Un tânăr din Anenii Noi este cercetat penal de oamenii legii. Acesta este suspectat că i-ar fi răpit mașina unui cunoscut de-al său.
Polițiștii au fost sesizați de un bărbat de 38 ani, care a declarat că i-a fost furat automobilul, parcat pe o stradă din orașul Sîngera. În urma unor acțiuni, individul de 33 ani a fost depistat în trafic, la volanul unui Volkswagen, în stare de ebrietate și fără permis de conducere.
„Suspectul este cercetat în libertate pentru răpirea mijlocului de transport și pentru încălcarea regulilor de securitate a circulaţiei sau de exploatare a mijloacelor de transport de către persoana care conduce mijlocul de transport în stare de ebrietate”, transmite Poliția Republicii Moldova.
Bănuitul riscă amendă de până la 67 500 de lei sau închisoare până la 8 ani cu anularea dreptului de a conduce mijloace de transport.

