Curs valutar
  • EUR
    20.2242
    0.1251%
  • USD
    18.0638
    0.2945%
  • RUB
    0.2242
    1.4273%
  • RON
    3.7807
    0.0476%
  • UAH
    0.3992
    -0.1503%

Toate știrile

26 octombrie 2026

VIDEO Finala Naţională Eurovision 2023: Pe scenă vor urca trei invitați speciali din străinătate

04 Mart. 2023, 08:42
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
04 Mart. 2023, 08:42 // Actualitate //  Realitatea.md

Finala Naţională Eurovision 2023, în urma căreia va fi desemnată melodia care va reprezenta Republica Moldova la Eurovision Song Contest de la Liverpool, va avea loc astăzi, 4 martie, începând cu ora 19:00. Lupta se dă între 10 finalişti ai competiției.

Între timp, compania „Teleradio-Moldova” anunță că invitații speciali ai finalei din această seară sunt reprezentanții României, Poloniei și Letoniei de la ESC 2023.

Theodor Andrei (România), Sudden Lights (Letonia) și Blanka (Polonia). Reprezentantul României, Theodor Andrei, are 19 ani și este solist vocal, compozitor, textier, orchestrator și actor. Theodor Andrei a obținut peste 200 de premii în festivaluri naționale și internaționale de muzică, cu peste 100 de melodii compuse. Theodor Andrei va interpreta piesa „D.G.T. (Off and on)”.

Blanka, câștigătoarea Selecției Naționale a Poloniei va interpreta piesa muzicală „Solo”, care a devenit hit pe posturile de radio poloneze și cu peste douăsprezece milioane de vizualizări pe Youtube.

Trupă de indie rock, Sudden Lights din Letonia va interpreta la Liverpool piesa Aijā. Mesajul piesei reflectă dorința de pace, în contextul evenimentelor cumplite petrecute la nivel internațional.

Artiștii vor urca pe scenă după evoluarea celor 10 finaliști ai Etapei Naționale, în timpul exercitării votului online de către telespectatori.

Realitatea.md amintește că pentru prima dată în Republica Moldova, persoanele care votează pentru reprezentantul țării la Eurovision o pot face gratuit. Procedura se va desfășura online. În timpul finalei naționale, pe ecran se vor afișa linkul și QR codul platformei unde se poate vota. Spectatorii vor trebuie să se autorizeze cu numărul de telefon și codul de verificare, apoi vor alege favoritului, iar rezultatele vor fi afișate în direct, în timp real.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Republica Moldova participă la Concursul Internațional Eurovision Song Contest din anul 2005, clasându-se pe locul șase cu piesa „Bunica bate toba” în interpretarea trupei Zdob și Zdub. Cel mai bun rezultat a fost obținut în 2017, de trupa „SunStroke Project”, care s-a clasat pe locul trei, cu piesa „Hey Mamma”.

Realitatea Live

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
26 Oct. 2026, 13:01
 // Categoria: Slider // Autor:  Realitatea.md
26 Oct. 2026, 13:01 // Slider //  Realitatea.md

Conturile false reprezintă aproximativ 20% din totalul conturilor de pe rețelele sociale, iar amploarea rețelelor care le folosesc pentru a răspândi mesaje de propagandă și dezinformare este una dintre principalele probleme ale fenomenului. Declarația aparține jurnalistului Mihai Avasiloaie, redactor-șef al platformei Stopfals.md, și a fost făcută în cadrul dezbaterii publice „Conturi false, boți și alți vectori de transmitere a informațiilor false și a manipulării”, organizată de Agenția de Presă IPN.

Potrivit jurnalistului, propaganda rusă se bazează pe rețele extinse de conturi false, care pot număra zeci sau chiar sute de mii de profiluri. „Rețeaua de propagandă rusă este o rețea imensă. Nu este o problemă că aceste conturi false răspândesc informații neadevărate, ci este gravă magnitudinea la care o fac. Adică e vorba de rețele de zeci și sute de mii de conturi. Anual, compania META, deținătoarea Instagram și Facebook, șterge sute de milioane de conturi false și totuși nu se apropie de eradicarea acestui fenomen”, a declarat Mihai Avasiloaie.

Jurnalistul a atras atenția și asupra ponderii pe care o au conturile false în mediul online. Spre deosebire de utilizatorii autentici, care nu participă constant la discuții pe toate subiectele, conturile false sunt create pentru a publica și distribui în mod repetat anumite mesaje.

„Studiile internaționale arată că numărul conturilor false reprezintă a cincea parte din numărul total de conturi de pe rețele. Aceste conturi sunt create cu un singur scop: de a comenta și de a transmite mesaje. Ele nu pot fi comparate cu conturile autentice pentru că, în general, conturile autentice nu comentează mereu și peste tot”, a explicat redactorul-șef al Stopfals.md.

Potrivit lui, în Republica Moldova, activitatea boților poate fi observată inclusiv în secțiunile de comentarii ale paginilor companiilor, redacțiilor și persoanelor publice.

„Și pagina stopfals este mereu vizitată de boți. Noi ștergem în fiecare zi comentarii. Inițial, comentariile erau trase la indigo. Erau zece comentarii la fel, copy-paste. Acum lucrurile s-au mai schimbat. Comentariile au devenit mai apropiate de cele reale. În comentarii se încearcă deturnarea subiectului postării pentru a se crea falsa impresie că toată lumea gândește la fel”, a spus Mihai Avasiloaie.