Curs valutar
  • EUR
    20.0905
    -0.0244%
  • USD
    17.9476
    -0.4953%
  • RUB
    0.2228
    -0.4937%
  • RON
    3.7628
    0.0691%
  • UAH
    0.3958
    -0.0505%

Toate știrile

02 noiembrie 2026

VIDEO Doi moldoveni, condamnați pentru organizarea migrației ilegale. Câți bani cereau pentru serviciile lor

23 Dec. 2024, 08:46
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
23 Dec. 2024, 08:46 // Societate //  Realitatea.md

Doi bărbați de 33 și 38 originari din sudul țării, dar cu domiciliile stabilite în Chișinău și Tiraspol, au fost condamnați pentru transportarea ilegală în Moldova a ucrainenilor apți de luptă. Procurorii spun că indivizii și-au recunoscut vinovăția pentru faptele comise, așa cum au fost ele descrise în dosarul penal trimis în judecată de procurorii PCCOCS, investigat de comun cu ofițerii SIS.

Prin urmare, Judecătoria Chișinău (sediul Buiucani) a dispus ca aceștia să achite fiecare o amendă de 50.000 lei, însemnând 100.000 în total (inclusiv serviciile de traducere – peste 5.500 lei); iar mașina folosită la transportarea ilegală a migranților, în valoare de circa $10.000, a fost confiscată în folosul statului.

„Potrivit sentinței, grupul criminal organizat transfrontalier din Moldova și Ucraina, din care făceau parte cei doi condamnați, își racola „clienții” pe canalele de Telegram, iar plățile de $3.500-$6.000 le erau achitate în criptomonede. Transportarea bărbaților cu vârste 18-60 ani și care au interzis la părăsirea Ucrainei în condițiile actuale de război, avea loc ilegal, prin ocolirea punctelor de trecere a frontierei.

Astfel, cei doi au transportat (separat) pe timp de noapte în total cinci ucraineni. Aceștia au fost preluați inițial din regiunea din stânga Nistrului, în apropiere de Ucraina, după care au fost transportați până în Tighina și apoi până în Anenii Noi. De acolo, o parte din ei au fost preluați spre Chișinău, iar în timpul călătoriei, a avut loc și reținerea unuia din transportatori. Cel de-a doilea, a fost reținut la vama Leușeni și apoi investigat cu asigurarea garanțiilor procedurale”, se arată în comunicatul emis de PCCOCS.

În prezent, sub conducerea procurorilor PCCOCS, continuă investigarea și altor membri ai acestui grupului criminal organizat, specializat în organizarea migrației ilegale.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

01 Nov. 2026, 20:00
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
01 Nov. 2026, 20:00 // Slider //  Ana Panaguța

Un pescar din Constanța a prins în Marea Neagră un pește de aproape trei kilograme, originar din Oceanul Pacific. Este vorba despre sebastă, cunoscută și sub numele de peștele de rocă asiatic. Specialiștii spun că temperaturile tot mai ridicate ale apei ar putea favoriza adaptarea speciei la condițiile din Marea Neagră. Peștele este apreciat pentru carnea sa, însă apariția lui ridică semne de întrebare privind impactul asupra speciilor autohtone, transmite antena3.ro.

Sebasta provine din nord-vestul Pacificului, inclusiv din apele din apropierea coastelor Coreei. Potrivit biologilor, specia suportă variații mari de temperatură și salinitate, iar schimbările climatice ar putea explica prezența ei în apele românești.

„Este o specie care tolerează variații mari de salinitate și de temperatură. Schimbările climatice, care au produs multe modificări, inclusiv în bazinul Mării Negre, se pare că i-au permis să ajungă, în urmă cu doi-trei ani, până în zona românească”, a explicat biologul Victor Niță.

„Pe litoralul românesc, temperatura apei a crescut în ultimul deceniu cu aproximativ două grade, urmând tendința globală. Aceasta este și explicația apariției unor specii care nu sunt specifice zonei noastre”, a declarat climatologul Maria Mihailov.

Sebasta se hrănește cu pești mici, dar și cu creveți și crabi, așa că poate intra în competiție pentru hrană cu speciile autohtone. Există însă și un posibil avantaj economic, deoarece carnea ei este apreciată, iar dacă peștele va fi capturat în cantități constante, ar putea ajunge în meniurile restaurantelor de pe litoral.

„Are o carne foarte gustoasă și apreciată, bună pentru organism, bogată în nutrienți și în acizi grași Omega 3. Poate fi valorificată foarte bine în gastronomie”, a spus Victor Niță.

„Este un pește benefic pentru pescari, pentru că orice specie nouă care se aclimatizează în Marea Neagră aduce un plus de valoare pescarilor, dar și restaurantelor și magazinelor de pește”, a declarat Sorin Mănăilă, manager de restaurant.

Specialiștii avertizează însă că noul venit ar putea deveni un prădător periculos.

„Ajunge la dimensiuni foarte mari, este un fel de guvid uriaș, care chiar mănâncă guvizi. Poate deveni un prădător de vârf în fauna piscicolă a Mării Negre, în zonele noastre de litoral, mai ales dacă ar găsi mai multe zone stâncoase în care să se ascundă și să se reproducă”, a explicat Adrian Bilbă, doctor în științe.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!