Curs valutar
  • EUR
    20.1669
    0.1572%
  • USD
    17.6678
    0.6186%
  • RUB
    0.2096
    0.4294%
  • RON
    3.8213
    -0.055%
  • UAH
    0.3937
    0.4572%

Toate știrile

24 septembrie 2026

VIDEO Inconsecvența lui Ceban privind tariful transportului public, scoasă la iveală de consilierii municipali ai PAS

13 Iun. 2022, 17:59
 // Categoria: Politica // Autor:  Realitatea.md
13 Iun. 2022, 17:59 // Politica //  Realitatea.md

Deși în campania electorală din anul 2019, primarul Capitalei Ion Ceban promitea că „nu va admite majorarea tarifului pentru transportul public, dacă ajunge primar”, iar astăzi, 13 iunie, după modificările la metodologie, CMC, cu voturile fracțiunilor PSRM, Platforma DA i-a încredința acest drept exclusiv edilului și nu Consiliului, așa cum era până în prezent. Astfel, la scurt timp după aceste schimbări, Primăria Capitalei a anunțat că din 1 iulie curent prețul pentru o călătorie cu troleibuzul sau autobuzul va fi de 6 lei.

Consilierul municipal din partea Fracțiunii PAS, Ivanov Dumitru, afirmă că, Ceban și socialiștii „vor încerca acum să iasă basma curată și vor da vina pe tot numai nu pe votul lor rușinos”.

„În 2019 Ion Ceban ne promitea că nu va admite majorarea prețului biletelor la troleibuze și autobuze. Mai mult, spunea că trebuie de analizat oportunitatea ca transportul public să fie gratuit. Astăzi Ceban, PSRM, Platforma DA și alții care au susținut majorarea vor încerca să iasă basma curată și vor da vina pe tot numai nu pe votul lor rușinos. Consilierii vor zice că nu au votat majorarea tarifelor ci doar metodologia, iar primarul trebuie să aleagă prețul biletelor. Primarul la rândul lui se va plânge de gaz, benzină și faliment când de fapt se apropie campania electorală în 2023 și are nevoie de bani pentru PR, reclamă politică și proiecte vizibile în oraș. De unde bani – corect, din tarife. Domn primar, felicitări și așteptăm promisiunile pentru alegerile din 2023”, a scris consilierul pe o rețea de socializare.

Precizăm că, Primăria Capitalei a anunțat după ședința CMC că tariful pentru o călătorie cu transportul public se va majora de la 1 iulie și va ajunge la 6 lei.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Cel mai mare magazin Linella din țară s-a deschis pe Calea Ieșilor
Cel mai mare magazin Linella din țară s-a deschis pe Calea Ieșilor
Primul Sprint Kood Moldova s-a încheiat. Începe formarea unei noi generații de specialiști tech
Primul Sprint Kood Moldova s-a încheiat. Începe formarea unei noi generații de specialiști tech
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
ADMA – accelerează investițiile, dezvoltă agricultura
ADMA – accelerează investițiile, dezvoltă agricultura
24 Sept. 2026, 14:11
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
24 Sept. 2026, 14:11 // Slider //  Daniela Baranovschi

Republica Moldova urmează să primească, la începutul lunii octombrie, fondurile aferente reformelor care trebuiau realizate până în iunie 2026 și care au fost îndeplinite. În zilele următoare, Comisia Europeană va face evaluarea oficială a acestor reforme, iar ulterior va debursa banii pentru etapele confirmate ca fiind realizate.

Până acum, Republica Moldova a realizat 28 de angajamente de reformă și a deblocat peste 500 de milioane de euro prin Mecanismul de Reformă și Creștere. Potrivit Comisiei Europene, rata de realizare a angajamentelor depășește 90%.

Informațiile au fost prezentate la prima reuniune a Comitetului de monitorizare privind implementarea Mecanismului de Reformă și Creștere, desfășurată joi, 24 sepembtrie, la Chișinău.

„Moldova se află în fruntea țărilor candidate în ceea ce privește implementarea Planului de Creștere, cu o rată de realizare a angajamentelor de peste 90%. Este un rezultat remarcabil, iar acum cel mai important este să mențineți acest ritm”, a declarat Adrienn Kiraly, directoare în cadrul Direcției Generale pentru Extindere, Vecinătate Estică și Turcia a Comisiei Europene.

Potrivit oficialului, următoarele șase luni vor fi importante pentru realizarea mai multor etape prevăzute în Plan, inclusiv pentru accelerarea investițiilor.

„Puteți conta pe sprijinul nostru”, a spus Kiraly.

La rândul său, Alexei Buzu, secretar general al Guvernului și coordonator național al Mecanismului de Reformă și Creștere, a subliniat că autoritățile trebuie să păstreze ritmul reformelor și să avanseze mai rapid cu proiectele de investiții.

„Planul de Creștere este cel mai mare pachet de sprijin economic pentru Republica Moldova și cea mai cuprinzătoare agendă de reforme din istoria țării. Este o oportunitate fără precedent pe care nu ne putem permite să o ratăm”, a declarat Buzu.

În cadrul reuniunii au fost discutate și măsuri pentru extinderea investițiilor prin Platforma de Investiții pentru Vecinătate. Participanții au subliniat și necesitatea unei monitorizări și raportări transparente, precum și a consolidării capacităților instituționale pentru realizarea la timp a angajamentelor.

Planul de Creștere pentru Republica Moldova are o valoare de până la 1,9 miliarde de euro pentru perioada 2025–2027. Finanțarea este acordată în funcție de îndeplinirea reformelor convenite între Republica Moldova și Uniunea Europeană.