Curs valutar
  • EUR
    20.1303
    -0.227%
  • USD
    18.0881
    -0.0835%
  • RUB
    0.2246
    -0.089%
  • RON
    3.7624
    -0.2552%
  • UAH
    0.3967
    -0.0252%

Toate știrile

29 octombrie 2026

VIDEO În premieră din 2026, angajații pot primi tichete de vacanță. Cum vor funcționa acestea

02 Ian. 2026, 14:04
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
02 Ian. 2026, 14:04 // Actualitate //  Realitatea.md

În premieră pentru Republica Moldova, angajatorii pot oferi salariaților, începând cu anul 2026, tichete de vacanță sau pot compensa cheltuielile pentru odihnă în structurile de primire turistică din zonele rurale ale țării, în baza modificărilor operate la Codul fiscal.

Potrivit deputatei PAS Victoria Belous, mecanismul este destinat să sprijine dezvoltarea turismului rural și să ofere beneficii suplimentare salariaților, printr-un instrument fiscal flexibil pentru angajatori.

Angajatorii au două opțiuni: fie să procure tichete de vacanță pentru salariați, fie să contracteze direct pensiunile turistice sau să compenseze cheltuielile suportate de angajați pentru cazare în mediul rural. „Odihna salariaților urmează a fi doar în structurile de primire turistică din zonele rurale ale Republicii Moldova”, a subliniat Victoria Belous.

Cheltuielile aferente tichetelor de vacanță și compensărilor pentru odihnă sunt deductibile fiscal în limita a 50% din salariul mediu lunar pe economie, raportat la un salariat. Pentru anul 2026, acest plafon constituie 8.700 de lei.

În această limită, sumele nu sunt supuse impozitului pe venit și nici contribuțiilor de asigurări sociale sau primelor de asigurare medicală. Partea care depășește plafonul stabilit va fi tratată fiscal ca venit salarial și va fi impozitată conform regulilor generale.

Legea nu stabilește limite pentru valoarea minimă sau maximă a unui tichet și nu obligă angajatorii să aleagă o singură formă de sprijin, acestea putând fi utilizate concomitent, cu respectarea plafonului anual.

Tichetele pot fi acordate atât la locul de muncă de bază, cât și în cazul cumulului de funcții, iar termenul de valabilitate al acestora este de un an de la data emiterii.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

29 Oct. 2026, 13:56
 // Categoria: Societate // Autor:  Valentina Buza
29 Oct. 2026, 13:56 // Societate //  Valentina Buza

Un prejudiciu de peste 19 milioane de lei a fost estimat în urma unor excavații provocate de extragerea neautorizată a resurselor minerale de pe un teren cu destinație agricolă din extravilanul orașului Vulcănești, UTA Găgăuzia, anunță Inspectoratul pentru Protecția Mediului.

Cazul a fost documentat de inspectorii de mediu din cadrul Secției control geologic și resurse funciare, în urma unui control inopinat efectuat pe terenul cu numărul cadastral 9603218.010.

„Verificările și măsurările efectuate la fața locului au evidențiat afectarea unei suprafețe de aproximativ 1,28 hectare, ca urmare a excavațiilor rezultate din extragerea neautorizată a rocilor de nisip și argilă. În baza constatărilor consemnate în procesul-verbal de control și a rapoartelor de evaluare întocmite, prejudiciul cauzat mediului a fost estimat la 19.066.288,37 lei.

Materialele acumulate în cadrul controlului, împreună cu rapoartele de evaluare a prejudiciului, au fost transmise Procuraturii Generale, pentru examinare și întreprinderea măsurilor legale ce se impun”, se arată în comunicatul IPM.

Inspectorii de mediu spun că extragerea neautorizată a resurselor minerale reprezintă o intervenție cu impact asupra mediului, care poate conduce la degradarea solului, modificarea reliefului și afectarea calității și a destinației terenurilor. Refacerea acestora poate necesita intervenții complexe și costuri semnificative.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

În context, Inspectoratul pentru Protecția Mediului reiterează că exploatarea resurselor minerale trebuie să se desfășoare în condițiile prevăzute de legislația în vigoare. Orice intervenție neautorizată asupra resurselor naturale poate atrage răspunderea legală și obligația reparării prejudiciului cauzat mediului.