Curs valutar
  • EUR
    20.2242
    0.1251%
  • USD
    18.0638
    0.2945%
  • RUB
    0.2242
    1.4273%
  • RON
    3.7807
    0.0476%
  • UAH
    0.3992
    -0.1503%

Toate știrile

26 octombrie 2026

VIDEO Din donații mici se fac lucruri mari! Elevii unei școli din Sîngerei adună bani pentru o tablă interactivă

12 Mart. 2024, 21:52
 // Categoria: Societate // Autor:  Victoria Laur
12 Mart. 2024, 21:52 // Societate //  Victoria Laur

Cei aproximativ 200 de elevi ai Gimnaziului „Grigore Vieru” din satul Heciul Nou, raionul Sîngerei, își doresc o tablă interactivă. Conform unui material publicat de NordNews, tinerii consideră că dispozitivul le-ar facilita și diversifica procesul de studii și colectează donații, iar proiectul care valorează 75.549 de lei a solidarizat și implicat întreaga comunitate.

„Noi, cei din instituție, ne-am propus să transformăm o simplă sală în una multimedia, prin procurarea unei table interactive în valoare de 73,549 de lei. Acest mediu nou creat va fi mai atractiv pentru copiii noștri, iar tabla pe care ne propunem să o procurăm va fi un instrument în facilitarea procesului de predare învățare pentru elevi”, susține Stela Cușnir, directoarea instituției de învățământ.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Alexandru este unul dintre cei mai activi elevi care participă la toate proiectele implementate în instituție. El spune că așteaptă și sprijinul diasporei în acest scop. O altă elevă, Anastasia, a povestit jurnaliștilor că se implică activ în promovarea colectării de fonduri. Colega lor, Vivtoria, a declarat că școala duce lipsa unei table interactive.

Cadrele didactice susțin că părinții au fost receptivi la inițiativă și vin în ajutorul elevilor pentru a aduna cât mai repede banii pentru tabla interactivă.

Proiectul a fost inițiat grație Hackathonului, care a avut loc în luna noiembrie a anului trecut, cu susținerea Asociației Obștești „Caroma Nord”.

„Contribuția noastră a fost pur informativă, noi am organizat sesiuni de informare cu privire la colectarea de fonduri, metode și tehnici, una fiind și crearea de platforme de colectarea de fonduri”, a precizat Rodica Frecăuțanu, directoarea organizației.

Realitatea Live

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
25 Oct. 2026, 19:46
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
25 Oct. 2026, 19:46 // Slider //  Ana Panaguța

Schimbările climatice fac ca Pământul să devină treptat tot mai rotund, arată un nou studiu. Descoperirea este un semnal al schimbărilor climatice provocate de om, iar urmărirea formei Pământului poate ajuta la înțelegerea impactului real pe care îl au oamenii asupra calotelor glaciare, scrie antena3.ro.

Planeta noastră nu este o sferă perfectă. Din cauza mișcării de rotație, este ușor turtită la poli și bombată la mijloc. Noul studiu arată însă că Pământul se rotunjește într-un ritm tot mai accelerat, în mare parte din cauza schimbărilor provocate de topirea gheții de la poli.

Concluzia se aplică doar părții solide a planetei, pentru că oceanul continuă să se bombeze tot mai mult în zona Ecuatorului.

Studiul, publicat pe 9 septembrie în revista JGR Solid Earth, s-a bazat pe măsurători directe realizate prin sistemul global de navigație prin satelit (GNSS), pentru a urmări cum se schimbă forma planetei de-a lungul timpului. Deși oferă măsurători directe, sistemul are și limite.

De exemplu, există puține stații GNSS în apropierea Polului Nord și a Polului Sud și foarte puține în largul oceanelor, unde trebuie montate pe geamanduri.

Christoforos Kotsakis, profesor de geodezie la Universitatea Aristotel din Salonic, Grecia, a dezvoltat o nouă metodă de analiză a datelor GNSS, care surprinde mai bine schimbările de la suprafața planetei.

Cercetătorul a constatat că, între 2011 și 2015, polii s-au ridicat, iar bombarea de la Ecuator s-a redus, fiecare cu aproximativ un milimetru pe an. Pare puțin, având în vedere că diametrul Pământului la Ecuator este de aproximativ 12.756 de kilometri.

Schimbarea este însă mai mare decât cea din perioada 1997-2000, când Pământul se rotunjea cu aproximativ 0,5 milimetri pe an. Asta înseamnă că, de la un deceniu la altul, ritmul în care se rotunjește planeta crește cu 0,4 milimetri pe an.

Potrivit lui Kotsakis, fenomenul este provocat de topirea gheții de la poli, care reduce presiunea asupra scoarței terestre și îi permite acesteia să se ridice încet, la fel cum aluatul crescut revine la forma inițială după ce apeși cu degetul în el.
În același timp, masa tot mai mare din zona Ecuatorului apasă pe scoarță în acea regiune, reducându-i bombarea.

Există însă și o capcană: dacă luăm în calcul împreună partea solidă a Pământului și oceanul, planeta devine de fapt mai turtită, cu aproximativ 0,8 milimetri pe an, pentru că, pe măsură ce apa se deplasează dinspre poli, oceanul se bombează tot mai mult la Ecuator.

Această „greutate a apei” depășește efectul de rotunjire care are loc în roca de dedesubt.

Alte cercetări au arătat că aceste schimbări încetinesc și rotația Pământului.

Oamenii de știință urmăresc schimbările de formă ale Pământului și prin măsurători ale câmpului său gravitațional, care variază în funcție de masa fiecărei regiuni.

Kotsakis a constatat că datele GNSS și măsurătorile câmpului gravitațional nu se potrivesc perfect, ceea ce arată că forma planetei și câmpul ei gravitațional nu evoluează în perfectă sincronie.

Cele două metode pot fi însă folosite împreună pentru a urmări efectele majore ale schimbărilor climatice, în special topirea gheții din Groenlanda și Antarctica și mișcările variabile ale apei din oceane.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova