reușit să înșele o femeie de 74 de ani din Texas, care i-ar fi oferit nu mai puțin de 600.000 de dolari.

Frauda complexă pe care a orchestrat-o bărbatul a ajuns în atenția autorităților federale și locale, astfel că Jeffrey Moynihan a fost arestat.

Din câte se pare, americanul în vârstă de 56 de ani și-a început schema de înșelătorie în anul 2023, după ce și-a creat un profil fals pe Facebook folosind numele și imaginea lui Elon Musk. Prin intermediul acestui cont, Jeffrey Moynihan a intrat în contact cu victima și a construit o relație de încredere, promițându-i profituri colosale în schimbul unor investiții în companiile care ar fi fost deținute de către Elon Musk.

„Victima a fost convinsă că banii săi erau investiți în afacerile lui Elon Musk și că va primi un profit de până la 55 de milioane de dolari”, a afirmat detectivul Jim Curulla, de la Poliția din Bradenton (Florida).

În realitate, Jeffrey Moynihan a redirecționat banii în conturi legate de afacerile sale de pictură, folosindu-se de aceste operațiuni pentru a ascunde originea fondurilor.

Femeia în vârstă de 74 de ani a trimis inițial aproximativ 250.000 de dolari, însă soțul acesteia a confirmat că totalul sumei fraudate ajunge la aproape 600.000 de dolari, ceea ce a determinat autoritățile să investigheze traseul banilor rămași.

Autoritățile din Frisco (Texas) au descoperit înșelătoria și au alertat poliția din Bradenton (Florida) în aprilie 2024, după ce femeia a raportat cazul la FBI. Investigațiile au culminat cu arestarea lui Jeffrey Moynihan pe 19 noiembrie, chiar la domiciliul său din Bradenton.

Bărbatul din Florida este acum acuzat de furt calificat, furt de identitate, fraudă electronică și spălare de bani. Poliția din Bradenton, împreună cu autoritățile din Frisco, continuă investigațiile pentru a recupera restul banilor și pentru a înțelege întreaga dimensiune a operațiunii frauduloase.

Momentul în care Jeffrey Moynihan a fost arestat a fost filmat de către oamenii legii și postat pe platforma X (fostul Twitter), deținută chiar de către Elon Musk.

„Metoda sa a fost bine pusă la punct. A publicat evenimente reale ale lui Elon Musk, făcând conversațiile să pară autentice și câștigând astfel încrederea victimei”, a explicat un oficial implicat în anchetă.


Autoritățile din SUA i-au avertizat pe utilizatorii rețelelor sociale să fie vigilenți și să verifice cu atenție identitatea celor cu care interacționează, mai ales când sunt implicați bani.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

07 Nov. 2026, 17:43
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
07 Nov. 2026, 17:43 // Slider //  Daniela Baranovschi

Cinci persoane au fost ucise și aproximativ 12 au fost rănite, inclusiv polițiști, în urma unui atac armat produs în Piața Principală din Cracovia, Polonia. Un bărbat a intrat cu mașina în piață și a început să tragă la întâmplare asupra oamenilor, potrivit poliției din regiunea Małopolska. Atacatorul a fost împușcat de forțele de ordine și transportat la spital, potrivit BBC, transmite Euronews.

Atacul a avut loc în jurul orei locale 15:00, într-una dintre cele mai aglomerate zone din centrul orașului Cracovia.

Potrivit unui comunicat publicat pe platforma X de poliția din Małopolska, un bărbat a pătruns cu autoturismul în Piața Principală și a început „să tragă în oameni la întâmplare din mașina sa”.

În urma atacului, cinci persoane și-au pierdut viața, iar aproximativ 12 au fost rănite, printre acestea numărându-se și ofițeri de poliție.

Autoritățile au anunțat ulterior că atacatorul a fost împușcat de polițiști și transportat la spital.

Operațiune de amploare a poliției în centrul Cracoviei

Imediat după producerea atacului, serviciile de urgență au intervenit în Piața Principală, iar autoritățile locale le-au cerut locuitorilor să evite zona.

„S-au tras focuri de armă în Piața Principală. Serviciile de urgență sunt deja la fața locului. Poliția desfășoară, de asemenea, o operațiune pe strada Dietla”, a transmis municipalitatea din Cracovia într-un mesaj publicat pe rețelele de socializare.

Polițiștii au început cercetările pentru a stabili circumstanțele în care s-a produs atacul.

Primele informații apărute în presa poloneză indicau două persoane decedate și zece rănite. Ulterior, poliția din Małopolska a anunțat că bilanțul a crescut la cinci morți și aproximativ 12 răniți. Deocamdată, motivul atacului nu a fost stabilit.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!