Vinul orange, cunoscut și chihlimbariu, este un vin cu istorie, dar care a obținut de curând recunoașterea numelui. Invitații emisiunii „Consens Național” de la Rlive TV, Dumitru Coșleț, expert în domeniul vinurilor, și Mihai Druță, președintele Asociației de Sommelier din Moldova, afirmă că acesta s-a impus pe piață ca un vin care combină subtilitatea vinurilor albe și profunzimea celor roșii.

Anume aceste calități îl fac să fie mai mult decât un vin alb și peste un vin roșu, a subliniat expertul în vinuri, Dumitru Coșlet. Potrivit lui, vinul orange este recomandat la mai multe feluri de mâncare pentru finețea, dar și bogăția de taninuri pe care le îmbină.

„El este foarte indicat la mâncărurile care conțin nuci, cum ar fi salatele cu nuci sau prunele umplute cu miez de nucă. Dar este bine să nu exagerăm pentru că prea multe nuci vor crea senzația de amar din cauza conținutului bogat de taninuri din vinul orange. Vinul mai are o aciditate neobișnuită care se asociază foarte bine cu carnea de porc și alte bucate grase care de obicei se servesc cu vin roșu”, a menționat Dumitru Coșleț care a adăugat ca orange-ul de combină perfect și cu salata Oliver.

Pentru sommelierul Mihai Druță, vinul orange este nonconformistul care face din orice masă o sărbătoare. Datorită tehnologiei de producere, el poate fi servit cu mai multe feluri de bucate.

„Vinul orange este produs din soiuri albe după tehnologia de producere a vinului roșu. Asta presupune un contact mai lung al mustului cu pielița bobiței care îi conferă o culoare și arome mai intense. Georgienii folosesc această tradiție de sute de ani, iar acum piața vinurilor orange este în creștere. Se produce din mai multe soiuri de struguri albi cum ar fi Rkatsiteli, Viorica, Chardonnay sau Muscat”, a mai spus președintele Asociației de Sommelier din Moldova.

Experții recomandă ca vinurile să fie consumate rațional. Pentru amintiri plăcute și fără dureri de cap, vinul trebuie servit cu măsură în funcție de capacitate fiecărui organism de procesare a alcoolului.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

#Consens national #experti #mancare #RLIVE TV #sarbatoare #vin

Marte nu este o planetă moartă: noi semne de activitate vulcanică au fost detectate pe „Planeta Roșie”, a cărei suprafață găzduiește cei mai mari vulcani din Sistemul Solar, ceea ce sugerează posibilitatea de apariție a vieții, informează AFP.

„Vulcanismul pe Marte a început în urmă cu 4,5 miliarde de ani și se observă, prin datarea lavei, că rata de erupție a scăzut mult de 2 miliarde de ani încoace, deși cele mai recente erupții au o vechime de câteva zeci de milioane de ani”, a explicat Daniel Mege de la Centrul de Cercetări Spațiale din cadrul Academiei Poloneze de Științe, cercetător la Universitatea Berna din Elveția și autorul principal al unui studiu publicat joi în revista Sciences Advances. Ar fi oare Marte, așadar, pe cale „să adoarmă” din punct de vedere vulcanic?

Pentru a afla mai multe informații, o echipă internațională, condusă de Alexander Trokhimovskiy de la Institutul de Cercetări Spațiale din cadrul Academiei de Științe din Rusia, a contribuit la apropierea ‘observațiilor geologice de observațiile atmosferice’, a subliniat Daniel Mege, scrie Agerpres.

Clorură de hidrogen

Pentru a răspunde acestor întrebări, oamenii ar trebui să călătorească pe Marte și să se apropie de Alba Mons. Pe suprafața din jurul acestui vulcan gigantic, al cărui crater are o circumferință de 1.600 de kilometri, au fost reperate fisuri ce datează din urmă cu 1 milion de ani – un interval infim prin prisma timpului geologic.

În același timp, la doi kilometri deasupra acestor fisuri, în atmosfera marțiană, sonda spațială Trace Gas Orbiter (TGO) din misiunea ExoMars a Agenției Spațiale Europene (ESA) a măsurat concentrația clorurii de hidrogen, un gaz de origine vulcanică.

În atmosfera marțiană, prezența acestui gaz variază în funcție de anotimp: concentrația atinge nivelul maxim în timpul iernii din emisfera nordică, apoi dispare aproape complet în timpul verii – un fenomen cauzat, cel mai probabil, de ciclurile prafului și ale apei de pe „Planeta Roșie”.

Însă oamenii de știință au detectat o excepție de la acest tipar: concentrații mari de clorură de hidrogen au fost măsurate și la începutul verii, deasupra unor fisuri vulcanice de pe pantele vulcanului Alba Mons.

„Colegii noștri care se ocupă de studierea atmosferei nu reușeau să explice această concentrație prin modelele chimice”, a dezvăluit Daniel Mege.

Acest specialist în geologie și planetologie s-a folosit atunci de „intuiția sa de geolog”.

Pe Terra, atunci când sunt analizate cele mai abundente gaze dintr-un vulcan activ, sulful este primul descoperit, abia apoi urmează clorura de hidrogen, în cantități mai mici. „Însă acest raport se inversează în perioadele de repaus ale vulcanilor”, a subliniat Daniel Mege.

„Mai știm, de asemenea, grație meteoriților marțieni căzuți pe Terra, că magma marțiană este de patru ori mai bogată în clorură decât magma terestră”, a adăugat el.

Încă din acest stadiu al cercetărilor, o concluzie se impune: cercetătorii tocmai au detectat un semnal al vulcanismului latent.

„Marte nu este o planetă moartă din punct de vedere geologic în profunzimile sale, ci se află pur și simplu în stare de somn”, a rezumat ESA într-un comunicat.

Circulație hidrotermală

Această concluzie deschide noi perspective legate de apariția vieții pe Marte, o chestiune care preocupă comunitatea științifică de multă vreme.

Atmosfera planetei Marte este extrem de ostilă vieții terestre, atât din cauza temperaturilor scăzute, cât și a radiațiilor ridicate. Însă situația ar putea fi diferită sub scoarța marțiană.

„Atunci când ai un sistem magmatic, există o circulație hidrotermală care se declanșează. Este vorba despre apa caldă din adâncime, vapori care urcă prin fisuri până la suprafață. De altfel, într-un astfel de cadru noi credem că viața a apărut pe Terra. Avantajul acestor sisteme hidrotermale este că poți avea condiții de temperatură, de presiune, care sunt stabile în timp și independente de ceea ce se petrece în atmosferă. Or, scoarța marțiană și scoarța terestră au aproape aceeași compoziție, același tip de roci. A fost nevoie de doar câteva milioane de ani pentru ca viața să apară pe Terra, putem să ne imaginăm că același lucru s-ar putea întâmpla și pe Marte”, a sugerat Daniel Mege.

„Marea întrebare de acum înainte este următoarea: oare această viață a putut să se dezvolte și să se mențină pe termen lung, chiar până în zilele noastre? Răspunsul, așa cum se întâmplă adeseori, va veni odată cu trecerea timpului”, a concluzionat autorul principal al studiului.