Curs valutar
  • EUR
    20.0749
    0.0239%
  • USD
    17.9400
    -0.1193%
  • RUB
    0.2177
    -0.8268%
  • RON
    3.7574
    -0.0027%
  • UAH
    0.3940
    -0.6091%

Toate știrile

10 noiembrie 2026

VIDEO Irina Vlah, decisă să „decapiteze” partidul de guvernare: „Voi lansa un nou proiect politic”

12 Iul. 2023, 09:24
 // Categoria: Politica // Autor:  Realitatea.md
12 Iul. 2023, 09:24 // Politica //  Realitatea.md

Bașcanul în exercițiu, Irina Vlah, a anunțat că își lansează propriul proiect politic. Declarația a fost făcută la o emisiune de la Exclusiv TV. Vlah a refuzat să ofere mai multe detalii despre ce urmează să facă, precizând că va reveni la acest subiect abia în toamnă.

„Eu o să continui să fiu în politică moldovenească. Lansez un nou proiect politic, dar detalii despre acest proiect voi prezenta toamnă… Puțină răbdare și continuăm în politică moldovenească”, a declarat Vlah.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Irina Vlah a exercitat funcția de bașcan din 2015, având două mandate consecutive, ceea ce înseamnă că, în conformitate cu legislația, nu mai avea dreptul să candideze. Pe 22 martie 2015 a fost aleasă cu 51,01% din voturi, fiind susținută de Moscova și de Partidul Socialiștilor (partid pro-rus aflat în opoziție). La al doilea mandat exercitat până în prezent, a fost votată deja de 90% din locuitorii UTA.

Realitatea Live

10 Nov. 2026, 14:27
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
10 Nov. 2026, 14:27 // Slider //  Daniela Baranovschi

Prețul petrolului a continuat marți tendința de scădere începută luni, cotația barilului de țiței Brent coborând sub pragul de 90 de dolari pentru prima dată din august, după ce președintele american Donald Trump a minimalizat necesitatea unor noi acțiuni militare împotriva Iranului „în acest moment”, atenuând astfel temerile privind perturbări de durată ale aprovizionării din Orientul Mijlociu.

Deși o reluare a atacurilor împotriva Iranului este „improbabilă”, Statele Unite rămân „gata să intervină”, a insistat președintele american pentru Truth Social după întâlnirea sa cu prim-ministrul qatarez Mohammed bin Abdulrahman Al Thani, transmite Agerpres.

„Probabilitatea unei noi escaladări militare a scăzut, dar există în continuare puține dovezi concrete că un acord de pace este semnificativ mai aproape”, spune Arne Lohmann Rasmussen, analist la Global Risk Management.

Totuși, acest lucru este suficient pentru a provoca o scădere considerabilă a prețurilor petrolului, deoarece fluxurile de petrol din Golf, în special prin rutele care ocolesc Strâmtoarea Ormuz, sunt „aproape de nivelurile de dinainte de război”, potrivit analiștilor de la ING.

După ce marți dimineața a coborât până la 89,66 dolari, în jurul orei 09:25 GMT barilul de țiței Brent din Marea Nordului, cu livrare în ianuarie, era cotat la 90,48 dolari, în scădere cu 2,26% față de ultima cotație de luni seara. Echivalentul american, țițeiul West Texas Intermediate, cu livrare în decembrie, a scăzut cu 2,08%, până la 85,04 dolari pe baril.

Prețul țițeiului Brent s-a redus cu aproximativ 22% față de nivelul de 118 dolari per baril, atins pe 30 octombrie, pe măsură ce s-au diminuat îngrijorările că Trump ar putea intensifica atacurile asupra Iranului după alegerile de la jumătatea mandatului din SUA. Cu toate acestea, persistă îngrijorări legate de posibile perturbări ale transportului maritim.

Într-un scenariu în care nu se schimbă nimic, cu tensiuni ocazionale între SUA și Iran, dar fără perturbări semnificative sau prelungite, analiștii ING prognozează un preț mediu de aproximativ 77 de dolari pe baril pentru 2027.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!