Trei focare de vegetație uscată au avut loc în această seară în zona de frontieră. Anunțul a fost făcut de poliția de frontieră pe pagina de telegram.
Potrivit sursei citate, primul incendiu a avut loc în apropiere de localitatea Corpaci.
“Astfel, pe direcția localității Corpaci, la 1,5 km de linia frontierei de stat, polițiștii de frontieră din Cuconeştii Noi au ajutat echipajul DSE la localizarea focarului care se răspândea cu repeziciune”, anunță Poliția de frontieră.
Un alt focar a izbucnit în apropiere de localitățile Antonești-Brezeni.
“În jurul orei 19:20, colegii din SPF Toceni au observat, în direcția localităților Antonești-Brezeni, un incendiu ce se întindea pe o suprafață de circa 200 m2. Operativ în zonă au intervenit pompierii”, anunță Poliția de frontieră.
Iar cel de-al treilea focar a fost pe direcția localităților Vadul lui Isac – Mastacani.
“În aceeași perioadă de timp, un incendiu s-a produs la doar 300 metri de la linia frontierei, pe direcția localităților Vadul lui Isac – Mastacani. Și în acest caz, polițiștii de frontieră din Brînza au solicitat pompierii, printr-un apel la 112”, anunță Poliția de frontieră.
La fața locului, echipaje de pompieri au intervenit în lupta cu flăcările.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

