Curs valutar
  • EUR
    20.1579
    0.3344%
  • USD
    17.9853
    0.2096%
  • RUB
    0.2220
    -0.3604%
  • RON
    3.7744
    0.3073%
  • UAH
    0.3939
    -0.4824%

Toate știrile

03 noiembrie 2026

VIDEO IMPORTANT! IGSU îndeamnă populația să respecte regulile antiincendiare în perioada sărbătorilor de iarnă

27 Dec. 2021, 12:07
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
27 Dec. 2021, 12:07 // Societate //  Realitatea.md

În perioada sărbătorilor de iarnă, specialiștii IGSU vin cu un șir de recomandări către cetățeni, privind respectarea regulilor antiincendiare în locuințele acestora. În special, pompierii atenționează oamenii asupra respectării regulilor de instalare a pomului de Crăciun, folosirea corectă a decorațiunilor electrice și a articolelor pirotehnice.

Pomul de Crăciun trebuie să fie montat pe un suport stabil și sigur. Acesta nu trebuie să atingă podul și peretele, caloriferele și instalații electrice și cele de încălzit. De asemenea, conform specialiștilor decorațiunile electrice defecte pot duce la izbucnirea arderii.

Pentru evitarea producerii unui incendiu este strict interzis aprinderea lumânărilor pe brad, iar luminițele și ghirlandele electrice trebuie să fie stinse pe timp de noapte. Angajații IGSU avertizează populația despre pericolul utilizării incorecte a articolelor pirotehnice. Focurile de artificii trebuie să fie procurate doar în magazine specializate cu instrucțiunea de întrebuințare și certificatul de calitate. Pentru siguranța oamenilor, dar și a locuințelor acestora, salvatorii informează că inițierea instalațiilor pirotehnice se permite doar la aer liber, în locuri sigure și depărtate de locuințe, parcări și clădiri. Utilizarea acestora de către minori se interzice. Maturii sunt îndemnați să-și monitorizeze strict copiii, în special în perioada vacanței, să nu le permită jocul cu focul și inițierea articolelor pirotehnice de unii singuri. Pentru a evita traumele, nu se permite purtarea articolelor pirotehnice în buzunare, ținerea focurilor de artificii în mâini și îndreptarea acestora în direcția oamenilor.

Totodată, angajații IGSU îndeamnă repetat populația să respecte regulile antiincendiare, în special în perioada sezonului rece a anului. Pentru evitarea incendiilor în casele oamenilor, dar și a intoxicațiilor cu monoxid de carbon este necesar ca sobele să fie verificate și utilizate în mod corespunzător. Cetățenii sunt rugați să stingă focul din sobă pe parcursul nopții pentru a evita incendiile și intoxicațiile, dar și să fie prudenți la utilizarea instalațiilor electrice de încălzit.

În caz de situații de risc, cetățenii pot apela Serviciul 112.

Realitatea Live

03 Nov. 2026, 09:27
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
03 Nov. 2026, 09:27 // Slider //  Daniela Baranovschi

Statele Unite ale Americii au anunțat marți organizarea unei noi runde de negocieri între Rusia și Ucraina, în perioada 10-11 noiembrie, la Abu Dhabi, sub mediere americană.

Potrivit emisarului președintelui SUA Donald Trump, Steve Witkoff, reprezentanții celor două țări urmează să se întâlnească săptămâna viitoare în capitala Emiratelor Arabe Unite, în încercarea de a relua negocierile de pace, blocate de la începutul anului.

 

„Discuțiile vor aborda garanțiile de securitate pentru perioada postbelică, reducerea tensiunilor, eforturile umanitare și următorii pași către pace”, a transmis Witkoff pe platforma X.

 

Anunțul vine după ce Rusia a afirmat, la sfârșitul lunii octombrie, că este pregătită să reia negocierile de pace cu Ucraina.

Ultima întâlnire trilaterală dintre delegațiile Rusiei, Ucrainei și Statelor Unite ale Americii a avut loc la jumătatea lunii februarie, la Geneva, însă discuțiile nu au dus la un acord privind încheierea conflictului, cele două părți menținându-și pozițiile și condițiile, transmite Mediafax.

Reprezentanții SUA vor discuta la Bruxelles cu liderii europeni

Steve Witkoff a mai anunțat că negociatorii americani urmează să se deplaseze în această săptămână la Bruxelles, unde vor avea întâlniri cu reprezentanți ai Franței, Germaniei, Regatului Unit, Uniunii Europene și NATO.

Discuțiile vor viza garanțiile de securitate pentru Ucraina, unul dintre principalele subiecte în negocierile privind o eventuală încheiere a războiului.

Cel puțin 26 de morți în urma unor atacuri rusești asupra unei școli din Ucraina

Anunțul privind reluarea negocierilor vine în contextul intensificării atacurilor rusești. Ucraina a transmis luni că mai multe atacuri ale forțelor ruse asupra unei școli în care era distribuit ajutor umanitar s-au soldat cu cel puțin 26 de morți.

Totodată, Moscova a reluat luptele și bombardamentele în regiunea învecinată Herson, din sudul Ucrainei, după o rară încetare locală a focului, negociată pentru evacuarea orașului Oleșki, aflat sub ocupație rusă.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!