Fondatorul companiei „Bismobil Kitchen”, a fost escortat la Inspectoratul Național de Investigații pentru a fi plasat în arest preventiv, după ce a fost depistat că se ascundea într-o casă părăsită din Durlești, care a declarat că-i aparține.
Mihail Șaran a fost reținut în această dimineață de ofițerii INI și ai DGUP, urmare a măsurilor speciale, după ce în urmă cu câteva zile a dat bir cu fugiții.
Poliția spune că în tot acest timp, învinuitul a fost ajutat de un prieten, care actualmente-și ispășește pedeapsa cu suspendarea executării ei condiționate pentru răpirea unui automobil.
Șeful Bismobil Kitchen a fost reținut pe 19 ianuarie 2023, la Aeroport. El urma să părăsească Moldova, cu bilet fără retur spre Moscova. Ulterior, acesta a fost plasat în arest preventiv.
Dosarul cuprinde 158 de episoade și vizează o escrocherie care ar fi fost coordonată de acesta și alte persoane terțe. La actuala etapă a investigațiilor, prejudiciul estimat cumulativ ajunge la aproape 40 de milioane de lei.
Pe 7 aprilie, PCCOCS a anunțat că fondatorul „Bismobil Kitchen”, Mihail Șaran a fugit de procurori și polițiști, după ce urma să revină în penitenciar pentru 30 de zile. Ulterior, IGP a venit cu mai multe precizări în acest caz, menționând că Șaran a fugit cu mașina avocatului său. Poliția ruga atunci cetățenii să ajute la căutarea lui.
Se vehicula că Șaran ar fi fugit de la Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana cu mașina avocatului său, Alexandru Bot. Informațiile au fost negate însă de avocatul Bot, iar omul de afaceri a fost anunțat în căutare națională.

