Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0%
  • USD
    17.9200
    0%
  • RUB
    0.2197
    0%
  • RON
    3.7663
    0%
  • UAH
    0.3945
    0%

Toate știrile

08 noiembrie 2026

VIDEO Detalii șocante despre atacatorul din Chicago: S-a deghizat femeie pentru a fugi și a planificat din timp crima

06 Iul. 2022, 10:31
 // Categoria: În Lume // Autor:  Victoria Laur
06 Iul. 2022, 10:31 // În Lume //  Victoria Laur

Individul care a comis atacul din Chicago de Ziua Independenței SUA a procurat arma legal și a planificat crima din timp, conform Poliției americane. Acesta s-a deghizat în femeie și a mers spre domiciliul mamei sale, astfel încât să poată fugi după comiterea faptei.

Individul are 21 de ani și a tras de circa 70 de ori în mulțime. În urma acțiunilor sale, șase persoane au fost ucise, iar circa 30 – rănite.  Oamenii legii mai adună probe de la locul tragediei.

Anterior, atacatorul a mai intrat în vizorul Poliției după ce ar fi încercat să se sinucidă. În aprilie 2019 bărbatul voia să își pună capăt zilelor, iar în septembrie 2019 ofițerii au fost chemați de membrii familiei sale, după ce i-a amenințat cu moartea, relatează BBC. Atunci, acasă la bărbat au fost găsite 16 cuțite, o sabie și un pumnal.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Autoritățile cred că victimele din Highland Park, Chicago, au fost atacate la întâmplare. Informații care să sugereze motivele individului țin de ura rasială sau religioasă.

Amintim că luni, de Ziua Independenței SUA, un atac armat a fost raportat la parada care a avut loc într-o suburbie din Chicago. S-a întâmplat la 10 minute după ce a început evenimentul, iar lumea panicată alerga și striga, conform presei locale. Individul suspectat a fost găsit apoi într-un automobil și deținea asupra sa arma din care ar fi tras, aflându-se pe acoperișul unei clădiri.

Realitatea Live

07 Nov. 2026, 19:35
 // Categoria: Societate // Autor:  Daniela Baranovschi
07 Nov. 2026, 19:35 // Societate //  Daniela Baranovschi

Un beci istoric ar putea deveni atracție turistică în orașul Leova, după ce a fost descoperit în timpul lucrărilor de reconstrucție a trotuarelor. Intrarea în construcția subterană va fi conservată, iar pavajul va fi montat pe o placă provizorie din beton, astfel încât spațiul să poată fi păstrat și pus ulterior în valoare.

Anunțul a fost făcut sâmbătă, 7 noiembrie, de primarul orașului Leova, Alexandru Bujorean. Edilul a precizat că, după coordonarea cu Agenția Națională Arheologică, locul ar putea fi amenajat pentru a deveni un nou obiectiv turistic al orașului.

Menționăm că nu este prima descoperire de acest fel în Leova. Anul trecut, o altă construcție subterană a fost identificată în zona centrală a orașului, după prăbușirea unei plăci de beton în apropierea Casei de Cultură. La fața locului, specialiștii Agenției Naționale Arheologice au constatat că este vorba despre o pivniță boltită, construită din cărămidă, cu o vechime de peste 150 de ani.

Construcția include, pe lângă încăperea principală, o galerie descendentă care duce spre un nivel inferior. Potrivit arheologilor, structura este specifică pivnițelor și cramelor folosite în trecut pentru păstrarea alimentelor sau a butoaielor cu vin.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!