Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0%
  • USD
    17.9200
    0%
  • RUB
    0.2197
    0%
  • RON
    3.7663
    0%
  • UAH
    0.3945
    0%

Toate știrile

07 noiembrie 2026

VIDEO Iurie Ciocan: Investigațiile jurnalistice nu sunt temei legal pentru excluderea candidaților din cursa electorală

23 Oct. 2024, 15:06
 // Categoria: Politica // Autor:  Realitatea.md
23 Oct. 2024, 15:06 // Politica //  Realitatea.md

Investigațiile jurnalistice nu consideră temei legal pentru excluderea candidaților din cursa electorală, susține fostul șef al Comisiei Electorale Centrale (CEC), Iurie Ciocan, Potrivit lui, însă, oamenii legii se pot autosesiza sau pot fi sesizați, urmare a informațiilor apărute în presă.

Ciocan a menționat în cadrul emisiunii „Rezoomat” de la RLIVE TV că, în opinia sa, orice decizie trebuie luată în conformitate cu legea. Așadar, inițial anchetatorii trebuie să invite jurnaliștii pentru declarații sau să identifice sursele de informare consultate.

„Asemenea materiale nu pot servi temei de excludere din cursa electorală. Dar pot servi temei pentru organele competente, pentru a efectua o anchetă legală. (…) Lucrurile trebuie canalizate într-o albie legală”, a menționat Ciocan.

Amintim că, în ultimele săptămâni, cel puțin două materiale cu referire la corupția electorală au fost realizate de jurnaliștii de investigație. Măriuța Nistor de la Ziarul de Gardă a reușit să se infiltreze printre activiștii lui Șor și să afle cum sunt plătiți aceștia, iar echipa Cu Sens a aflat că la întrunirile electorale cu Vasile Tarlev participanții ar fi remunerați financiar.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Pe marginea situațiilor mediatizate de Ziarul de Gardă, oamenii legii s-au autosesizat, trei persoane au fost reținute, iar mai mulți protagoniști – invitați pentru declarații.

Realitatea Live

07 Nov. 2026, 17:43
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
07 Nov. 2026, 17:43 // Slider //  Daniela Baranovschi

Cinci persoane au fost ucise și aproximativ 12 au fost rănite, inclusiv polițiști, în urma unui atac armat produs în Piața Principală din Cracovia, Polonia. Un bărbat a intrat cu mașina în piață și a început să tragă la întâmplare asupra oamenilor, potrivit poliției din regiunea Małopolska. Atacatorul a fost împușcat de forțele de ordine și transportat la spital, potrivit BBC, transmite Euronews.

Atacul a avut loc în jurul orei locale 15:00, într-una dintre cele mai aglomerate zone din centrul orașului Cracovia.

Potrivit unui comunicat publicat pe platforma X de poliția din Małopolska, un bărbat a pătruns cu autoturismul în Piața Principală și a început „să tragă în oameni la întâmplare din mașina sa”.

În urma atacului, cinci persoane și-au pierdut viața, iar aproximativ 12 au fost rănite, printre acestea numărându-se și ofițeri de poliție.

Autoritățile au anunțat ulterior că atacatorul a fost împușcat de polițiști și transportat la spital.

Operațiune de amploare a poliției în centrul Cracoviei

Imediat după producerea atacului, serviciile de urgență au intervenit în Piața Principală, iar autoritățile locale le-au cerut locuitorilor să evite zona.

„S-au tras focuri de armă în Piața Principală. Serviciile de urgență sunt deja la fața locului. Poliția desfășoară, de asemenea, o operațiune pe strada Dietla”, a transmis municipalitatea din Cracovia într-un mesaj publicat pe rețelele de socializare.

Polițiștii au început cercetările pentru a stabili circumstanțele în care s-a produs atacul.

Primele informații apărute în presa poloneză indicau două persoane decedate și zece rănite. Ulterior, poliția din Małopolska a anunțat că bilanțul a crescut la cinci morți și aproximativ 12 răniți. Deocamdată, motivul atacului nu a fost stabilit.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!