Curs valutar
  • EUR
    20.0905
    -0.0244%
  • USD
    17.9476
    -0.4953%
  • RUB
    0.2228
    -0.4937%
  • RON
    3.7628
    0.0691%
  • UAH
    0.3958
    -0.0505%

Toate știrile

02 noiembrie 2026

VIDEO Gutnic: parcările cu plată la intrările din Chișinău sunt soluția pentru reducerea ambuteiajelor

27 Feb. 2026, 16:54
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
27 Feb. 2026, 16:54 // Actualitate //  Realitatea.md

Primăria Chișinău intenționează să creeze parcări cu plată la intrările în oraș, pentru a reduce ambuteiajele și a fluidiza traficul. Proiectul urmează să fie implementat după aprobarea cadrului normativ necesar, a declarat viceprimarul municipiului Chișinău, Irina Gutnic, la podcastul „Chișinău Live”.

Reprezentanții municipalității susțin că, în prezent, Primăria nu are atribuții legale să sancționeze șoferii care parchează neautorizat sau să stabilească taxe și tarife pentru locurile de parcare. 

Autoritățile din Chișinău vor să obțină competențe clare pentru aplicarea amenzilor și gestionarea sistemului de parcare.

„Obiectivul nostru este să creăm parcări la marginea orașului, unde oamenii să își lase automobilele și să continue deplasarea cu transportul public. Astfel, reducem aglomerația și economisim timp”, a declarat Irina Gutnic.

Ideea parcărilor de tip „park and ride” a fost promovată de administrația locală drept soluție pentru descongestionarea traficului și reducerea poluării.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Parcările de captură la intrările în Chișinău vor fi realizate etapizat, în 2026. Unde vor fi amplasate

Realitatea Live

02 Nov. 2026, 19:21
 // Categoria: Slider // Autor:  Victoria Laur
02 Nov. 2026, 19:21 // Slider //  Victoria Laur

Cel mai mare sindicat german, IG Metall, anunță manifestații în circa 2000 de locații. La proteste vor ieși angajați din industria metalelor și cea electrică, pentru a cere lefuri mai mari..

Luni, sindicatul a anunțat că a solicitat ca până la finalul săptămânii mii de muncitori să intre în grevă. În centrul orașului Koblenz, din vestul țării, va fi organizat un marș, scrie Agerpres. De asemenea, angajații vor protesta la uzina Opel din Kaiserslautern, și la companii din jurul orașului Frankfurt, cum ar fi Vitesco, Procter & Gamble și Rolls-Royce. În Kassel sunt planificate mișcări de protest la Daimler Truck AG și Paul Beier GmbH.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Sindicatele cer condiții de muncă mai bune și salarii mai mari pentru circa 3,7 milioane de angajați.  Acțiunile vor afecta sectoare industriale cheie, cum ar fi cel auto, de inginerie mecanică, componente electronice și producția de metale.

Angajatorii au criticat mișcările de protest, calificându-le drept „amenințări inadecvate”. Ei se oferă să achite o plată unică anul viitor și o majorare a salariilor cu 1,3% în iulie 2028. Decizia este justificată de companii prin situația economică dificilă și presiunile asupra costurilor cu care se confruntă industria din Germania