Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0%
  • USD
    17.9200
    0%
  • RUB
    0.2197
    0%
  • RON
    3.7663
    0%
  • UAH
    0.3945
    0%

Toate știrile

07 noiembrie 2026

VIDEO Jānis Mažeiks: Europa nu este doar un loc, este o alegere. Europa este familia ta. Și Europa ești TU

09 Mai 2025, 09:54
 // Categoria: Politica // Autor:  Realitatea.md
09 Mai 2025, 09:54 // Politica //  Realitatea.md

„Europa nu este doar un loc. Europa este o idee. Europa este o alegere. Europa este familia ta. Și Europa ești TU”, este mesajul transmis de ambasadorul Uniunii Europene în Republica Moldova, Jānis Mažeiks, în ziua de 9 mai, când este celebrată Ziua Europei.

„De Ziua Europei, celebrăm unitatea, pacea și prosperitatea — valori fundamentale care ne unesc în timp ce construim împreună un viitor comun în marea noastră familie europeană. Mai presus de toate, pacea este temelia pe care se clădește totul. O țară care alege războiul, distrugerea și opresiunea este sortită corupției și fărădelegii. Războiul dus de Rusia împotriva Ucrainei este o amintire dureroasă a ceea ce este cu adevărat important. Moldova a resimțit impactul presiunii Rusiei – prin intimidare economică, șantaj energetic și campanii de dezinformare menite să divizeze societatea. Și totuși, Moldova a rezistat. Moldova rămâne puternică. Pentru că nu este singură.

Uniunea Europeană este alături de voi! Când un fermier din Moldova are acces la piețele europene, când un student învață peste hotare prin programul Erasmus+, când un sat primește apă potabilă cu sprijinul UE —toate acestea înseamnă schimbări reale în viața oamenilor.

Anul acesta, de Ziua Europei, să ne reafirmăm angajamentul față de valorile care ne unesc și ne fac puternici: Pacea, Prosperitatea și Demnitatea. Pentru că Europa nu este doar un loc. Europa este o idee. Europa este o alegere. Europa este familia ta. Și Europa ești TU”, a declarat Jānis Mažeiks, Ambasadorul Uniunii Europene în Republica Moldova.

 

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Amintim că, în acest an, Delegația Uniunii Europene în Republica Moldova, împreună cu ambasadele statelor membre ale UE, marchează Ziua Europei 2025 în mai multe regiuni ale Moldovei. Tema din acest an este „Pace, prosperitate, demnitate – Europa ești tu!”.

La Chișinău, Orășelul European va fi organizat pe 9 mai în Piața Marii Adunări Naționale. 19 state membre ale UE își vor împărtăși tradițiile culturale și culinare. 56 de proiecte finanțate de UE care oferă asistență în diverse domenii, cum ar fi dezvoltarea rurală, economică și socială, își vor prezenta activitățile. Seara, publicul se poate bucura de un concert susținut de Vali Boghean, Marej, Vopli Vidopliassova (Ucraina), Zdob și Zdub și LUPII lui Calancea, împreună cu GUZ și Surorile Osoianu.

Realitatea Live

07 Nov. 2026, 17:33
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
07 Nov. 2026, 17:33 // Slider //  Daniela Baranovschi

Circulația prin punctul de trecere a frontierei Costești–Stânca a fost reluată, iar camioanele pot traversa din nou frontiera în regim normal. Redeschiderea punctului oferă transportatorilor o rută suplimentară și permite distribuirea fluxului de camioane între posturile vamale.

Transportatorii sunt îndemnați să își planifice din timp traversarea și să verifice intervalele disponibile în sistemul electronic BQS, în funcție de categoria transportului: cu marfă, fără încărcătură sau cu statut AEO. Programarea prin acest sistem este obligatorie pentru camioanele care ies din Republica Moldova prin postul vamal Costești–Stânca.

Amintim că traficul prin punctul de trecere a frontierei Stânca–Costești a fost sistat temporar sâmbătă, 7 noiembrie, pentru desfășurarea unor lucrări tehnice planificate la baraj.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!