Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

VIDEO Dragalin, despre demisia procuroarei Furtună: Un dosar penal urmează să clarifice anumite lucruri

13 Mart. 2024, 20:23
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Victoria Laur
13 Mart. 2024, 20:23 // Actualitate //  Victoria Laur

Cererea de demisie a procuroarei Victoria Furtună nu a fost semnată încă. Dezvăluirea a fost făcută de către șefa Procuraturii Anticorupție (PA), Veronica Dragalin, în studioul RLIVE TV.

Dragalin susține că nu a discutat cu Furtună despre motivul plecării și nu știe ce ar fi făcut-o să își depună demisia, a precizat șefa PA în cadrul emisiunii „Rezoomat” cu Ileana Pârgaru. În același timp, ea a precizat că procuroarei Furtună i-a expirat termenul de acces la secretul de stat în vara anului 2022, apoi nu a mai fost reînnoit.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

„A depus o cerere de demisie, care încă nu a fost acceptată. Încă este procuror la Procuratura Anticorupție. Am cunoscut-o de cânt sunt șef al acestei instituții. Am dat ieri ca instituție un comunicat despre acțiunile care au avut loc. Fiecare procuror decide când să își dea demisia. Un dosar penal urmează să clarifice anumite lucruri”, a spus

Victoria Furtună a publicat pe 11 martie un video în care a spus că și-a dat demisia din cauză că procurorul general interimar Ion Munteanu i-a retras dreptul de acces la secretul de stat în baza unui aviz negativ al SIS. Conform ei, aceste acțiuni ar avea legătură cu faptul că, în timpul investigațiilor sale, ar fi reușit să descopere că instituțiile statului „au fabricat dosare împotriva judecătorilor neloiali”, inclusiv cazul „Paniș”.

Pe 12 martie 2024, procurori din cadrul Procuraturii Generale, secția misiuni speciale, au întreprins acțiuni de urmărire penală în sediul Procuraturii Anticorupție.

Victoria Furtună a confirmat indirect că Veronica Dragalin și-a amenințat subalternii: A crezut că suntem niște papuași

Realitatea Live

05 Nov. 2026, 21:42
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
05 Nov. 2026, 21:42 // Slider //  Ana Panaguța

Prim-ministrul Vasile Tofan spune că înțelege nemulțumirea oamenilor față de majorarea salariilor deputaților, mai ales în contextul în care populației i se cere să facă economii, iar pensiile nu pot fi majorate din lipsă de bani. Totuși, șeful Guvernului consideră că statul trebuie să ofere salarii decente pentru a atrage oameni competenți în Parlament și pentru a reduce riscul de corupție. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Cutia neagră” de la TV8.

Întrebat dacă a susținut personal majorarea, premierul a răspuns că este „un jucător de echipă” și că înțelege argumentul potrivit căruia salariile mici pot favoriza corupția.

Tofan a explicat că unii oameni renunță la locuri de muncă mai bine plătite în sectorul privat pentru a activa în instituțiile statului, însă veniturile din sectorul public nu le permit întotdeauna să-și întrețină familiile.

În același timp, premierul a criticat situațiile în care persoane care au lucrat toată viața în sectorul public, cu salarii oficiale mici, dețin case și mașini, își trimit copiii la școli străine și merg în vacanțe. Acesta s-a întrebat din ce surse provin banii pentru un asemenea stil de viață, dacă nu din salarii.

„Dacă vrem să vină oameni capabili, oameni care pot contribui, trebuie să-i plătim cu salarii cât de cât decente. Până la urmă, sunt oameni care iau decizii care ne pot costa miliarde de lei și vreau să ia decizii bune și să vină oameni capabili în Parlament”, a afirmat premierul.

Totodată, premierul a declarat că nu consideră normal ca salariul președintei țării să fie de două ori mai mic decât cel al unui sudor.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!