Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

VIDEO Cursă de ciclism la Chișcăreni. A fost organizată și o tombolă cu premii

12 Nov. 2024, 16:36
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
12 Nov. 2024, 16:36 // Societate //  Realitatea.md

Peste 20 de persoane, copii și vârstnici, au luat parte la cursă de ciclism, pedalând, cu entuziasm, pe străzile satului Chișcăreni din raionul Sîngerei. Evenimentul, ajuns la a patra ediție, a avut ca scop promovarea ciclismului în rândul tuturor generațiilor și încurajarea localnicilor de a utiliza bicicleta ca mijloc de transport în sat, scrie nordnews.md.

Participanții s-au aliniat la start plini de energie, pregătiți să parcurgă traseul pregătit de organizatori.

 

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Cursa s-a încheiat cu o tombolă, unde cei mai norocoși au câștigat medalii și echipamente sportive.

„Noi organizăm VeloHora, nu doar pentru vârsnici, dar pentru toți locuitorii comunii Chișcăreni. Aici se vor aduna de la mic la mare participanții și cu siguranță va fi un schimb de experiență intergenerațional”, a precizat Natalia Mereuță, coordonatoarea proiectului.

„VeloHora” a fost finanțată de Guvernul Federal al Germaniei și implementată de HelpAge Moldova, având ca obiectiv principal promovarea unui stil de viață sănătos și consolidarea legilor comunitare prin activități sportive.

Realitatea Live

05 Nov. 2026, 21:42
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
05 Nov. 2026, 21:42 // Slider //  Ana Panaguța

Prim-ministrul Vasile Tofan spune că înțelege nemulțumirea oamenilor față de majorarea salariilor deputaților, mai ales în contextul în care populației i se cere să facă economii, iar pensiile nu pot fi majorate din lipsă de bani. Totuși, șeful Guvernului consideră că statul trebuie să ofere salarii decente pentru a atrage oameni competenți în Parlament și pentru a reduce riscul de corupție. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Cutia neagră” de la TV8.

Întrebat dacă a susținut personal majorarea, premierul a răspuns că este „un jucător de echipă” și că înțelege argumentul potrivit căruia salariile mici pot favoriza corupția.

Tofan a explicat că unii oameni renunță la locuri de muncă mai bine plătite în sectorul privat pentru a activa în instituțiile statului, însă veniturile din sectorul public nu le permit întotdeauna să-și întrețină familiile.

În același timp, premierul a criticat situațiile în care persoane care au lucrat toată viața în sectorul public, cu salarii oficiale mici, dețin case și mașini, își trimit copiii la școli străine și merg în vacanțe. Acesta s-a întrebat din ce surse provin banii pentru un asemenea stil de viață, dacă nu din salarii.

„Dacă vrem să vină oameni capabili, oameni care pot contribui, trebuie să-i plătim cu salarii cât de cât decente. Până la urmă, sunt oameni care iau decizii care ne pot costa miliarde de lei și vreau să ia decizii bune și să vină oameni capabili în Parlament”, a afirmat premierul.

Totodată, premierul a declarat că nu consideră normal ca salariul președintei țării să fie de două ori mai mic decât cel al unui sudor.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!