Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0%
  • USD
    17.9200
    0%
  • RUB
    0.2197
    0%
  • RON
    3.7663
    0%
  • UAH
    0.3945
    0%

Toate știrile

08 noiembrie 2026

VIDEO Cum se poate încheia urât o carieră? Un hocheist i-a tras un pumn arbitrului. A fost suspendat pe viață!

23 Feb. 2022, 15:40
 // Categoria: Sport // Autor:  Realitatea.md
23 Feb. 2022, 15:40 // Sport //  Realitatea.md

Paul Halloran a primit o suspendare pe viaţă din hochei, după un gest incredibil. Jucătorul legitimat la South Shore Kings i-a dat un pumn în faţă arbitrului, în meciul cu Wilkes-Barre Scranton Knights, dintr-o comprtiţie de top din SUA, United States Premier Hockey League (USPHL).

Totul s-a întâmplat după ce Halloran şi arbitrul s-au ciocnit în faţa băncilor, iar a fost eliminat, moment în care acesta şi-a ieşit din fire şi l-a doborât la pământ pe arbitru.

Hocheistul, în vârstă de 20 de ani, a fost oprit doar după intervenţia altor doi arbitri, care au fost nevoiţi să-l ţină şi să-l imobilizeze pentru a putea fi scos de pe gheaţă.

Pe lângă suspendarea sportivă, a intrat şi în atenţia poliţiei, care a deschis o anchetă.

Halloran se afla la primul său sezon în USPHL, în care a marcat 15 goluri şi 13 pase decisive în 39 de meciuri.

Pentru cele mai importante știri,
abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

07 Nov. 2026, 19:35
 // Categoria: Societate // Autor:  Daniela Baranovschi
07 Nov. 2026, 19:35 // Societate //  Daniela Baranovschi

Un beci istoric ar putea deveni atracție turistică în orașul Leova, după ce a fost descoperit în timpul lucrărilor de reconstrucție a trotuarelor. Intrarea în construcția subterană va fi conservată, iar pavajul va fi montat pe o placă provizorie din beton, astfel încât spațiul să poată fi păstrat și pus ulterior în valoare.

Anunțul a fost făcut sâmbătă, 7 noiembrie, de primarul orașului Leova, Alexandru Bujorean. Edilul a precizat că, după coordonarea cu Agenția Națională Arheologică, locul ar putea fi amenajat pentru a deveni un nou obiectiv turistic al orașului.

Menționăm că nu este prima descoperire de acest fel în Leova. Anul trecut, o altă construcție subterană a fost identificată în zona centrală a orașului, după prăbușirea unei plăci de beton în apropierea Casei de Cultură. La fața locului, specialiștii Agenției Naționale Arheologice au constatat că este vorba despre o pivniță boltită, construită din cărămidă, cu o vechime de peste 150 de ani.

Construcția include, pe lângă încăperea principală, o galerie descendentă care duce spre un nivel inferior. Potrivit arheologilor, structura este specifică pivnițelor și cramelor folosite în trecut pentru păstrarea alimentelor sau a butoaielor cu vin.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!