Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    -0.1737%
  • USD
    18.0365
    -0.2861%
  • RUB
    0.2239
    -0.3126%
  • RON
    3.7602
    -0.0585%
  • UAH
    0.3960
    -0.1768%

Toate știrile

30 octombrie 2026

VIDEO Intrau în apartamente aflate în construcție și furau tot ce le cădeau sub mână. Doi bărbați, reținuți

12 Mai 2025, 11:17
 // Categoria: Societate // Autor:  Cătălina Boico
12 Mai 2025, 11:17 // Societate //  Cătălina Boico

Doi bărbați de 49 de ani, domiciliați în Chișinău, au fost reținuți de oamenii legii. Aceștia sunt bănuiți de comiterea a cel puțin patru furturi. 

Conform investigațiilor, suspecții acționau în special pe timp de noapte, pătrunzând în apartamente din blocuri aflate în construcție, de unde sustrăgeau bunuri. Prejudiciul total estimat se ridică la aproximativ 190 000 de lei.

„La domiciliile celor doi, polițiștii au depistat și ridicat mai multe bunuri sustrase, inclusiv centrale termice, calorifere, aragaze, termostate, unelte electrice și alte obiecte, care urmează a fi restituite proprietarilor. Poliția continuă acțiunile de urmărire penală pentru stabilirea întregii activități infracționale și identificarea altor persoane implicate”, se arată în comunicatul emis de Poliția Națională.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Potrivit legislației în vigoare, persoanele vinovate de astfel de infracțiune riscă până la 4 ani de închisoare.

Realitatea Live

30 Oct. 2026, 15:18
 // Categoria: Slider // Autor:  Realitatea.md
30 Oct. 2026, 15:18 // Slider //  Realitatea.md

Tot mai multe gospodării din Republica Moldova pierd teren în zootehnie. Numărul bovinelor deținute de populație a scăzut cu 9,2%, iar cel al vacilor pentru lapte cu 10,6% într-un singur an. Și producția de lapte în gospodăriile individuale s-a diminuat cu 7,6%.

Datele Biroului Național de Statistică arată că, la 1 octombrie 2026, Republica Moldova avea 93,4 mii de bovine, cu 5,3% mai puține decât în aceeași perioadă a anului trecut. Din total, 60 de mii se aflau în gospodăriile populației, iar 33,4 mii în întreprinderile agricole.

Situația este și mai pronunțată în cazul vacilor pentru lapte. Numărul acestora a coborât la 55,8 mii de capete, iar aproape 79% se află în gospodăriile populației, sectorul în care efectivele sunt în continuă scădere.

Aceeași tendință se observă în producție. În primele nouă luni ale anului, gospodăriile populației au produs cu 7,6% mai puțin lapte și cu 3,8% mai puține ouă decât în perioada similară din 2025. În schimb, întreprinderile agricole au majorat producția de lapte cu 15,7% și pe cea de ouă cu 5,3%.

Fermele mari câștigă teren și la creșterea animalelor. Producția acestora, exprimată în greutate vie, a crescut cu 24,1%, în timp ce gospodăriile populației au înregistrat o scădere de 7,6%. Efectivul de porcine din întreprinderile agricole a crescut spectaculos, cu 54,6%, ajungând la 274,8 mii de capete.

În acest context, agricultura Republicii Moldova raportează totuși rezultate generale pozitive. Producția globală agricolă a crescut cu 11,5% în ianuarie-septembrie 2026, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. Avansul a fost susținut de producția vegetală, în creștere cu 13%, și de cea animalieră, care a avansat cu 7,5%.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!